Polistirenul este un material nereciclabil și extrem de dăunător pentru mediu, deoarece nu doar că poate contamina alte deșeuri reciclabile, dar și persistă în natură pentru perioade foarte îndelungate.
„Timpul său de descompunere este de aproximativ 500 de ani, ceea ce înseamnă că acest material va continua să polueze ecosistemele pentru multe generații. De aceea, este esențial să alegem ambalaje alternative, biodegradabile, atunci când avem opțiunea, precum sacoșele din hârtie, cutiile din carton sau ambalajele din PLA (acid polilactic).
Acestea sunt realizate din surse vegetale și au un impact mai redus asupra mediului, descompunându-se mult mai rapid în natură”, transmite Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș.