Lucrările necesare pentru punerea în siguranță a DN57 , între Pojejena și Orșova, unde au avut loc repetate căderi de stânci în zona Berzasca, continuă.
La ora actuală, a început montarea grinzilor prefabricate necesare finalizării suprastructurii polatei. În total, vor fi ridicate 110 grinzi în cadrul lucrărilor de construire a polatei, care va proteja drumul de pe Clisura Dunării de posibilele căderi de roci de pe versant.
Lungimea polatei este de 110 metri la care se adaugă un sistem de ziduri de retenție pentru protecție suplimentară până la o lungime de peste 200 de metri.
Circulația pe acest traseu a fost de mai multe ori întreruptă în ultimii ani, au fost instituite restricții, drumarii luând decizia unor lucrări de anvergură, care să rezolve problema căderilor de roci prin realizarea unei copertine din grinzi de beton armat pentru reținerea blocurilor de rocă cu risc de prăbușire.