Asociația Altitudine Filiala Banat a desfășurat în perioada aprilie – septembrie 2024 proiectul Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu. Ediția din acest an s-a adresat elevilor din Timișoara și de la școlile partenere din vecinătatea Munților Țarcu: Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Măru și Școala Gimnazială Gheorghe Frățilă din Glimboca.

În cadrul atelierelor despre păsări și șerpi organizate cu biologi voluntari în vecinătatea Timișoarei 24 de căsuțe pentru pițigoi și păsări mici au fost făcute și amplasate în Pădurea Verde din Timișoara, în mai multe etape.

Copiii au explorat biodiversitatea și în situl Natura 2000 Munții Țarcu în drumeții și în tabara Ranger Junior, care a inclus si 2 biologi printre voluntari.

La Vila Dor în Poiana Mărului, a fost organizată tradiționala tabără Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, incluzând 20 de elevi din Zăvoi, Măru, Glimboca, Armeniș, Teregova și Timișoara. Acolo au avut loc mai multe ateliere despre reciclarea deșeurilor, creativitate, tehnici tradiționale, orientare pe teren, excursii în sălbăticie, prim ajutor, tiroliană, tir cu arcul și bineînțeles foc de tabără.

În contextul căldurii excesive din perioada taberei, s-a discutat despre importanța și circuitul apei în natură și ce putem face noi pentru a proteja resursele de apă. Tot în tabără am inclus activități acvatice, explorând lacul din Poiana Mărului alaturi de Clubul Sportiv Nautic Banat cu mai multe tipuri de ambarcațiuni (caiace, paddle și dragonboat). Excursiile din teren ne-au ajutat să înțelegem mai bine importanța protejării naturii. Am făcut drumeții la Vf. Cozia și spre Vf. Țarcu și am parcurs cu biciclete trasee în jurul lacului Rusca Teregova și cu caiacul pe două lacuri, la Poiana Mărului și Rusca Teregova. Copiii și-au depășit temeri și au dobândit noi abilități îndrăznind să escaladeze stânci în cadrul unor ateliere de cățărat (via ferrata) la Turnul lui Liman și escaladă pe Cheile Carașului, iar în tabăra Ranger Junior voluntarii au amenajat și o tiroliană pe corzi în cadrul atelierelor.

În cadrul acestei ediții a proiectului au fost adaugate trei panouri informative traseului tematic „Poveștile Pădurii” spre Cabana Meteorologică Cuntu, cu informații noi despre geneza masivului Țarcu Godeanu și pădurile virgine/cvasivirgine din Valea Olteana, puse sub protecție integrală din 2016. La amplasarea panourilor au fost ajutați de partenerii Salvamont Caraș-Severin.

În cele 10 ediții ale proiectului, peste 2.650 de elevi au participat la excursii, ateliere, prezentări, concursuri despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școli și în natură. De asemenea, 250 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munții Țarcu, 8 dintre ei reprezentând Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Taberele Internaționale ale Rangerilor Juniori organizate de către Federația Europarc în diferite parcuri naționale din Europa începând cu 2012.