Aleea Consulatelor din Timișoara a luat naştere în toamna anului 2009, când corpul consular aflat la acea vreme în oraşul de pe Bega a hotărât realizarea şi inaugurarea, în Parcul Alpinet, a unei alei a corpului consular. Nu-i puțin lucru să ai în oraș reprezentanți diplomatici (onorifici sau nu) ai atâtor țări, arătând spiritul deschis al Timișoarei. Astfel, fiecare şef de consulat a contribuit la plantarea unui copac, alături de care s-a amplasat şi câte o plachetă pe care erau înscrise detalii despre momentul în care a avut loc inaugurarea. În 2011, zece dintre plăcuțele metalice au fost furate, dar situația a fost cumva remediată. După cum informează presa vremii, în anul 2014, au fost inaugurate și plăcuțele Consulatului Onorific al Spaniei și a celui onorific al Coreei de Sud.

Între timp, Parcul Alpinet a trecut printr-o reabilitare, finalizată în 2018. Despre ceea ce se numea Aleea Consulatelor nu s-a mai auzit nimic în ultimii ani, iar în curând nici nu se va mai vedea nimic. Aproape că nu se mai distinge ce scrie pe plăcuțe, materialul plastic de pe ele abundă de noroi uscat, acolo unde nu e spart. În schimb, copăceii sunt bine și au crescut mari, deși aproape nimeni nu mai știe care a fost simbolul plantării lor.

Nimic nu scapă, se pare, de trecerea timpului, continuitatea unor demersuri fiind floare rară prin Timișoara. La câțiva metri de ceea ce era odată Aleea Consulatelor, pe malul Begăi, a fost instalat în vremea Capitalei Culturale Europene, un totem Spotlight Heritage, cu informații interesante nu doar pentru turiști, ci și pentru localnici. Totemul e mânjit cu vopsea, cu greu se mai poate citi ceva și nu te poți abține să nu te întrebi cum va arăta peste câțiva ani...