
Consilierii locali timișoreni au aprobat marți un proiect de hotărâre prin care se înființează Serviciul Public de Interes Local pentru Transportul, Distribuția și Furnizarea Energiei Termice în Sistem Centralizat în Municipiul Timișoara ca serviciu public cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Obiectul principal de activitate îl constituie prestarea activităților de transport, distribuție și furnizare a energie termice în sistem centralizat, inclusiv administrarea și exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferentă serviciului în aria administrativ-teritorială a Municipiului Timișoara.
Ce va face noul serviciu? Va asigura: funcționarea și exploatarea rețelelor de transport a agentului termic primar de la producător la punctele termice; funcționarea și exploatarea instalațiilor și echipamentelor dîn dotarea punctelor termice în vederea furnizării către abonaţi a agentului termic și a apei calde; funcționarea și exploatarea retelelor de distribuție aferente punctelor termice în vederea furnizării către abonaţi a agentului termic și a apei calde menajere; asigurarea mentenanței bunurilor ce compun SACET (Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), aflate în administrare, în vederea exploatării în conditii de siguranta si eficienta a serviciului gestionat; realizarea de investitii în modernizarea si retehnologizarea bunurilor SACET, aflate în administrare, pentru asigurarea creșterii serviciului prestat; stabilirea consumurile de energie şi apă la utilizatori; incheierea de contracte cu utilizatorii; citirea contoarelor montate la consumatori, monitorizarea consumurilor de apa si energie termica, stabilirea sau calcularea consumurilor pe perioada de facturare; facturarea și încasarea contravalorii prestaţiilor efectuate.
Cu alte cuvinte, Colterm SA, aflată în insolvență, nu avea suficientă credibilitate pe piață pentru implementarea a diverse proiecte, astfel că va rămâne doar cu producția. Ar fi de sperat ca entitățile care au rămas cliente ale sistemului centralizat să nu aibă parte de vreo scumpire, deși administrația timișoreană nu a făcut vreo precizare în acest sens. De asemenea, o altă problemă va fi cea a angajaților, o parte din cei de la Colterm urmând să fie - probabil - transferați la noul serviciu.

