Pornită de la agricultură și dezvoltată cu divizii de zootehnie, utilaje și, mai recent, drumuri, compania Maxagro este o afacere de familie care s-a prezentat la recenta ediție a Business Days Timișoara prin mai multe teme.

 

„Sunt aici trei familii, trei companii în care părinții și copiii se implică în business - din domeniul agriculturii - grupul Maxagro, din domeniul curieratului rapid - Fan Curier, și din domeniul instalații electrice și automatizări în industrie - Eltrex Timișoara – companii care vor vorbi despre «Transferul de leadership între generații și nu numai»”, a spus în deschidere Dan Berinde, moderator al discuțiilor organizate la Timișoara în cea de-a doua zi a evenimentului Business Days, de la Iulius Congres Hall.

 

După 30 de ani de la apariția proprietății private, în România a început un amplu și tot mai prezent proces de tranfer între generații, iar trecerea este diferită pentru fiecare.

 

„Fiind o afacere de familie încercăm să rămânem uniți și mi-aș dori ca și copiii să rămână la fel, lângă noi, să nu plece. E important să încerce, ca să vadă cum e. Eu i-am lăsat să lupte și îi las, ca să învețe”, a spus Janco Zifceak, cofondator al grupului Maxagro. Acesta s-a aflat alături de fiica sa, Alexandra Zifceak, dar și de Daiana Zifceak și Andreea Zifceak, ambele manageri Maxagro. În cadrul aceluiași eveniment, acestea au vorbit alături de Ovidiu Toader, antrenor de antreprenori, despre Productivitate și eficiență în agricultură, temă coordonată de prof. univ.dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara.

 

De altfel, viziunea și intențiile de dezvoltare ale ambelor instituții prezente la Business Days – Maxagro și USV „Regele Mihai I” – se întâlnesc în domeniul agriculturii rurale, al cercetării și practicii, ceea ce a creat deja premisele unei apropiate colaborări inter-instituționale, pe multiple paliere.

 

Timișoara Business Days s-a desfășurat în perioada 17-18 iunie.