Cei cărora le este încă dor de notoria Pepinieră „1306 plante pentru Timișoara” pot regăsi o parte din vegetalele (cocoțate în schela metalică din Piața Victoriei anul trecut) la intersecția Căii Circumvalațiunii cu strada Gheorghe Lazăr, într-un spațiu verde din fața unui sediu de bancă olandeză.

De această dată, într-o formă aproape acceptabilă și pământeană, chiar veselă în devălmășia ei. Desigur, nu pe placul timișorenilor care ar fi vrut acolo un rondou bine organizat cu trandafiri, dar lumea se va obișnui cu ea, cum se obișnuiește cu mai toate, într-o condiție elementară a supraviețuirii. Să sperăm că firma abilitată va îngriji plantele cum se cuvine, și pe vreme de arșiță, și pe ger.

Totuși, pancarta care ne amintește de „pepinieră” avertizează asupra surprizelor care pot să vină de unde și când te aștepți mai puțin, într-un neconvențional contemporan pe care nu îl poți opri. Poți doar să speri că nu-ți va zgudui existența prea tare.