Cu prilejul Zilei Europei, în data de 9 mai, Primăria Timişoarei şi Casa de Cultură a Municipiului vor organiza mai multe acţiuni culturale. Programul artistic este unul bogat anul acesta, manifestările începând de  sâmbătă dimineaţa în Parcul Central, la Monumentul Ostaşului Român.
La orele 9:30 ziua de sărbătoare debutează cu Ceremonial Militar, slujbă de pomenire a eroilor, depuneri de coroane și jerbe de flori cu prilejul sărbătoririi independenţei de stat a României,  a zilei victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi sărbătorirea Zilei Europei – Garnizoana Timişoara.
O oră mai târziu, în Parcul Cental pe Aleea Personalităţilor se pregăteşte dezvelirea bustul Carol Robert de Anjou, la iniţiativa Asociaţiei Femeilor Maghiare. Vor tine alocuţiuni dna Szasz Eniko, preşedinta Asociatiei Femeilor Maghiare, dl primar Nicolae Robu şi Mile Lajos-consulul general al Ungariei la Cluj si dr. Raffay Ernő, profesor universitar, istoric din Budapesta.
La ora 11:00, în Parcul Rozelor va concerta Fanfara Big Band. Urmează defilarea elevilor din unitățile de învățământ cu drapelele reprezentând statele membre ale Uniunii Europene şi intonarea Imnului României și al Uniunii Europene.
La ora 14 începe programul artistic susținut de membrii și invitații Asociației Seniorilor din Timișoara, iar la orele  17.00 timişorenii au parte de Spectacol folcloric Ansamblul Timişul. Orele 18:00 vor fi marcate de un  spectacol de flamenco sustinut de Rosa Olympia Estrella, cu sprijinul Asociaţia Via Rumania şi al Consulatului Onorific al Spaniei la Timișoara. Galeria Pro Armia vernisează la orele 18.00 expoziția de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Romul Ladea. Programul se încheie la orele 20:00 în Piaţa Victoriei cu un concert susţinut de AM Band, Anda Adam si Voltaj.
Andreea VASILESCU