Primarul Timişoarei, Nicolae Robu: Noi – în urma finalizării celor nouă proiecte – nu am reuşit să constituim o rezervă de bani care să permită să mai intre şi celelalte proiecte

Iniţial, în 2014, primarul Nicolae Robu a declarat că vor exista fonduri europene suficiente pentru proiectul Michelangelo doi. Deşi finanţarea nu a fost aprobată, timişorenii au fost anunţaţi, în această primăvară, de o posibilă începere a lucrărilor. Reprezentanţii Primăriei Timişoara au considerat că economiile, făcute pe alte proiecte cu finanţare din partea Uniunii Europene, vor fi suficiente. Acum, edilul Robu a anunţat că proiectul va trebui să mai aştepte pentru următoarele fonduri.
„Michelangelo doi şi Alpinet nu mai pot intra actualul exerciţiu financiar, întrucât nu mai există fonduri pentru a le putea da drumul (…) Rezerva de bani certă nu a fost suficientă astfel încât să mai poată fi acoperite. Noi – în urma finalizării celor nouă proiecte – nu am reuşit să constituim o rezervă de bani care să permită să mai intre şi celelalte proiecte. Când vor fi finalizate şi alte proiecte, oricum nu se mai pot demara. S-a tras linie şi la nivel naţional, s-a terminat. Şi acum suntem cam la limită. Alpinetul se amână deocamdată, nu va fi făcut acum. Vom vedea la anul dacă ne vom permite să asumăm acest proiect pe bugetul local. Michelangelo doi o să intre pe următoarele fonduri europene”, a declarat edilul-şef al oraşului de pe Bega.
Proiectul – iniţiat încă de pe vremea fostei administraţii – avea în vedere lărgirea străzilor Surorile Martir Caceu (fosta Negoiu) și FC Ripensia la trei benzi, precum și realizarea de pasarele pietonale din sticlă pe străzile Cluj şi Ripensia. Însă, primarul Robu a avut o altă viziunea asupra proiectului și a solicitat renunțarea la pasarelele pietonale deoarece „sunt total nepotrivite”.
Modernizarea Parcului Justiției a fost ultimul proiect finanţat pe exerciţiul financiar 2007-2013 şi va avea loc în maximum opt luni.
Alexandru Virgil STOICA

