Bolnavii de cancer vor avea în curând acces la tratamente individualizate, cu celule țintite, la prețuri mult mai mici.
Centrul OncoGen din Timișoara a semnat un acord de colaborare cu un partener german, care activează în terapia celulară țintită cu o tehnologie nouă și rapidă. Tehnologia pe care aceștia o folosesc ajunge la Timișoara pentru a oferi pacienților cu cancer o șansă la viață.
Astfel, după o așteptare care a durat 10 ani, OncoGen reîncepe producerea de terapii celulare pentru bolile oncologice, revenid la destinația pentru care a fost gândit inițial.
„E un acord cu trei parteneri. E vorba de un transfer tehnologic, dinspre CellCopedia, Germania, către noi, pentru a putea în sfârșit să facem ceea ce ar fi trebuit să facem mai demult: să punem la punct producția și dezvoltarea terapiilor celulare, care, în momentul de față, sunt o mare speranță pentru pacienții cu cancer. În momentul de față, o terapie celulară care se face în străinătate, deocamdată, sau, în mare parte în străinătate, foarte puțin la noi, e de ordinul sutelor de mii de euro, până la un milion, pentru un pacient”, a declarat coordonatorul OncoGen, dr. Virgil Păunescu.
Tehnologia terapiei țintite a dat rezultate foarte bune în anumite tipuri de leucemii, atât la copii cât și la adulți, iar oamenii de știință încep să vadă rezultate și în alte boli oncologice, cum ar fi cancerul de sân/
Pentru a putea demara producția de celule țintite eficient, după standardele partenerilor, Spitalul Clinic Județean din Timișoara, partener în acest acord, a realizat un inventar al centrului.
„Recent, am reușit să facem o expertiză tehnică detaliată a centrului OncoGen, astfel încât avem o situație, un necesar tehnic, financiar, ca să îmbunătățim absolut toate facilitățile și să reușim astfel să facem colaborări la cel mai înalt nivel. Eu nu pot decât să mă bucur că astăzi semnăm acest acord și sperăm că, ulterior, să facem chiar un parteneriat concret public-privat, un contract ca atare. Avem și parteneri juridici cu expertiză în domeniu, care ne vor asista, după cum ne vor asista și reprezentanții autorităților centrale”, a declarat managerul Spitalului Județean din Timișoara, dr. Dorel Săndesc.
OncoGen speră ca și autoritățile române să sprijine acest proiect de transfer tehnologic pentru realizarea unui centru de dezvoltare și producție.