Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Acesta este sistemul după care funcționează lucrurile în arestul poliției capitalei, acolo unde și-au găsit loc o serie de potentați ai vremii, depuși acolo ca urmare a furtișagurilor pe care le-au făcut și prejudiciile pe care le-au adus statului român.
Dacă unii se plâng de regimul din arest, în schimb alții se pare că beneficiază de clemența organelor polițienești și mai scapă de rigorile legii, probabil datorită ochilor lor frumoși.
Așa se face că Adrian Sârbu, mogulul de presă, părintele PRO TV, a ieșit ca la plimbare din arest, fără cătușe, o dată chiar de ziua sa (probabil a fost un cadou din partea gardianului plătit din banii noștri să-l păzească).
Bineînțeles, Sârbu a fost văzut și fotografiat, iar „isprava” a ajuns în atenția opiniei publice.
S-a lăsat și cu sancțiuni, chiar dacă că legea spune că în privința încătușării, decizia se ia în baza dispozițiilor interne ale șefilor de unități.
La plimbare cu Adrian Sârbu

Mogulul Adrian Sârbu a fost plimbat din Arestul Central, unde stă din 4 februarie, la un stomatolog de lux. A mers fără cătușe, iar trei polițiști sunt sancționați din acest motiv.
Adrian Sârbu (60 de ani) a fost filmat în cartierul bucureştean Cotroceni, fără cătușe la mâini, ca orice om liber. Ar fi ieşit pe 14 aprilie şi pe 18 aprilie. Pe 18 aprilie a fost ziua de naştere a omului de afaceri. Poliţiştii l-au dus pe Sârbu la un cabinet stomatologic privat unde îşi începuse o lucrare înainte de a fi arestat. Ghinionul a făcut ca o persoană să îl fotografieze.
Adjunctul Poliţiei Capitalei, sancționat după difuzarea imaginilor
Anchetă la Poliţia Capitalei, după ce în presă au apărut imagini cu omul de afaceri Adrian Sârbu care se plimba nestingherit prin Bucureşti. Poliţiştii care îl escortau pe Adrian Sârbu sunt cercetaţi disciplinar, iar adjunctul Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Nelu Lupu, a fost sancţionat de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
„În urma verificărilor efectuate până în prezent, cu privire la imaginile difuzate de către un post de televiziune, în seara zilei de 21 aprilie a.c., s-au constat următoarele: deplasarea persoanei aflate în stare de arest preventiv la unitatea medicală s-a efectuat, conform legislației în vigoare, aceasta fiind escortată de doi agenți de poliție din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, nr. 1 București”, potrivit unui comunicat emis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
În urma unei anchete făcute de Corpul de Control al Poliţiei, s-a stabilit ca poliţiştii de la Arestul Capitalei, care îl escortau pe Adrian Sârbu, să fie cercetaţi disciplinar. De asemenea, adjunctul Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Nelu Lupu, care avea în sarcini administrarea arestului, a fost sancţionat de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă. Acesta din urmă i-a respins raportul prin care cerea menţinerea în activitate, după vârsta de pensionare. În acest caz, comisarul-şef Nelu Lupu se va pensiona în luna mai 2015.
„A fost declanșată cercetarea prealabilă, conform Legii 360/ 2002, pentru nerespectarea prevederilor legale, față de agenții de poliție care au constituit escorta, urmând ca până la finalizarea anchetei aceștia să-și desfășoare activitatea la o altă subunitate de poliție. Facem precizarea că șeful Poliției Române nu a aprobat cererea de menținere în activitate a directorului general adjunct al Poliției Capitalei, care avea în atribuții coordonarea centrelor de reținere și arestare preventivă de pe raza municipiului București, acestuia urmând să-i înceteze raporturile de serviciu, la împlinirea vârstei legale de pensionare, în luna mai 2015”, mai informează comunicatul.
Adrian Sârbu se află în arest preventiv din data de 4 februarie, fiind pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani și instigare la delapidare.
Procurorii de la Parchetul General susțin că, la solicitarea lui Adrian Sârbu, inculpații Liliana Șerban, Roxana Dorina Grigoruță, Eugenia Bălan (arestată în altă cauză), Sorin Dinu, Daniela Reghină Cozac (cercetată în stare de libertate), Rodica Crisbășan și Dragoș Chiș, împreună cu Diana Atanasiu și Dragoș Eremia, au folosit o schemă infracțională în scopul sustragerii de la plata taxelor către bugetul de stat, schemă în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale, care au derulat operațiuni fictive, în intervalul 2011 — 2014, în relația cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societățile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).
Prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la suma de 2.660.000 lei din săvârșirea infracțiunii de delapidare, fiind supusă spălării banilor suma de 2.893.607 lei.
Anton BORBELY

