Lucrările de construcție la stadionul pe structură metalică din Calea Buziașului vor începe luni, 4 martie. Este primul stadion nou construit în Timișoara nu doar după Revoluție, ci după 60 de ani. Acesta va fi edificat în Calea Buziașului, în zona vechi fabrici Optica, aproape de ieșirea spre Moșnița.

Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și va avea 10.101 locuri pentru spectatori. Lângă el va fi amenajat un parc cu loc de joacă și o parcare cu peste 450 locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.

Despre acest proiect, de care s-a ocupat îndeaproape, viceprimarul Cosmin Tabără spunea: „Am pornit la drum în administrație cu gândul că, atât timp cât voi fi în primărie, voi face totul pentru a lăsa ceva în urmă, ceva ce, deocamdată, lipsește unei Timișoare moderne. (...) Din prima zi am spus că voi lua proiectul stadionului <<lego>> în mâini și îl voi duce la final! Nu a fost ușor să conving pe toată lumea despre necesitatea lui, despre obligația noastră de a construi infrastructura sportivă și nu numai. Acest stadion va fi dedicat Timișoarei, tineretului, sportului. Surprins, am constatat că aproape nimeni nu credea în el, dar, încetul cu încetul, am reușit să îi conving și pe cei mai sceptici. Mi s-a spus de multe ori: <<nu se poate face>>, <<renunță la proiect>>, <<este irealizabil>>. Nu există <<nu se poate>> atunci când îți dorești ceva! Și, trebuie să recunosc, se cuvine să mulțumesc celor de la care am preluat studiul de fezabilitate al stadionului de la vechea administrație PNL, adică fostul primar Nicolae Robu”.

Iată că, în curând, acest nou stadion va intra în construcție. Lucrările ar trebuie să fie terminate în 27 de luni și vor costa 115 milioane de lei de la bugetul local. Pentru acest an, Stadionul Lego are prevăzută în buget suma de 31 de milioane de lei.