„Numai rugăciunea și credința ne vor mântui”
Suntem un popor profund credincios, profund legat de Iisus Hristos și de Fecioara Maria. Creștinătatea a izvorât din neamul nostru. Noi suntem creștini chiar înainte de venirea Mântuitorului. El a venit să ne anunțe cel mai miraculos fapt care s-a întâmplat în existența omenirii: mântuirea și spălarea păcatului prin sacrificiul sângelui său. Voiam să cred că această venire nu a fost în van, nu a fost degeaba, ci că ea a fost, prin apariția Mântuitorului în sufletul nostru, cel mai mare miracol de la existența omului pe pământ. Aș vrea să cred că nu suntem capabili să dezmințim acest fenomen al umanității și că noi rămânem profund creștini. Numai rugăciunea și credința ne vor mântui. Și puterea Crucii este cel mai mare curaj pe care poate să ni-l dea cineva și numai prin Cruce vom putea cunoaște izbăvirea. Este lamentabil ce se întâmplă cu căderea spirituală a acestui popor, care s-a autopângărit printr-o trecere așa fulgurantă din cauza unor mârșavi veniți de peste ocean, de peste mări și alte țări, care au venit să ne impregneze spurcăciunea necredinției, cu diavol. Să ne impregneze cu satana, cu prostiile lor, cu muzicile lor decadente, cu comportamentul lor decadent, cu știința lor decadentă, cu materialismul lor decadent și cu toată mizeria asta cu care suntem împroșcați în ultimele decenii. De fapt, de la apariția comunismului. Noi nu am știut ce înseamnă comunism. El a fost adus de peste ocean. Ei au dat putere rușilor să ne subjuge, să ne distrugă absolut ca națiune, să ne distrugă biserica, să ne distrugă credința, absolut tot ce am acumulat în 8.500 de ani de existență. Asta este un lucru foarte dureros. Eu sunt român născut aici, așa cum sunt toți bănățenii, moldovenii, basarabenii, ardelenii, oltenii, muntenii și dobrogenii, născuți în România. Aș vrea să cred că suntem Țara Sfântă, Țara Binecuvântată de Dumnezeu, că aici s-a născut prima limbă a Europei și a omenirii, prima civilizație a omenirii pe această bucată de pământ care este România, care este geto-traco-dacă, și că noi vom fi uniți în tot ce facem ca să nu-L pierdem pe Hristos. Să nu pierdem Biserica. Să nu pierdem credința, pentru că atunci vom dispărea ca nație.
Uitați ce s-a întâmplat din 1989 până astăzi. Au fost numai dezastre, tragedii și spurcăciune satanică. Am impresia că satana, lucifer, s-a instalat aici, și-a făcut casă, palat aici, pentru că în nicio țară din lume, pe unde am fost și pe unde am umblat, nu am văzut atâta stabilitate în necredință, atâta stabilitate în „credința în satan”, adică noi am dat frâu liber acestui mizerabil ca să ne devasteze cultura, conștiința, limba, tot ce am avut și ce am moștenit ‛ăl mai sfânt de la strămoșii noștri. Atunci mă întreb de ce strămoșii, de ce marii voievozi, de ce cei mai mari oameni ai culturii și credinței românești și-au sacrificat viața pentru ca acest popor să se reprezinte, să devină sfânt. Pentru ce? La ce ne servește sfințenia și fărâma de credință care ne-a rămas? La ce ne servește?
Dacă nu vom reuși să ne unim forțele, să ne apropiem cât mai mult de Biserică, de Cruce, de Iisus Hristos și de Fecioara Maria, vom dispărea ca nație. Uitați ce s-a întâmplat din 1989. Țiganii au ajuns de la 600-700 de mii la patru milioane. Este posibil așa ceva?
Suntem pângăriți de oculta universală, care a pus stăpânire pe toată nația noastră, pe poporul nostru, pe țara noastră. Suntem furați, jecmăniți, mințiți, deposedați de toate ale noastre, chiar de limbă. Ea este împroșcată cu cea anglo-saxonă, cu comportamentul anglo-saxon, cu atitudinile, îmbrăcămintea și mâncarea lor, cu toate porcăriile care ne-au transformat copiii în monștri, care ne-au transformat poporul într-un deșeu spiritual. Suntem în ultimul ceas. Am ajuns în ceasul al doisprezecelea.
Dacă nu ne trezim, vom pieri și este păcat, pentru că Dumnezeu ne iubește. Și dacă noi vom avea curajul să ne unim și să credem așa cum a crezut El în noi, ne vom salva.
Gheorghe ZAMFIR
La Jebel...
Maestrul Gheorghe Zamfir, cel care a dus muzica populară românească pe toate meridianele și pe toate continentele, s-a aflat ieri în județul Timiș, în Banatul despre care spune că l-a adoptat necondiționat. Prilejul l-a constituit lansarea cărții „Poveștile lui Zamfir”, maestrul dând dovadă că știe să mânuiască la fel de bine condeiul, precum știe să dea viață notelor muzicale.
Prima oprire a fost la Jebel, la Casa Națională „Efta Botoca”, cea care poartă numele violonistului care i-a fost alături lui Gheorghe Zamfir mai bine de 20 de ani în periplul său mondial. Sala a fost plină, oamenii bucurându-se de prezența maestrului, care, la finalul întâlnirii, le-a oferit și un moment muzical, alături de o formație alcătuită din Dorin Cuibariu – saxofon, Marius Sperneac – taragot și Cristi Stanca – orgă.
Gazdă a fost primarul comunei Jebel, Sabin Bociu, iar printre oaspeți s-a numărat deputatul Gheorghe Ciobanu, consilierul județean Adrian Pau, secretarul PSD Timiș, Mihai Ritivoi, precum și mai mulți primari din localitățile din jurul Jebelului. Un oaspete deosebit a fost parohul Catedralei Ortodoxe Române din Paris, preotul Marius Târziu, un apropiat al maestrului Zamfir.
Sabin Bociu, edilul comunei Jebel, a fost cel care l-a prezentat pe marele artist român: „«Muzician complet, virtuoz tulburător, Gheorghe Zamfir posedă o personalitate iradiantă. Electrizează o sală din câteva măsuri», tira publicația elvețiană L’impartial, în 1970. «Această muzică n-are vârstă. Ea este viața de toate zilele a unui popor și natura care-l înconjoară», consemna Valeurs Actuelles, din Franța, în 1971. France Soire nota, tot în 1971: «Zamfir și naiul său: o muzică ce te face să visezi (...) Te aruncă într-un extaz aproape de beatitudine, liniștit, fără exces, chiar fără să-ți dai seama».
Acestea sunt doar câteva exemple care conturează universul creat prin sunet de maestrul Gheorghe Zamfir. Din generația sa, numită „Generația de aur”, a avut colegi străluciți, care au devenit mari reprezentanți ai artei românești în țară și în lume.
În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul «Ciocârlia», iar în 1970 formează primul taraf concertistic cu care excelează la Paris, pe scena teatrului «Vieux Colombier» în 45 de recitaluri, cântând pentru prima oară la cele patru naiuri – soprano, alto, tenor, bas – pe care însuși le-a creat în 1968. Această invenție a dat posibilitatea mai apoi de a introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală, câștigând sufragii unanime din partea celor mai mari muzicieni ai lumii, printre care Sergiu Celibidache, Hanz Hollinger, Maurice Bourg, Henry Dutilleux, Pierre Boulez.
În 1979 înregistrează cu Orchestra James Last faimoasa melodie «Ciobănașul singuratic», care a devenit un succes mondial. Au urmat turnee în SUA, la Carnegie Hall, Lincoln Washington și Kenedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Japonia, unde are un uriaș succes, fiind invitat la Palatul Imperial. Obține peste 90 de discuri de aur și platină, patru discuri de aur în Africa de Sud, patru discuri de platină în Noua Zeelandă, patru discuri de aur în Australia, 15 discuri de platină în Canada, bătând toate recordurile, cu cinci milioane de discuri vândute. În Statele Unite obține două discuri de aur, fapt unic, la acea vreme, pentru un artist european.
În Franța, Germania, Austria și Belgia primește titluri și medalii, discuri de aur și platină, Ordinul Meritul Cultural al Franței, titlul de Ofițer și Cavaler al Franței, Belgiei și Luxemburgului.
Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican, fiind primul muzician care a cântat în timpul mesei private a Papei Ioan Paul al II-lea, primind Medalia Vaticanului și de două ori diploma Universității Don Bosco din Roma.
Primește de două ori medalia de aur a Asociației din cadrul Academiei «Artă, Știință și Litere» a Franței, de două ori premiul Academiei «Charles Gros», premiul «Țitera de aur» în Franța și «Săgetătorul de aur» în Italia, discuri de aur în Elveția și Germania.
După 1990 revine din exil și își continuă concertele și turneele în Franța, Elveția și, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX.
Autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic, Gheorghe Zamfir a desfășurat o asiduă activitate ca profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a creat prima catedră de nai din lume, continuând să concerteze pe scenele cele mai prestigioase, cu orchestre simfonice, camerale, recitaluri cu pian sau orgă ori cu grupul folcloric, impunându-se de peste cinci decenii ca unul dintre cei mai mari artiști ai lumii și, cu siguranță, cel mai complex muzician român în viață, cel mai cunoscut în lume, cel mai celebru, fiind în același timp poet, cu trei volume de versuri apărute, scriitor, cu două volume tipărite, plus o metodă de nai, estet și, în ultimul timp, pictor, cu patru expoziții în țară și străinătate. La peste 70 de ani de viață, maestrul și-a propus să realizeze integrala compozițiilor sale, în stil folcloric, cameral, simfonic, pop-folk, vocal-simfonic și sacru, lucrând și la Opera «Dracula», lucrare în două acte, după un libret al scriitorului George Astalosh. A vândut peste 120 de milioane de discuri pe toată planeta și are peste 160 de discuri înregistrate, palmares care nu a fost atins de nici un român până în prezent”.
Vădit emoționat, maestrul Gheorghe Zamfir s-a adresat audienței: „Îmi pare bine că sunt aici, îi salut pe toți cetățenii comunei Jebel, îl salut pe domnul primar, care conduce cu abnegație și curaj această localitate, alături de consiliul local, și care își dedică viața pentru bunăstarea dumneavoastră. Știu de comuna Jebel din 1972, când l-am cooptat în cel de-al doilea grup al meu pe Efta Botoca, marele violonist care s-a născut în comuna dumneavoastră, cel care dă numele minunatului dumneavoastră lăcaș cultural. Atunci l-am remarcat pe Efta ca mare violonist, dar mult mai înainte, în anii ’60, când eram elev la liceul de muzică din București, l-am văzut în orchestre mari. A fost, în primul rând, violonist în Orchestra Radio-Televiziunii Române, după care a devenit concert maestru la vioara a doua al marii orchestre «Barbu Lăutaru», care avea atunci vreo 70-80 de membri. Acolo l-am cunoscut, împreună cu maestrul Fănică Luca, cel care mi-a dat naiul ca instrument și care mă acompaniază de 60 de ani. Efta Botoca era un om bun, un dominat de spiritul cinstei și al adevărului. A fost un mare talent. De aceea s-a și impus, iar să te impui în acele momente în București ca mare violonist era un lucru extraordinar. În București, în acele momente, existau mai multe orchestre mari.
Pe Efta Botoca l-am cooptat dintre toți violoniștii din capitală și din țară ca să facă parte din grupul cu care am mers și am cucerit planeta, din 1970 până în 1995. În 1991 ne-a părăsit și atunci a trebuit să cooptez alți instrumentiști în formație. Așa s-a întâmplat de fiecare dată când cineva a părăsit grupul, astfel că acesta și-a schimbat de câteva ori componența. Efta Botoca a fost un om extraordinar, un om ieșit din comun, ca bunătate sufletească. Am învățat enorm de multe de la dânsul, mai ales doinele românești. În 1972-1973 au venit în grup încă câțiva bănățeni, suflătorii Dorin Cuibariu și Pavel Cebzan, care acum trăiește în America, la Chicago, și căruia sper să-i dea Dumnezeu gândul bun să se reîntoarcă în țara în care s-a născut. Noi eram șase în grup, dintre care trei bănățeni. Era imposibil să nu învăț să cânt în stilul bănățean și am fost dominat, și încă sunt dominat, de acest stil extraordinar, foarte greu de imitat, de cântat. Eu am cântat aici, am trăit și în Banat și de câte ori plecam de la Paris sau din Elveția către țară mă opream câteva zile în Banat, la Timișoara, participam la rugi și la nedei. Apoi, legăturile chiar de familie, pe care le am, m-au făcut să mă apropii și să mă afund tot mai adânc în muzica și cultura bănățeană. Eu admir Banatul, sunt pe jumătate, prin adopție, bănățean, am cântat Banatul prin toată lumea, prin suitele bănățene pe care noi le-am orchestrat”.
În final, după minirecitalul susținut, maestrul Gheorghe Zamfir a acordat autografe pe volumul proaspăt lansat.
La Ciacova...
Regele de necontestat al naiului, maestrul Gheorghe Zamfir și-a lansat volumul de povești pentru copii „Poveștile lui Zamfir” și la Liceul „Alexandru Mocioni” din orașul Ciacova, oraș ce are în administrație localitatea Macedonia în care s-a născut și a copilărit Pavel Cebzan, taragotistul pe care maestrul Gheorghe Zamfir l-a avut mai bine de două decenii în formația sa, cu care a colindat lumea pe cele șase continente. Invitatul de onoare a fost primit cu multă dragoste la Ciacova, fiind întâmpinat de prof. dr. Petrişor Dorin Treta, directorul Liceului „Alexandru Mocioni” și de primarul orașului, domnul ing. Petru Filip.
În prezentarea făcută maestrului, directorul liceului ciacovean a precizat: „Pentru noi este cel mai mare muzician român al tuturor timpurilor. Este o onoare că ne vizitează, iar motivul acestei vizite este lansarea cărţii pentru copii şi nu numai, intitulată «Poveştile lui Zamfir». O carte de spiritualitate românească şi a cărui titlu ar putea să te înşele. Astăzi am citi două din minunatele poveşti, de fapt poveşti e doar un fel de-a spune, pentru că acestea sunt fapte de viaţă, îndemnuri pentru o viaţă cumpătată, pentru credinţă în Dumnezeu, este un strigăt de durere pentru stoparea distrugerii acestei planete, pentru educaţie ecologică, pentru hrană sănătoasă, pentru comportament civilizat, este o carte de românism, o carte patriotică. Va invit să o citiţi, nu o să vă pară rău.
În semn de modestă preţuire, consiliul profesoral al liceului acordă diploma de onoare a Liceului Teoretic «Alexandru Mocioni» Ciacova maestrului Gheorghe Zamfir pentru întreaga activitate cultural-artistică dedicată poporului român. Vă rog să primiţi umila noastră recunoştinţă faţă de valoarea dumneavoastră”.
În continuare, primarul orașului Ciacova s-a adresat înaltului oaspete: „Maestre, bine aţi venit la Ciacova, este un moment deosebit pentru orăşelul nostru să avem în mijlocul nostru o legendă vie a naiului, un om de o cultură şi de o valoare extraordinare. Suntem fericiți să vă avem în mijlocul nostru pentru a vă adresa tinerei generații, pentru a le transmite din dragostea dumneavoastră pentru muzică și pentru neam, pentru că sunteți nu doar cel mai mare muzician al nostru, ci și un bun român”.
Adresându-se celor prezenți, maestrul Gheorghe Zamfir a precizat: „Dragi copii, dragi profesori, dragi cetăţeni ai orăşelului Ciacova, eu sunt fericit că mă aflu aici şi că văd sala plină, inimile fierbinţi, bătând româneşte, bănăţeneşte în piept. Se spune într-un proverb românesc că Banatu-i fruncea, şi nu de pomană.
Şi eu sunt pe trei sferturi bănăţean. Îmi exprim prin aceste cuvinte trecerea mea prin această viaţă scurtă, dar lungă în gândire, în stări sufleteşti şi în acţiuni. Eu de fapt sunt bănăţean cam din anii 1970. Încă de pe atunci cucerisem Parisul cu 45 de recitaluri, iar până în ‘73 Franţa toată era cucerită, Elveţia, Olanda şi Belgia. În ‘74 a urmat RFG, toată Scandinavia şi toată Europa.
Iar în 1977 au urmat alte continente şi alte ţări ale lumii printre care Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, SUA şi Canada cu multiple concerte, orchestre simfonice, recitaluri cu orgă în biserici etc. În 1973, la Paris, am schimbat toţi muzicienii şi am alcătuit o altă formaţie care avea în componenţa sa trei bănăţeni, printre care Efta Botoca, marele violonist care s-a născut în comuna Jebel în 1925.
În 1972-1973 a venit în grup și Pavel Cebzan, care este de aici, de la dumneavoastră, pentru că s-a născut la Macedonia și care acum trăiește în America, la Chicago, și căruia sper să-i dea Dumnezeu gândul bun să se reîntoarcă în țara în care s-a născut, acasă la el. Cei mai mari suflători: saxofonişti, trompetişti, clarinetişti, flautişti, s-au născut şi trăiesc în România, nu în America, nu în Franţa, nici în Scandinavia şi nici în Germania.
Aici s-a născut sunetul românesc. În viziunile mele, în meditaţiile mele, în revelaţiile care mi s-au dat de sus, cum că în prima zi din Biblie, din Geneză, când Dumnezeu era cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu, a apărut cerul şi pământul. În a treia zi a apărut toată creaţia divină. Odată cu apariţia întregii naturi în complexitatea sa divină a apărut şi naiul. Mai mult decât atât, după ce s-au retras aceste ape şi a apărut prima bucată de pământ uscată de soarele cel sfânt, dătător de viaţă şi căldură, a apărut prezenţa terestră.
Prima bucată de pământ care a fost uscată de către soare a fost România. Acest fapt este recunoscut şi de către cealaltă Biserică creştină, Catolică. Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999 când a venit în România, a coborât din avion şi a sărutat pământul românesc, spunând «Bine am venit în Grădina Maicii Domnului». Această informaţie, care a dat-o Papa de pe pământ românesc întregii omeniri, a fost o recunoaştere a faptului că România este ţara primordială. Şi de aici s-a născut primul sunet, care reprezintă însăşi planeta Pământ.
Naiul, fiind prezent ca instrument naţional, ar trebui să fie cinstit ca atare. Suntem singurul popor din lume care ne-am născut aici, suntem fiii acestui pământ şi ar trebui să îl cinstim ca atare. Banatul face parte din acest teritoriu pentru că a fost născut din acest pământ primordial. Aici s-au născut civilizaţiile, aici s-au născut limbile. Noi am civilizat toate popoarele. Vechimea poporului român este milenară.
Am venit aici să vă spun aceste lucruri, credeţi în puterea voastră.
Vreau să mulţumesc acestei mari doamne a cântecului bănăţean, Aurelia Roşu Popa, pe care o cunosc de 40 de ani, mulţumesc domnului director al şcolii, profesor de română care a vorbit atât de frumos despre cartea mea, mulţumesc domnului primar şi tuturor celor care au venit aici cu sufletul şi cu dăruire alături de noi, mulţumesc din toată inima mea celui care este aproape consătean cu mine din Dâmboviţa, domnul Petre Boroșoiu, care este ciacovean şi ne cunoaştem de foarte mult timp.
Mulţumesc prietenului meu de peste 40 de ani, marele părinte al Bisericii Ortodoxe Române, iubitor de toată tradiţia noastră religioasă, Constantin Târziu, mulţumesc doameni mele care ieri a obţinut titlul de doctor în sociologie, doamna Nicoleta Betea, domnul Cristi Stanca care ne acompaniză şi lui Dorin Cuibariu, tânărului Marius Sperneac, care este elev al marelui muzician saxofonist, profesorul Dorin Cuibariu. Nu există ţară mai frumoasă ca România. Nu există popor mai frumos, mai nobil ca românii”.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
