ANUNȚ DE VÂNZARE

a acțiunilor Elba S.A. Timișoara deținute de Infinity Capital Investments S.A.

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A., cu sediul în Craiova, str. Tufănele, nr. 1, jud. Dolj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J16/1210/1993, având CUI RO 4175676, organizează în data de 06.12.2023, ora 12, la adresa din Craiova, str. Tufănele nr. 1, jud. Dolj, licitație competitivă deschisă cu strigare, pentru vânzarea participației de 2,37% din capitalul social, deținută de INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. la ELBA S.A., respectiv 39.628 acțiuni.

Vânzarea se face pentru participația în întregime, adică pentru toate Acțiunile deținute de INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. în capitalul social al ELBA S.A., nu în mod individual sau fracționat.

La ședința de licitație se pot prezenta persoane fizice și/sau juridice române sau străine care fac dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute în Regulamentului de organizare și desfășurare a Licitației. Se pune la dispoziția participanților un Caiet de Sarcini ce conține prezentarea ELBA S.A., ale cărei Acțiuni se vând, precum și Regulamentul Licitației. Acestea sunt disponibile pe site-ul INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. disponibil la adresa: https://www.infinitycapital.ro/ro/anunturi/2023/elba.html.


Prețul de pornire al licitației este de 1.981.400 lei.
Garanția de participare la licitație este de 500.000 lei.