A fost nebunie ieri la Sucursala din Timișoara a CEC Bank. Timișorenii au stat chiar și 5 ore la coadă pentru a obține un credit în condiții extrem de avantajoase. Cei care au reușit să depună actele așteaptă acum cu emoții să vadă dacă cererile le-au fost acceptate și vor primi bani cu dobândă subvenționată de la stat. Suma maximă care se acordă este 150.000 de lei. După afluența de ieri, și astăzi au venit mulți timișoreni la CEC Bank, însă au fost anunțați că s-au terminat banii și nu se mai primesc cereri decât pentru studenți. Este însă posibil ca în zilele următoare să apară din nou această ofertă.

Programul guvernamental FamilyStart înseamnă acordarea de credite de nevoi personale cu dobânzi subvenționate și garanții de stat pentru a acoperi nevoile financiare pentru evenimentele importante din viața familiei, cum ar fi: nunta, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie.