A fost mare distracție la Jimbolia în acest sfârșit de săptămână. Chiar dacă vremea nu a fost dintre cele mai favorabile, lumea a ținut să ia parte la o sărbătoare care se vrea a intra în tradiția orașului. S-a cântat, s-a dansat și s-a petrecut pe cinste, într-o atmosferă așa cum le place bănățenilor.
Este vorba de Festivalul Toamnei de la Jimbolia, în organizarea Primăriei Jimbolia și a Asociației Culturale Pordampi Timișoara. Au cântat: Diana Selagea, Dan Nistor, Nicoleta Anculia, Patricia Vela, Liliana Lațchescu, Ionică Ivan, Marinică și Andrada Paul, Dochia Banda, Ovidiu Olari, Dana Rădneanțu, Larisa Judele, Octavia Heta, Ștefan Muntenaș, împreună cu Ansamblul Junii Gugulani. Programul pregătit a fost foarte bine primit de public, care a rezonat cu artiștii.
Evenimentul a fost, totodată, un bun prilej de promovare a artiștilor autohtoni, mulți dintre ei fiind extrem de talentați și dornici de afirmare.