O nouă sesiune de evenimente muzicale, mai puțin convenționale, este pusă în scenă la Timișoara. La Hostel Costel (situat în strada Petru Sfetca nr. 1), un hostel creat de prieteni, care în 5 ani a ajuns de notorietate în oraș, vin călători din toate colțurile lumii. Atragerea de turiști prin conceptul de hostel promovează orașul și pune Timișoara pe harta destinațiilor turistice mondiale. Este o experiență de socializare, o atmosferă degajată, iar turiștii, care de multe ori vin în Timișoara doar în tranzit, rămân uimiți de oraș și de atmosfera hostelului și revin.
Începând de anul acesta, proprietarul locației, Alexandru Smaranda (Spiri după cum îi zic prietenii), organizează și concerte live prin seri dedicate muzicii improvizate, create de artiști plini de talent. Un concept exotic, care are loc chiar în living-ul hostelului și care aduce orașului bogăție culturală. Într-un interviu acordat ziarului nostru, Spiri ne explică ce este în spatele conceptului de Terracotta Session – muzică experimentală.
Cum a început totul.. Iohannis a câștigat alegerile
„Două idei care s-au contopit – odată iarna, pentru că este un sezon slab din punct de vedere al turismului pentru Timișoara, și odată inspirația de la alte hosteluri care au abordat ideea de sesiuni de concerte în locație. În special m-am inspirat de la un hostel din străinătate, care e făcut într-o fostă fabrică de biscuiți și unde se ține și un festival. Ei au colaborat cu un radio station din America și au foarte multe sesiuni de muzică live. Atunci am văzut că se poate ține un concert și într-un hostel. După care am mai căutat, am văzut destul de multe clipuri cu sesiuni de muzică live, cu artiști mai mult sau mai puțin celebri. La noi au tot venit artiști români pe care am ajuns să-i cunosc și atunci am zis ok, iarna aș putea să folosesc spațiul, care în mare parte e gol, iar pentru artiști e ceva exotic oricum.
Prima discuție am avut-o cu Egocentrics și Paper Jam, artiști locali. Anul trecut, pe când renovam, au venit aici și au avut un jam session spontan și am rămas la discuția că vom organiza un eveniment.
Anul acesta însă ne-am mobilizat. Karpov not Kasparov sunt prima trupă care a cântat. Povestea e amuzantă, aveau un concert în Timișoara la TamTam și erau cazați la noi. Din discuții am ajuns la subiectul Iohannis, erau chiar alegerile atunci. Și ziceau că dacă va ieși Iohannis atunci ei vin să cânte gratis la Hostel Costel. Așadar, în 26 decembrie am organizat prima sesiune Terracotta și a fost un succes. Practic așa ne-am mobilizat forțat să facem ce voiam să facem de acum un an.
În următoarele sesiuni am chemat muzicieni locali. Paper Jam a urmat, la care a fost și Sasha Bota, Sebastian Spanache unde s-au strâns mai mulți muzicieni și au făcut un jam session. După care au început chiar trupele să-mi propună să organizăm concerte.
Am observat că odată ce ai început să faci evenimente și ai feedback bun, trupele încep să te contacteze. În principiu ne limităm la un concert pe săptămână. Asta și din cauza logisticii, nefiind un spațiu conceput pentru concert”.
Concerte aproape de artiști
„În oraș există o anumită carență în organizarea evenimentelor. Nu sunt extrem de multe și locațiile sunt puține, cred că aici lipsește și curajul promoterilor. Sunt conștient că nu este un spațiu propice pentru evenimente, încap 70 de oameni, dar totul se filmează și atunci putem promova cultura hostelului în Timișoara și atrage turiști. E benefic pentru noi, e benefic pentru oraș, că se vrea Capitală Culturală Europeană, iar tineretul, care circulă cel mai mult, e atras de astfel de evenimente. Oferim astfel și o experiență mai intimă de concert, pentru că nu e o sală obișnuită cu gălăgie, fum și bere, ci e un loc unde ești aproape de artist”.
De ce numele de Terracotta?
„Ne-am gândit la numele de Terracotta deoarece în living există o teracotă pe care o și
folosim. Am făcut focul la primele ediții, după care s-a încălzit vremea și nu a mai fost nevoie. Numele duce spre ideea de căldură, de comod, de living, când asculți muzică și faci focul, iar terra se leagă de călătorii...
Anul acesta a fost de test, a fost și iarna, am făcut și o mobilizare forțată ca să-mi țin cuvântul, dar sunt mulțumit de rezultat. Așa că pe viitor am să încerc să fac o și mai bună organizare”.
De la muzică electronică la jazz
„Stilul de muzică pe care îl adoptăm în sesiunile Terracotta sunt vaste, de la electronic până la jazz. Practic, prefer indie, post rock sau ambiental, care să se potrivescă în living. N-aș putea să aduc ceva mai greu. Muzica experimentală îmi place cel mai mult. Ceva mai deosebit a fost când a vrut să vină de exemplu Danaga, care este DJ, dar cu live set plus o fată la voce. Deja trece în sfera experimentală, e mai interesant. Acum lucrez la filmări, în curând le voi pune pe site și aștept feedback-ul. Să văd ce aș putea schimba, ce idei mai apar.
Oamenii care se află în Hostel beneficiează desigur gratuit de concerte. Ei oricum sunt aici, sunt cazați, majoritatea se bucură, iar alții poate ar vrea să doarmă (râde). Dar cred că două ore din șederea lor aici nu e prea mult, chiar dacă unii în timpul concertelor au stat în cameră. Unii chiar s-au scuzat că au fost obosiți și că nu au putut participa.
Ideea e să strâng cât mai multe trupe care nu au fost în Timișoara și asta voi încerca cu precădere anul viitor. După care ei să poată concerta și în locații mai mari din oraș. Ideea e să vină trupe care vor să se lanseze, să se promoveze, să primească un feed-back bun și să-și facă contacte în Timișoara”.
Cine urmează?
„În sesiunea cu numărul 8 (din 1 martie ora 20:00) i-am chemat pe Petra Acker (România) împreună cu Holmes (US) pianist care a fost nominat la premiul Grammy de două ori. Holmes cântă de la jazz la afro, la soul, iar ca origine a studiat muzică clasică. Acker e din în Brașov, au o grămadă de proiecte, a ajuns și la vocea României în finală și are un background de reggae, jazz. Un duo foarte interesant. Ei s-au cunoscut la Berlin, s-au nimerit și a ieșit o combinație de afro-jazz-soul. Dumincă vom ține și un workshop de muzică.
În 6 martie i-am chemat pe «I’m waiting for you last summer», o trupă destul de mare care numai ce s-a întors dintr-un tur din Asia și cântă în Shelter (Cluj), Fabric (București), A38 (Budapesta), care sunt locații destul de mari și cunoscute. Chiar m-am mirat că vor să vină la noi la Hostel, când ne-a propus booking agent-ul l-am mai întrebat de două ori ca să mă asigur că vorbim de aceeași trupă și că au înțeles condițiile în care se organizează concertul. Ei creând muzica experimentală, au apreciat ideea de concert în Hostel, fiind și ăsta un experiment pentru ei”.
Andreea VASILESCU

