
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest („ADR Vest”) – împreună cu partenerii săi din cadrul consorțiului regional RO-BOOST SMEs – a lansat proiectul comun „Stimularea creșterii inteligente și bazate pe inovare pentru întreprinderile mici și mijlocii din România”. Astfel, vor fi organizate puncte de informare la fiecare dintre sediile membrilor consorțiului, birouri ce vor oferi servicii pentru dezvoltare. Ele vin în completarea celor deja existente pe piața de consultanță din Regiunile Vest și Sud-Vest.
Obiectivul consorțiului, prin intermediul noul proiect, este dezvoltarea unei structuri de suport, furnizând un set integrat de servicii de informare, sprijin şi consultanţă. În felul acesta, IMM-urile pot să exploateze oportunităţile europene de dezvoltare a afacerilor. Serviciile vor fi oferite de toți membrii consorțiului prin intermediul organizării de evenimente, grupuri de mentori, training-uri, întâlniri, activități de brokeraj și misiuni de companii (misiuni economice). Totul este posibil prin intermediul platformei europene dedicate întreprinderilor mici și mijlocii, în cadrul birourilor de informare ale partenerilor consorțiului și prin intermediul paginii web ce urmează a fi creată.
La întâlnire au participat: Sorin Maxim, directorul general al „ADR Vest”, Nicolae Farbaș – consultant al Asociația TEHIMPULS, Nicolae Groșan – președintele Centrului de Dezvoltare Arad, Dan Popescu – prof. dr. ing. la Catedra de Automatică din cadrul universității Craiova, Mihaela Sas – „ADR Sud-Vest Oltenia” și Raluca Cibu-Buzac – director al Direcției Politici Regionale și Internaționalizare din cadrul „ADR Vest”.
„Serviciile reprezintă mai mult decât bani, sunt cunoaștere pentru companii care nu au acces în mod uzual. Noi deja avem un portofoliu de parteneri cu care am lucrat. Un sprijin este și ENTERPRISE EUROPE NETWORK („rețeaua europeană”) și sperăm să facem cunoscută oferta, antrenând cât mai multe companii. Resursele sunt alocate și noi dorim să le cheltuim într-un mod inteligent. Cele două domenii suplimentare – AUTOMOTIV și SOFTARE și TEHNOLOGIA COMUNICAȚIILOR – au cifre relevante în economia regiunii.
Putem susține orice domeniu de activitate pe care regiunea sau companiile și-l dorește. Poate să fie unul general sau putem aduce expertiză pentru numărul reprezentativ de companii. Ori putem face misiuni economice în anumite zone. Deja am avut consultări și există interes pentru Germania cu privire la domeniul AUTOMOTIV sau Japonia, iar pentru Israel – IT. Programul este la început și încercăm, deocamdată, să cunoaștem nevoie și să venim cu oferte. Nu contează etapa în care companiile se află. Firmele se pot adresa începând cu această săptămână și suntem în faza de extindere al sediului”, a declarat Sorin Maxim – directorul general al „ADR Vest”.
Din grupul-țintă fac parte și centrele de Cercetare, chiar și Universități, din cele două regiuni de dezvoltare. Consorțiul regional RO-BOOST SMEs este, începând cu 2015 și până în 2020, partener al „Enterprise Europe Network” – o reţea europeană prezentă în peste 40 de ţări care are ca scop sprijinirea IMM-urilor în dezvoltarea potențialul inovativ şi de afaceri. Activitatea consorțiului, constituit anul trecut, se desfășoră cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul COSME - Program al Comisiei Europene dedicat competitivității întreprinderilor și IMM-urilor - și Programul ORIZONT 2020 - Program al Comisiei Europene dedicat cercetării și inovării.
Perioada de implementare a proiectului este de 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2016.
Raluca Cibu-Buzac – șef al Direcției Politici Regionale și Internaționalizare din cadrul „ADR Vest” – a explicat că „Serviciile de consultanță pe care le oferim vor fi extrem de diverse. Pe lângă cele de interes general, vor fi și unele extrem de bine adaptate la ceea ce firmele ar putea să dorească în plus. Unei firme nu este de ajuns să-i dai doar bani, ci trebuie să-i oferi și consultanță pentru ca aceasta să crească. În ceea ce privește serviciile de interes public, vorbim despre informații cu privire la politicile externe pentru întreprinderi, legislație în acest domeniu, finanțări. Apoi, e vorba despre servicii foarte bine specializate în funcție de nevoile firmei. Ele pot fi legate de inovare, transfer tehnologic, dezvoltarea de noi produse. În acest caz ne bazăm pe «Tehimpuls». Ne mai referim și la internaționalizare, accesarea de piețe internaționale, găsirea de parteneri din Europa pe ceea ce interesează firmele noastre”.
Alexandru Virgil STOICA

