Compania Enel a tăiat comunicarea prin telefon cu clienții. Singurul număr de telefon la care se mai puteau afla infornații (deși trebuia așteptat, în medie, două ore) era 0219977. Acum, nu mai există un operator care să răspundă, chiar și după timp îndelungat, clienții fiind înștiințați de robotul telefonic să introducă codul Eneltel pentru aflarea informațiilor solicitate.

De cele mai multe ori, după introducerea codului respectiv, convorbirea se întrerupe, fără nici o explicație.

În disperare de cauză, abonații vin la sediul Enel, unde trebuie să aștepte chiar și o jumătate de zi doar pentru a afla o informație care putea fi comunicată telefonic.

Cele mai afecatate sunt lucrătoarele de la ghișeee, asupra cărora se revarsă toți nervii clienților. „Vine lumea și dă vina pe noi, dar noi nu avem ce face. Așa este, la acel număr de telefon nu mai răspunde nimeni, cel puțin așa ne zic și nouă oamenii”, spune una dintre angajate.

Situația este gravă, dar are și o notă amuzantă. În mediul rural, abonații se adresează primarilor, pentru a clarifica problemele cu Enel. Cum nici aceștia nu au alt contact cu compania, se adresează la rândul lor prefectului, care îi sună pe șefii de la Enel ca să-i întrebe de ce nu mai are curent badea Gheorghe din Saravale sau nana Leana din Livezile. Asta înseamnă să furi curent în județul Timiș.