O adevărată răsturnare de situație s-a produs la școlile de poliție din România, unde se află în plină desfășurare examenul de admitere.
Este foarte curios că organizatorii au decis ca examenul să aibă loc înaintea bacalaureatului, fapt ce a făcut ca absolvenții din 2023 să nu se poate înscrie la școlile de poliție.
Examenele se apropie de final, în următoarele zile urmând a fi comunicate rezultatele. Dincolo de deznodământul acestora, rămâne însă concurența extrem de scăzută înregistrată în această sesiune. Este de necrezut, dar la școlile de poliție care în anii trecuți erau câte cinci-șase candidați pe loc, de data aceasta de-abia s-au completat locurile!
Astfel, la Școala de Pregătire a Agenților de Poliție de Frontieră „Avram Iancu” Oradea au fost scoase la concurs 240 de locuri și s-au înscris doar 290 de candidați! Probele de admitere constau în evaluarea performanțelor fizie și a cunoștințelor, ambele având caracter eliminatoriu. Practic, cei care trec proba sportivă sunt aproape polițiști de frontieră!
O situație similară se înregistrează și la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, unde au fost scoase la concurs 1.380 de locuri și s-au înscris doar 1.874 de candidați!
Nici la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca nu a fost mare aglomerație. Pentru cele 300 de locuri scoase la concurs au candidat doar 420 de concurenți.
Organizarea examenului înaintea bacalaureatului și proasta mediatizare par să fie cauzele dezastrului din această sesiune a școlilor de poliție. Asta, dacă nu cumva tinerii preferă să se angajeze la Ikea sau la Auchan pe 2.000-2.500 de lei, în timp ce un proaspăt agent de poliție câștigă cu tot cu sporuri 4.000 de lei, la care se adaugă decontarea cazării.