
La Ștrandul Termal din Timișoara, asociația RESCUE-TM organizează sâmbătă, 29 aprilie, între orele 10 și 18:30, evenimentul Cetățean Canin Exemplar, în parteneriat cu DOG CAMP și în colaborare cu Frisé Grooming Studio&PetShop și Husse Timișoara. Este vorba despre un examen național de „canine good citizen" cum se practică în toată Europa, pentru prima dată în România.
După cum explică organizatorii, Programul Cetățean Canin Exemplar (CCE) este adresat tutror deținătorilor de câini metiși sau de rasă începând cu vârsta de 6 luni împlinite, microcipați și cu carnet de sănătate. Sunt zece probe pe care trebuie să le treacă patrupedele: 1.Acceptarea unui necunoscut, 2.Rămânere în poziția așezat în timpul salutului unui necunoscut, 3.Sesiune de verificare și toaletare de către un necunoscut, 4.Mersul în lesă lângă conductor, 5.Comportamentul câinelui în grup de persoane, 6.Așezat, culcat și rămânerea pe loc, 7.Răspunsul câinelui la apel, 8.Reacția câinelui la întâlnirea cu alți câini, 9.Reacția câinelui la distragerea atenției, 10.Separarea supravegheată a câinelui. Programul CCE are dublu scop: învățarea conductorului câinelui să devină un proprietar responsabil și certificarea că mascotele lor au educația și comportamentul social adecvat pentru a fi membri de încredere și educați ai mediului familial și al localităților în care trăiesc.
Pentru cei care nu se încumetă la cele zece probe oficiale în vederea atestării, există varianta de a face doar o probă, trasă la sorți. Organizatorii promit premii atractive, existând și posibilitatea de a face donații pentru Asociația de Protecție a Animalelor Furrytales care are în grijă peste 40 câini salvați din situații dificile.

