
Restaurarea fațadei Casei Maghiare din Timișoara a fost finalizată chiar înainte de Paște. Urmează să fie date jos schelele, pentru ca imobilul să poată fi admirat după transformările produse.

Casa Maghiară a fost până anul trecut sediul ziarului Renașterea bănățeană, când a fost achiziționată de Asociația Bastionul, în urma unui ajutor de 3 milioane de euro din partea Guvernului Ungariei. Imediat după preluare, această clădire emblematică, situată pe Bulevardul Revoluției din 1989, lângă Clinica ORL, a intrat într-un amplu proces de restaurare și renovare. Dacă fațada a fost finalizată, nu același lucru se poate spune și despre spațiile interioare, unde lucrările sunt în toi.

Noii proprietari vor ca în acest imobil să fie găzduite evenimente din cadrul proiectului „Timișoara-Capitală Europenă a Culturii”, pregătindu-se în acest sens. Astfel, va exista o sală de bal, la parter, iar la subsol se va amenaja un restaurant cu specific unguresc. Principalele încăperi vor fi denumite după numele unor personalități istorice și vor fi amenajate și cele două spații comerciale de la stradă, unde se vor vinde vinuri, cărți și alte produse ungurești.
Casa Maghiară a fost, în ultima vreme, obiectul unor interminabile procese în instanță, intentate de reprezenanții comunității maghiare. Toate au fost pierdute. În cele din urmă, imobilul, care ajunsese în posesia fraților Marius și Emil Cristescu, a fost cumpărat de Asociația Bastionul cu suma de 2,3 milioane de euro, grație ajutorului de 3 milioane de euro primit de la Guvernul Ungariei.

