Locuitorii unei mari comune din județul Timiș s-au mobilizat exemplar și au reușit să facă o curățenie de primăvară ca la carte. Nu mai puțin de 14 containere a câte 40 de tone și 24 de containere de 24 de tone au fost umplute în cadrul unei operațiuni care a scos în evidență simțul civic al locuitorilor comunei Sânandrei. De asemenea, oamenii au toaletat pomii, au scos crengile la poartă, iar reprezenanții primăriei s-au ocupat de ridicarea acestora.

„Este al doilea an în care organizărm acest tip de acțiune, una care iată că se dovedește că este foarte apreciată de comunitate. Le mulțumesc tuturor că au răspuns pozitiv apelului meu și au înțeles cât de importantă este curățenia atât pentru sănătate, cât și din punct de vedere al imaginii, al promovării comunei. Continuăm și în aceste zile acțiunea pe arterele principale, facem ca să fie totul frumos, astfel încât să putem întâmpina cum se cuvine Sfânta Sărbătoare a Paștelui”, spune Claudiu Coman, primarul comunei Sânandrei.