De la 1 aprilie a intrat în vigoare noul IRCC – dobânda de referinţă pentru creditele ipotecare şi de consum, care pentru trimestrul II va fi de 5,98%, la care se adaugă 2% marja băncii, rezultând în final, cu tot cu celelalte comisioane incluse, o dobândă efectivă de 8% şi chiar peste.

La această dobândă nu mulţi au curajul să se înhame la un credit ipotecar, mai ales că acest cuvânt, criză, este prezent peste tot.

În T1/2023 IRCC a fost de 5,71%, deci această creştere nu ar fi atât de mare ca precedentele.

În urmă cu doi ani IRCC era la 1,08%, ceea ce însemna că accesarea unui credit era destul de facilă românilor şi multă lume putea să se încadreze în scoringul băncilor. Plus că salariile creşteau.

Aşa se face că în 2021 şi 2022 băncile au dat credite ipotecare/imobiliare la un nivel record. De la 1 iulie IRCC-ul se va schimba din nou, dar, după cum arată datele, va rămâne sub 6%.

ROBOR la trei luni este cotat acum la 6,85% şi pare destul de stabil. Multă lume are încă această dilemă, care dobândă este mai mică, ROBOR sau IRCC, dar după cum arată lucrurile va fi destul de greu pentru ROBOR să scadă sub 6%, mai ales dacă presiunile asupra inflaţiei continuă iar BNR nu începe procesul de scădere a dobânzii de politică monetară.

Pe de altă parte, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat miercuri la 6,84%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă, potrivit datelor BNR.