Învierea lui Iisus Hristos este considerată cea mai veche sărbătoare a creștinătății. Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. Cuvântul „Paşte” vine din ebraicul pesah - trecere. Paştele evreilor marchează trecerea „poporului ales” prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgăduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbătoarea Învierii Domnului. Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare a mai multor biserici printre care și Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică sau Biserica Reformată. Este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o Biserică sau alta. Sărbătoarea Paştelui este considerată una a bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. Învierea lui Iisus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină – ortodoxă, catolică și reformată. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos Ea este precedată, în timpul Săptămânii Sfinte, de comemorarea patimii şi morţii Domnului. Ca tradiție în Săptămâna Mare, în joia de dinaintea Paştelui au loc Liturghia Crismei sau a Uleiurilor Sfinte şi Liturghia Cinei Domnului. În Vinerea Sfântă, credincioşii romano-catolici, în semn de participare exterioară la jertfa Mântuitorului, ţin post – mănâncă doar o dată – şi se abţin de la carne. În Sâmbăta Sfântă, Biserica Catolică priveghează în rugăciune şi nu se celebrează în cursul zilei nicio acţiune liturgică. În noaptea de sâmbătă spre duminică, este celebrată Vigilia Pascală, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.
În duminica de Florii, Iisus a intrat în Cetatea Ierusalim, fiind primit de discipolii săi şi de locuitori cu osanale şi frunze de palmier, aceasta fiind singura dată când Hristos a acceptat să fie aclamat drept un Împărat. Zilele următoare intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim sunt ultimele din viaţa de om a Mântuitorului, timp în care le-a oferit ucenicilor săi ultimele porunci şi sfaturi, ştiind ce va urma. În primele trei zile ale Săptămânii Mari a adus Cuvântul Domnului în Cetatea Ierusalimului, în Miercurea Mare fiind vândut de Iuda pe 30 de arginţi gărzilor. În Joia Mare a avut loc Cina cea de Taină, când Iisus şi-a adunat apostolii şi le-a oferit pâine şi vin, corpul şi sângele său, anunţându-i că va fi ucis. În aceeaşi seară, în Grădina Ghetsimani, unde s-a dus cu ucenicii săi să se roage, a fost luat de gărzile Cetăţii şi dus la judecată. Ziua următoare, la judecată, a fost găsit vinovat de către iudei, şi a fost condamnat la crucificare de către Ponţiu Pilat, cu toate că el nu îi găsise nicio vină. Iisus şi-a purtat crucea în spate până pe Dealul Golgota, unde a fost răstignit între doi tâlhari, cu o plăcuţă deasupra capului pe care scria ‘Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor. Aici, Hristos moare, iar în acel moment s-a cutremurat pământul, iar soarele s-a întunecat. În aceeaşi seară, trupul lui Iisus a fost luat de Iosif şi Nicodim din Arimateea, care îl îngroapă într-un mormânt săpat în piatră. În dimineaţa zilei de Duminică, Maria, mama lui Iisus, şi Maria Magdalena merg la mormânt, însă nu-l mai găsesc acolo, semn că Hristos a Înviat. Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este şi sărbătoare a sărbătorilor. Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.