Luna trecută, reputatul pugilist Flavius Biea a susţinut un stagiu de pregătire comun, la Timişoara şi la Arad, cu sportivul Mirel Drăgan, multiplu campion mondial şi european de kempo şi participant la Exatlon.
De curând, Flavius Biea, deţinător al centurii intercontinentale IBA la categoria semimijlocie, a dat curs unei oferte de a antrena într-una dintre cele mai moderne săli din vestul ţării, începând colaborarea cu Nextfit pentru Sala din Dumbrăviţa, unde este disponibil de trei ori pe săptămână, marţi, joi şi sâmbătă.
În finalul lunii trecute, titratul pugilist timișorean a pus la punct, împreună cu antrenorul arădean Ruben Stoia, un stagiu de pregătire centralizat de şapte zile.
Antrenamentele se vor desfăşura la Văliug, în perioada 20-27 iulie 2020, iar lista este deschisă tuturor celor care doresc să se pregătească alături de deţinătorul centurii intercontinentale IBA la categoria semimijlocie.


„Am decis ca, pentru următorul meci, pe lângă antrenorul Andi Cherecheş şi preparatorul fizic Sorin Sărăndan, să am o colaborare şi cu Ruben Stoia, un antrenor tânăr din Arad care a evoluat mult în ultimii ani şi care a reuşit să adapteze antrenamentele la cerinţele boxului actual. Avem o relaţie apropiată, am gândit împreună această iniţiativă, una care este luată atât pentru mine, întrucât voi intra în ring mai devreme decât ne aşteptam, cât şi pentru cei care îşi doresc să afle mai multe şi să experimenteze pe propria piele cum decurge o săptămână de pregătire din viaţa unui boxer profesionist. Aşadar, timp de o săptămână vom susţine câte două antrenamente pe zi, vom avea un control al greutăţii, mese la ore fixe, plan nutriţional şi alimentar recomandat de un specialist în domeniu, masaj de recuperare şi multe alte activităţi specifice. Cei care doresc mai multe informaţii ne pot contacta în privat pe reţelele de socializare”, a declarat pugilistul Flavius Biea.


Titratul sportiv are jucate 19 meciuri în boxul profesionist (18 victorii) şi a cucerit trei Centuri. Acum, Flavius Biea aşteaptă concretizarea unei oferte pentru cel de-al 20-lea său meci în ringul profesioniştilor, precum şi mult-dorita undă verde din partea autorităţilor pentru a putea organiza gala „Boxing Fight Championship”, care ar fi trebuit să se desfăşoare în 28 martie la sala „Constantin Jude”, fiind însă anulată din cauza crizei sanitare.

Cornel Seracin