Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis, printre altele, datele desfășurării turneului final al Cupei României la handbal masculin, ediția 2019/2020. În urma votului, s-a stabilit ca „Final Four”-ul Cupei Românei la handbal masculin să se desfășoare în zilele de 15 și 16 august 2020.
La handbal masculin, turneul final al ediției 2019/2020 a fost adjudecat să fie organizat de echipa H.C. Dobrogea Sud, la Constanța, dar clubul dobrogean a declinat, de curând, organizarea turneului Cupei României, exprimându-și nemulțumirea pentru faptul „că este foarte probabil ca meciurile să se joace fără spectatori”.
Faza finală a întrecerii, inițial a fost programată să se desfășoare în zilele de 4 și 5 aprilie 2020, însă a fost sistată datorită crizei sanitare care a cuprins și România.
În 15 august 2020, echipa de handbal a Timișoarei, S.C.M. Politehnica, deținătoarea acestui trofeu obținut la finalul ediției 2018/2019, va întâlni, în semifinalele turneului, formația H.C. Dobrogea Sud, în aceeași zi, dar în cealaltă semifinală, urmând să se întreacă C.S. Dinamo și C.S.M. Bacău.
Ziua următoare, în 16 august 2020, cele două învingătoare din semifinale vor juca Finala Mare, iar echipele învinse, Finala Mică.
F.R.H. urmează să anunțe noua gazdă a „Final Four”-ului Cupei României la handbal, ediția 2019/2020.

Cornel Seracin
Foto: arhiva ziarultimisoara.ro