Echipa de handbal masculin a Timișoarei, S.C.M. Politehnica, are un nou antrenor principal. Este vorba despre fostul handbalist al echipei în alb-violet, Vlad Caba, care a făcut parte din generația Politehnicii, care a câștigat Cupa României în anul 1986, iar mai târziu, la finalul ediției 1990/1991, campionatul de handbal.


„Este o revenire care mă bucură, că pot să fiu, din nou, acasă. Mă leagă foarte multe de echipă, indiferent că la vremea respectivă erau alte structuri, altă denumire (particula de Politehnica a rămas și va rămâne tot timpul). Am văzut că sunt, nici nu mi-am dat seama, o grămadă de ani de când am început ca antrenor aici. Au trecut așa de repede!”, a declarat noul antrenor principal al echipiei S.C.M. Politehnica Timișoara, Vlad Caba, în cadrul unei conferințe de presă organizată de instituția publică, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, S.C.M. Timișoara.


Vlad Caba a început activitatea de antrenor, la Timișoara, în anul 1998, devenind, la un an după ce s-a retras oficial din activitatea de jucător al Politehnicii Timișoara, antrenorul acestei echipe. La finalul ediției 1999/2000, în calitate de antrenor, Vlad Caba a reușit să promoveze echipa bănățeană pe prima scenă a handbalului din România. De-a lungul perioadei sale de antrenorat la Poli Timișoara, Vlad Caba a lansat spre handbalul de mare performanță mai mulți jucători, printre aceștia, amintim aici, Gheorghe Irimescu (de curând a încheiat contractul de jucător cu echipa S.C.M. Politehnica Timișoara), Cristian Adomnicăi, Andrei Grasu, Marius Novanc etc.
În ediția de campionat 2000-2001, Vlad Caba a reușit să mențină Poli Timișoara pe prima scenă a handbalului din România, iar în ediția următoare, în anul 2002, în primăvară, a încheiat o primă perioadă de antrenorat la Poli Timișoara.
Acum, în 2020, Vlad Caba revine antrenor principal la echipa cu care a obținut performanțe notabile, scriind câteva pagini de glorie în tricoul alb-violet, angajându-se pentru un proiect de mai lungă durată în clubul bănățean, proiect care vizează reconstrucția handbalului timișorean de-a lungul mai multor etape. În conferința de presă amintită mai sus, noul antrenor al echipei timișorene a mărturisit că, în urma unei discuții purtate cu directorul clubului S.C.M. Timișoara, domnul Vasile Rușeț, a decis să primească oferta de a reveni pe banca tehnică a clubului timișorean pentru planul și proiectul prezentat de directorul S.C.M. Timișoara: „a fost o discuție temeinică cu domnul director Rușeț și planul, proiectul pe care mi l-a prezentat se-mpletește perfect cu gândurile pe care le-am avut eu de a-mi continua activitatea pe viitor și, nu știu dacă este o întâmplare sau nu, că, exact în acest moment, Timișoara să-și dorească un proiect axat în continuare pe experiența unor jucători de reală valoare care-au rămas la echipă, dar și promovarea unor tineri care există deja sau care trebuie căutați, astfel încât, într-un timp relativ scurt să formăm o echipă competitivă pe plan intern și, chiar cu vizibilitate pe plan internațional. Asta ar fi, pe scurt, ceea ce m-a atras, acest nou concept și această nouă gândire care se potrivește foarte mult cu gândurile mele de viitor. Cred c-a venit timpul ca, în acest moment, să-mi întorc experiența pe care-am acumulat-o în acești ani și asupra acestei noi strategii de care-am vorbit. Pot să vă promit că o să fac tot ce pot, toată experiența pe care-am acumulat-o să mi-o dedic realizării unor obiective pe care mi le-am propus. Mă bucur foarte mult că sunt în postura asta, și onorat în același timp”.


Vlad Caba s-a născut la Timișoara și a absolvit cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, iar de-a lungul carierei sale de antrenor a mai antrenat echipele, TV Emsdetten (Germania), Minaur Baia Mare, Pandurii Lignitul Tg. Jiu, H.C. Odorhei, C.S.M. București. Pentru echipa din Odorhei a adus un titlu de vicecampioană a României, în anul 2011, iar în anul 2015 a antrenat echipa harghiteană în drumul ei spre finala Cupei Challenge, câștigând finala acestei competiții, împotriva echipei portugheze Liberty Seguros ABC/UMinho.
La nivel de echipe naționale, profesorul Caba a coordonat loturile de juniori și tineret (2000-2001 și 2005-2007), precum și Centrul de Excelență de la Sighișoara în 2008-2009.


Referindu-se la proiectul de reconstrucție al echipei S.C.M. Politehnica Timișoara, Vlad Caba a declarat: „este un proiect în etape, în niște pași pe care i-am gândit. Rămâne să vedem dacă fiecare pas poate fi făcut în termenul și-n timpul pe care l-am stabilit, într-un oriziont de timp de 4, 5 ani de zile pe care l-am primit. Cu siguranță că-n această perioadă vrem să clădim echipa, în primii pași, cu care putem spera la un loc pe podium. Dar, cu siguranță nu vom putea să ne gândim la așa ceva, decât după al doilea sezon”.


Lucian Gyulai va fi „secundul” lui Vlad Caba pe banca tehnică a echipei timișorene, iar Sorin Sărăndan, preparator fizic al echipei de handbal S.C.M. Politehnica Timișoara.
Referindu-se la handbaliștii de bază din actuala echipă a S.C.M. Politehnica Timișoara, profesorul Caba a declarat: „în momentul de față, există un nucleu de jucători care-au dus echipa și-n trecut și care se află sub contract și pe care mă bazez că vor reuși să păstreze nivelul de joc datorită experienței lor. Sunt un grup de jucători care ar trebui să mențină echipa în cadrul obiectivului pe care ni l-am propus. Avem nevoie și de plutonul doi, acești jucători care trebuie să crească și care să fie integrați pe parcursul sezonului”.


Noul „principal” al echipei timișorene consideră că, pentru postul de portar al team-ului bănățean, Cristian Tcaciuc este destul de matur pentru a-și asuma rolul de titular, iar tânărul său coechipier, Robert Rusu, este unul dintre hadbaliștii care îl vor putea înlocui pe Tcaciuc, atunci când este necesar, între buturile formației în alb-violet.
Noul antrenor al echipei bănățene, Vlad Caba, se va baza, în pregătirea formației timișorene, pe un nucleu de jucători compus din, Cristian Fenici, Marius Sadoveac, Flavius Cîmpan, Robert Năstăsie, Ramon Șomlea, Andrei Păiuș, Flavius Baican, dar echipa bănățeană mai are nevoie de întâriri. Aceste întăriri vizează linia de 9 metri, aici fiind preferați jucători „în profilul jucătorului pe care-l dorim noi (deci, până-n 23 de ani), dar realmente cu potențial de creștere”, extrema stângă și vârful de atac.
Momentan, despre viitorul an competițional în handbalul din România, lucrurile nu sunt clare, dar, potrivit celor declarate de profesorul Caba, echipa S.C.M. Politehnica Timișoara intenționează să se reunească undeva în jurul datei de 1 iulie, până atunci, „sub îndrumarea lui Sorin, vom încerca să găsim o formă, cu jucătorii care sunt aici, de a intra treptat în efort. Nu vrem să riscăm nimic. Nimic nu e mai important decât să rămânem sănătoși și indiferent când vom începem, dar să începem sănătoși”.
Vlad Caba va începe pregătirea echipei S.C.M. Politehnica Timișoara din 15 iunie și-i va reveni misiunea să se ocupe și de coordonarea loturilor de juniori aflate în componența secției de handbal a S.C.M. Timișoara.

Cornel Seracin