În primăvara anului trecut, centrul municipiului Timișoara aducea în atenția trecătorilor o cafenea sportivă. Este vorba despre un plan de markenting al Societății Comerciale „Ripensia” S.A., prin care legendara echipă de fotbal a Timișoarei, Ripensia, prima echipă profesionistă de fotbal din România, de patru ori campioană națională la fotbal și de două ori câștigătoare a Cupei României, emitea un nou semnal de imagine și se alinia cluburilor celebre din Occident, care, pe lângă performanțele lor remarcabile păstrează legătura cu publicul prin intermediul unei cafenele, unui muzeu sau a unui magazin de prezentare.
Odată cu inaugurarea noii cafenele, numită „Ripensia Cafe”, clubul în galben-roșu a făcut un nou pas spre cercul cluburilor de elită din Europa, în România fiind puține cluburile care au un astfel de loc select pentru întâlnirea suporterilor și a tuturor susținătorilor sportului.
Timp de aproape un an de zile, „Ripensia Cafe” a fost un magazin de prezentare al echipei de fotbal Ripensia, de aici putându-se achiziționa diferite produse care conțineau culorile și însemnele clubului Ripensia Timișoara, toate fiind vândute foarte bine, dar și un loc de lectură, vechile cărți despre „sportul rege” fiind expuse în vitrina magazinului pentru a fi citite. Bineînțeles, la „Ripensia Cafe” se putea bea cafea, suc, bere etc.
Odată cu anul 2020, magazinul a fost predat de Societatea Comercială „Ripensia” S.A., pentru a fi gestionat, unei noi firme, noii administratori fiind trei tineri inimoși, care vor duce mai departe brandul „Ripensia Cafe”, urmând să-l îmbunătățească cât mai mult.
Numele magazinului nu se va schimba și va rămâne mai departe „Ripensia Cafe”, noua firmă, compusă din trei acționari, Sebastian, Radu și Alexandru, urmând să păstreze tematica sportivă, dar, pe lângă această tematică sportivă, cei trei tineri care vor gestiona mai departe „Ripensia Cafe” se vor îngriji ca timișorenii, și toți cei care vor trece pragul cafenelei să aibă parte de un „nou brand de cafea, a unui brand de cafea care «fură» mirosul fiecărui om care trece pe stradă. Noi am preluat afacerea și încercăm s-o ducem mai departe, cum știm noi mai bine”.


„Suntem, oarecum, în temă cu fotbalul. Adică, la un moment dat, când vom avea terasa, se vor pune în aplicare și meciurile lor și scorurile care vor fi între echipe. Va fi un colț special al echipei Ripensia (în partea dreaptă, cum intrați în cafenea), va fi dedicat special echipei FC Ripensia, tablouri vechi, tricouri semnificative pentru echipă, evident, mesele rămân cu brand-uirea echipei. Sub o altă formă, o să încercăm să păstrăm cât de mult putem din echipă, pentru că reprezintă Timișoara. Din anul 1928, reprezintă Timișoara într-un oarecare fel”, a declarat pentru ziarultimisoara.ro, Radu Morar, unul din acționarii noii firme care se va ocupa de gestionarea magazinului.


Duminică, 1 martie, „Ripensia Cafe” a fost redeschisă publicului, pregătită în proporție de 80% să ofere tot ce e mai bun pentru clienți. Fiind prima zi, noii administratori ai localului au decis să ofere fiecărui client care intră în cafenea, câte o cafea gratis, astfel fiind distribuite, de la momentul deschiderii, ora 10, până seara, la ora 18, aproximativ 180-185 de cafele pentru clienți. „Este vorba despre o cafea foarte aromată, cu un miros foarte puternic, care atrage atenția, chiar dacă nu se intră înăuntru, adică se trece pe stradă și se simte miros de cafea. Noi vrem să aducem brand-ul acesta în cafea. Noi vom aduce modele de cafea, noi, care nu sunt în Timișoara, vom încerca să învățăm lumea cu noul gust de cafea, cu un miros specific al cafelei. Pentru noi asta-nseamnă originalitatea cafelei, să-nvățăm timișorenii să bea o cafea corect. Să-i învățăm pe timișoreni să urce la un alt nivel”, au declarat, pentru ziarultimisoara.ro, cei trei reprezentanți ai firmei care au preluat „Ripensia Cafe”.


La „Ripensia Cafe” vor fi organizate numeroase evenimente, printre acestea, odată la săptămână sau odată la două săptămâni, fiind degustările de cafea, aici fiind invitați să participe toți cei care îndrăgesc cafeaua. Noul local va fi și un spațiu de tranziție pentru cei care doresc să meargă în diferite cluburi de noapte din oraș, „Ripensia Cafe” urmând să le asigure acestora un loc de pregătire preliminară spre a păși în aceste cluburi.


Referindu-se la prezența clienților în prima zi de redeschidere a cafenelei, 1 martie 2020, noii administratori ai afacerii au declarat că: „Am avut foarte mulți vizitatori. Îi salutăm și apreciem tinerii și oamenii din străinătate care-au venit și ne-au gustat cafeaua. Au fost mulțumiți și sperăm că se vor întoarce, ținând cont că vom fi Capitală Europeană a Culturii”.


Sebastian, Radu și Alexandru nu sunt la prima afacere. La finalul anului trecut, cei trei tineri au inaugurat, undeva, pe strada 16 Decembrie 1989 din Timișoara, un restaurant, „Public”, unde sunt proprietari, „Ripensia Cafe” fiind a doua lor afacere, una prin care doresc și speră din tot sufletul „să încălzească inimile timișorenilor”, cei trei tineri acționari dorindu-și ca fiecare din cele două afaceri în care sunt implicați „să prospere în așa fel încât să aducă un plus valoare orașului”.
„Ripensia Cafe” se află în centrul municipiului Timișoara, pe strada Alba Iulia numărul 1 și se deschide în fiecare zi de la ora 7, pentru că noii administratori știu că, „Dimineața începe cu o cafea pe măsură”, fiecare client fiind bine venit.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/ripensiacafe și arhiva ziarultimisoara.ro