Jocul ce a contat pentru cea de-a treisprezecea etapă a ligii secunde de fotbal, disputat între A.F.C. Ripensia Timișoara și A.S.C. Daco-Getica București, a avut parte de un timp însorit, toamna etalându-și, totuși, veșmintele arămii, iar gazonul stadionului „Electrica” s-a prezentat în bune condiții. La capătul celor 90 de minute, Ripensia Timișoara, fiind echipa care a jucat mai bine de-a lungul acestui meci, s-a impus de o manieră categorică în fața echipei bucureștene, 7-2, culegând cele trei prețioase puncte puse în joc.

Fotbaliștii Ripensiei, trimiși în terenul de joc, la startul meciului, de antrenorii Alexandru Pelici (principal) și Călin Mada (secund), au fost: Ștefan Dobre - Andrei Tînc (Tudor Călin, minutul 70), Călin Toma, Alin Burdeț, Claudiu Apro - Alexandru Popovici (George Monea, minutul 65), Caius Lungu, Alexandru Neagu - Albert Voinea, Vlad Chera, Denis Golda (Marius Fotescu, minutul 58).
Oaspeții, antrenați de Marius Baciu (principal) și Dumitru Grigore (secund), au început jocul cu următorii fotbaliști: Cristian Gurău - Andrei Voineag, Radu Zamfir (Denis Negoescu, minutul 46), Bogdan Jica, Răzvan Prodan - Robert Neacșu, Marian Obreja (Gabriel Socaci, minutul 39), Mihai Stancu, Raphael Stănescu, Mario Mihai (Bogdan Cuibari, minutul 58) - Gabriel Răducan.

Încă din primele minute ale jocului, fotbaliștii Ripensiei și-au arătat forța ofensivă, aplomb-ul de care au dat dovadă în atac dând mari speranțe de spectacol celor aproximativ 250-300 de spectatori prezenți în tribunele stadionului din cartierul timișorean Fabric. Totuși, împotriva cursului jocului, oaspeții, la singura lor pornire ofensivă de până atunci, după o lovitură de colț, deschid scorul în minutul 11, autorul golului fiind atacantul Gabriel Răducan.
Ripensia n-a pierdut speranța după primirea acestui gol și, la fel cum a făcut și în etapa a noua, când, tot așa, prin minutul 10, a fost condusă de Sportul Snagov, 0-1, a mers mai departe spre poarta oaspeților creându-și bune situații de a marca.
Și, iată că, a venit minutul 27, iar Ripensia, prin atacantul Albert Voinea, avea să egaleze, 1-1, iar în minutul 29, atacantul Vlad Chera avea să înscrie pentru „Ripi”, echipa timișoreană preluând, pentru prima dată în acest joc, conducerea scorului.
Cu acest rezultat, 2-1, avea să se intre la vestiare, Ripensia Timișoara având avantaj de un gol în fața echipei din București, care, în urmă cu câțiva ani, își începea evoluțiile pe prima scenă a fotbalului din România sub numele de Juventus București.


În repriza a doua, echipa timișoreană a cedat, la început, inițiativa ofensivă echipei vizitatoare și a arătat o apărare foarte sigură, defensiva echipei în galben-roșu grupându-se bine în fața propriului careu de 16 metri în așa fel încât, oaspeții nu au putut răzbate spre poarta apărată de Ștefan Dobre, fotbaliștii bucureșteni fiind menținuți la o distanță de aproximativ 20, 22 metri de poarta gazdelor. Ofensiva echipei Daco-Getica a fost una fără rezultat pe tabela de marcaj în primele minute ale reprizei a doua.
Ripensia a revenit în ofensivă, iar în minutul 52, fundașul Claudiu Apro a mărit avantajul echipei gazdă, 3-1, după care, tot el, în urma unei lovituri libere executată foarte bine de la aproximativ 25, 30 metri de poarta oaspeților, zonă centrală, în minutul 71, a ridicat scorul la 4-1.
A urmat o serie de trei goluri ale Ripensiei marcate după același tipar: centrare de pe stânga, în careul oaspeților, iar de acolo, bine plasați, pe rând, Vlad Chera (minutul 77), 5-1 și, de două ori Albert Voinea, în minutele 78 și 81, 6-1 și 7-1, au înscris în poarta apărată de Cristian Gurău.
În final, după ce, de la margine, s-au arătat două minute suplimentare de joc, în minutul 90+1, oaspeții au reușit să mai pună un gol, în dreptul lor, pe tabela de marcaj a stadionului timișorean, Gabriel Socaci reușind să înscrie un gol superb, la capătul unui șut de la aproximativ 25, 30 metri de poarta gazdelor, ușor lateral dreapta , mingea poposind în plasa porții lui Ștefan Dobre, ieșit de pe linia porții, defensiva gazdelor fiind rarefiată.
Ripensia Timișoara a încheiat un joc spectaculos, gustat de public, iar la finalul lui a obținut trei prețioase puncte, mișcând astfel clasamentul competiției și, cu un total de 16 puncte, după treisprezece jocuri în actuala ediție a ligii secunde de fotbal, a urcat pe locul 11.
Succesul Ripensiei vine, e adevărat, în fața unei echipe din subsolul clasamentului, care a început jocul de pe „Electrica” fiind pe loc retrogradabil, 19, cu doar șase puncte adunate după douăsprezece etape, dar, fotbaliștii bucureșteni nu au arătat complexe în fața gazdelor mai bine cotate, luptând pentru un rezultat bun, însă, „Ripi” a prins o zi de excepție și a arătat că știe fotbal și poate crea spectacol, bucurând publicul.
Cu acest rezultat, echipa în galben-roșu a reușit să mai facă uitat drasticul eșec din ultimul joc de pe propriul teren, cel cu C.S. Mioveni, atunci când a fost învinsă cu 0-5, dar acest rezultat a venit după ce, într-un meci anterior, la Cluj-Napoca, echipa timișoreană a fost împiedicată să obțină trei puncte din cauza deciziilor de arbitraj, iar în jocul cu echipa argeșeană fotbaliștii lui „Ripi” se pare că nu au reușit să depășească acel moment. După eșecul cu C.S. Mioveni, Ripensia a susținut, în etapa a XII-a, un meci în deplasare, la Târgu Jiu, împotriva echipei locale C.S. Pandurii Lignitul, iar la capătul celor 90 de minute ale disputei a încheiat la egalitate, 0-0, nici în acest joc nefiind ocolită de decizii greșite ale arbitrilor.
Revenind la meciul etapei a treisprezecea, Ripensia Timișoara nu a putut conta nici în acest joc, pe toți fotbaliștii de bază, iar dintre cei care au fost trimiși în teren, jucând în ultimele trei meciuri, au manifestat o ușoară fragilitate pe terenul de joc, Andrei Tînc și Caius Lungu suferind ușoare accidentări în meciul cu echipa bucureșteană. Pentru că s-a accidentat în finalul jocului, Caius Lungu nu a mai fost introdus pe terenul de joc, iar pentru că echipa timișoreană a epuizat schimbările, a încheiat meciul în inferioritate numerică. De asemenea, în acest joc, nu au fost prezenți în echipa bănățeană, Adrian Zaluski (accidentat) și nici Mihai Hecsko, fundașul lui „Ripi” primind două cartonașe galbene în meciul cu C.S. Mioveni.
Meciul de pe gazonul stadionului „Electrica” din Timișoara, ce a contat pentru cea de-a XIII-a etapă a ligii secunde de fotbal, A.F.C. Ripensia Timișoara-A.S.C. Daco-Getica București, a fost arbitrat de Dorin Voina (centru), Ramona Udrea (asistent), Casian Băla (asistent). Arbitrajul a fost bun.


La finalul disputei, antrenorul principal al echipei bănățene, Alexandru Pelici, a declarat: „Cred c-a fost un meci frumos, multe goluri, multe ocazii. Am început bine meciul, eram conștienți de importanța celor trei puncte, erau vitale pentru noi. Îmi felicit băieții c-au înțeles importanța acestui joc și au și înscris, de data asta, chiar dacă au mai ratat alte câteva ocazii bune de gol.
Nemulțumit că tot timpul plecăm de la 0-1 (așa s-a întâmplat și cu Snagovul, așa s-a întâmplat și astăzi, din păcate, din nou, la o fază fixă l-am scăpat din marcaj pe Răducan și a înscris). Una peste alta, s-a terminat cu bine, suntem în grafic și ne dorim să rămânem acolo. Scorul mare îl dedicăm și suporterilor noștri și sperăm să fi cerut scuze, pe această cale, în felul nostru, prin acest rezultat și prin jocul de astăzi, pentru rușinea din etapa trecută, de acas’, cu Mioveniul”.


Referindu-se la situația mijlocașului Adrian Zaluski, antrenorul principal al Ripensiei, a declarat: „«Zalu» e în grafic și sperăm ca-n cel mai scurt timp să revină, pentru că-i simțim lipsa în multe momente. E un jucător care poate face diferența în orice clipă și ne lipsește. Îl așteptăm, cu drag!”


Despre evoluția din acest meci a atacantului Denis Golda, prima dată titular în această ediție a ligii secunde, Alexandru Pelici a spus: „Denis are de lucrat la finalizare. Sunt lucruri pe care noi le-am discutat. El știe ce-are de făcut. Este un jucător foarte generos în efort, aleargă foarte mult, muncește, își dorește foarte mult, dar, e atacant și trebuie să dea goluri. Din păcate, asta-i lipsește, finalizarea, și acolo trebuie să lucreze. El a înțeles, lucrează, sperăm că o să vină și vremea când o să înscrie”.


Prin cele trei goluri marcate pentru Ripensia, în meciul cu Daco-Getica, Albert Voinea a atins un total de 8 goluri pentru echipa bănățeană și se află în vârful clasamentului golgeterilor ligii secunde de fotbal. Referindu-se la evoluția atacantului Voinea, „principalul” Ripensiei, Alexandru Pelici, a declarat: „Felicitări lui Voinea pentru triplă, bravo lui! Pentru asta l-am adus, am crezut în el, am mai lucrat cu el la Vâlcea și, fiind golgeter în liga a treia, la Dumbrăvița, anul trecut, mi-am dat seama că locul lui nu-i acolo și că merită încă o șansă. A fost un jucător de echipă națională, în tinerețe și, atunci, nu se poate să fi uitat fotbalul. Orice om merită a doua șansă, el a profita de ea și este, cred, în primii cinci, șase golgeteri, la momentul acesta (are 8 goluri, e acolo, în primii patru, cinci). Bravo lui, s-o țină tot așa, să dea goluri! La Pandurii a ratat. Trebuia s-o bage-n poartă la Pandurii. În loc de trei, azi, trebuia să dea unul acolo și, atunci, eram cu două puncte în plus”.


Etapa viitoare, Ripensia Timișoara va evolua în deplasare, împotriva echipei Fotbal Club Rapid, sâmbătă, 26 octombrie. Echipa care evoluează pe gazonul stadionului „Regie”, din București, Rapid, a suferit o înfrângere în etapa a treisprezecea, în deplasare, împotriva echipei A.F.K. Csikszereda Miercurea Ciuc, 0-1 și se află, după unsprezece meciuri jucate în această ediție de campionat, pe locul 8 în clasamentul ligii secunde de fotbal, cu un total de 20 puncte (echipa bucureșteană are câteva meciuri restante).