Două echipe aflate în mare suferință de puncte, și de goluri marcate, A.S.U. Politehnica Timișoara și F.C. Farul Constanța, s-au confruntat sâmbătă, 14 septembrie, pe gazonul verde al arenei „Știința”, într-un joc ce a contat pentru cea de-a șaptea etapă a ligii a doua de fotbal.
În fața celor aproximativ 650 de spectatori, fotbaliștii celor două echipe de pe gazonul arenei timișorene nu au reușit să bucure prezența cu vreun gol, dând dovadă de neputință ofensivă, dar și de faptul că sunt lipsite de forța unui joc ofensiv care să încânte publicul și să-l determine să vină în număr cât mai mare în tribune.


În prima repriză, jocul a fost disputat mai mult la centrul terenului, două fiind situațiile mai bune în care s-ar fi putut înscrie vreun gol, ambele având loc în primele 10 minute ale reprizei. Mai întâi, în minutul 9, Alexandru Stoica, aflat în poziție centrală, la aproximativ 20 metri de poarta echipei gazdă, a trimis mingea spre buturile lui Rareș Murariu, dar goalkeeper-ul gazdelor a prins mingea. În același minut, la faza imediat următoare, echipa gazdă a irosit o oportunitate de a deschide scorul, prin Alexandru Cherecheș care a pătruns pe partea stângă, în careul oaspeților, dar mingea șută de el s-a dus puțin peste poarta echipei dobrogene.


În repriza a doua, echipa timișoreană a irosit o bună ocazie de a deschide scorul în minutul 59, atunci când Adrian Ungureanu a primit o pasă de la un coechipier aflat pe partea stângă și, aflat la aproximativ 20 de metri de buturile oaspeților a trimis un șut bun pe spațiul porții, mingea, în traiectoria ei, se pare că a atins un apărător al echipei constănțene și a poposit în brațele goalkeeper-ului Vlad Muțiu.
La poarta lui A.S.U. Politehnica, în minutul 65, Patrick Petre ratează o bună ocazie de a deschide scorul. Mijlocașul echipei dobrogene a luat o fază pe cont propriu, l-a depășit pe Cristian Scurtaru în careul echipei gazdă și, de la aproximativ 10 metri de poarta gazdelor, aflat în lateral stânga, a trimis mingea peste poarta apărată de Rareș Murariu. Două minute mai târziu, minutul 67, Antonio Cruceru, din fața careului de 16 metri al gazdelor a expediat un șut care a dus mingea peste poartă.
În minutul 78, Bogdan Vasile a primit cel de-al doilea lui cartonaș galben în acest meci și a fost eliminat de pe terenul de joc, A.S.U. Politehnica Timișoara încheind disputa în inferioritate numerică.
Deși aflați cu un om mai mult pe terenul de joc, constănțenii au au reușit să introducă balonul în plasa porții gazdelor, dovedindu-se lipsiți e inspirație și, mai ales, de forță ofensivă. A.S.U. Politehnica Timișoara a rezistat bine pe durata celor 12 minute în inferioritate numerică, iar la finalul jocului a mai bifat un egal „alb” în fața propriilor suporteri, 0-0.
Astfel, „Băieții în Ghete” s-au aflat la cel de-al patrulea joc consecutiv pe propriul teren în care nu au reușit să înscrie, dar, de-a lungul disputei cu Farul Constanța, întreaga echipă a Timișoarei a avut o evoluție mai puțin timorată, o evoluție în care fiecare jucător în alb-violet a stat mai sigur în teren și a avut intervenții mai hotărâte la minge, iar intervențiile portarului Rareș Murariu au dat siguranță defensivei. De asemenea, Adrian Ungureanu a desfășurat o evoluție fără menajamente de-a lungul acestui meci, fostul mijlocaș al echipei Ripensia Timișoara depunând foarte mult efort fizic, aflându-se mai mereu prezent când pe stânga, când pe dreapta terenului, gata oricând să facă o deposedare de balon și să pericliteze poarta echipei constănțene.

La începutul jocului, pe gazonul verde al arenei „Știința” din Timișoara au fost următorii fotbaliști:
A.S.U. Politehnica: Rareș Murariu - Călin Jurj, Ioan Mera (c), Cristian Scutaru, Alexandru Cherecheş - Alin Ignea, Bogdan Vasile - Marvin Schieb (Ionuț Coadă, minutul 64), Adrian Ungureanu (Cristian Dros, minutul 81), Călin Popescu (Fabio Trip, minutul 88) - Mircea Axente. Antrenori, Mugur Gușatu (principal), Antonio Foale (secund).
F.C. Farul Constanța: Vlad Muţiu (c) - Alexandru Nicola, Ștefan Cană, Viorel Lică, Iulian Carabela - Madikaba Doumbia (Antonio Cruceru, minutul 46), Marius Antoche - Alexandru Stoica (Denis Hordouan, minutul 81), Răzvan Greu, Patrick Petre - Ionuț Stoica. Antrenor, Ianis Zicu (principal), Daniel Florea (secund).
Au arbitrat: Cătălin Buși (centru), Alexandru Mihăilă (asistent), Radu Despa (asistent).

La conferința de presă ce a urmat jocului, antrenorul principal al echipei constănțene , Ianis Zicu, a declarat: „O partidă dificilă, așa cum ne așteptam. Ne-am pregătit ca să câștigăm acest meci, din păcate, în prima repriză nu am avut curaj să construim, am plecat cu foarte multe mingi lungi din apărare și nu am reușit să punem în pericol foarte mare poarta celor de la A.S.U. A doua repriză, am schimbat și sistemul, am fost mai dinamici, am fost mai periculoși și am avut câteva șanse ca să putem să marcăm. (...). Țin să felicit echipa pentru că din șapte meciuri, este al cincilea când noi nu primim gol, și lucrul acesta contează foarte mult pentru că suntem o echipă puternică. Mulți spun că sunt probleme, că nu reușim să marcăm multe goluri, dar, ușor, ușor veți vedea că vom face și lucrul acesta, pentru că, într-un timp scurt, toți jucătorii veniți în această vară cred că echipa arată bine din punct de vedere al organizării de joc și jucătorii toți au atitudine, și lucrul acesta mă bucură...”.
Referindu-se la suporterii echipei timișorene, la atmosfera creată de ei pe stadion, la prezentul echipei, dar și la trecutul echipei timișorene, fostul mijlocaș ofensiv, acum antrenor principal al echipei Farul Constanța, Ianis Zicu, a spus: „Felicit suporterii pentru atitudinea pe care-au avut-o și pe care o au întotdeauna! Din păcate, echipa nu se ridică la nivelul așteptărilor suporterilor. Tot timpul aici au fost jucători de calitate care-au reușit să facă performanță și să practice un fotbal frumos, suporterii fiind alături de echipă chiar și atunci când echipa pierdea. De multe ori, la aceste echipe iubite este frumos să vadă un joc colectiv-ofensiv foarte bun”.


Antrenorul principal al echipei Poli Timișoara, fostul golgheter al echipei timișorene, Mugur Gușatu, a declarat următoarele la conferința de presă ce a urmat jocului: „Un meci dificil. Se pare că n-am trecut de momentul greu în care-am găsit echipa când am venit. În schimb, vreau să scot în evidență, totuși, faptul că, după părerea mea, au avut altă atitudine, la acest meci, jucătorii. N-am ce să le reproșez. Acesta este nivelul. A fost un meci și cu lucruri bune, și cu lucruri mai puțin bune și de-o parte, și de cealaltă. Păcat, că am avut câteva oportunități de a marca! Poate atunci ne descătușam și altfel decurgea jocul. Dar, una peste alta, aceasta este realitatea în momentul de față și trebuie s-o acceptăm. Avem mult de muncă și rămâne să ne antrenăm și să devenim din ce în ce mai buni. Dacă n-o să avem răbdare, o să fie foarte greu să ieșim din pasa asta proastă. Dacă vom, și vor avea răbdare conducătorii, eu zic că putem să face o treabă bună. În primul rând, depinde de valoarea jucătorilor pe care-i avem, selecția care-a fost făcută și care va fi făcută în continuare, ca să creștem nivelul jucătorilor din punct de vedere calitativ, după aceea jocul”.


În urma acestui rezultat de egalitate, A.S.U. Politehnica Timișoara și-a mai adăugat un punct în clasamentul competiției, iar cu un total de 5 puncte se menține în a doua jumătate a ierarhiei eșalonului secund de fotbal, chiar în zona „nisipurilor mișcătoare”.
Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timișoara va juca tot pe propriul teren, împotriva echipei C.S.M. Reșița, sâmbătă, 21 septembrie.

Cornel Seracin