Echipa antrenată de Cosmin Petruescu, divizionara secundă A.S.U. Politehnica Timișoara, a încheiat sâmbătă, 13 iulie, cantonamentul de la Sântămăria-Orlea, disputând un meci amical, pe gazonul stadionului „Retezatul” din Hațeg, în compania echipei din cea de-a treia ligă de fotbal a României, C.S. Hunedoara.
În formula, M. Contra - C. Jurj, Mera, Scutaru, Cherecheş - B. Vasile, Dros - Manea, Ignea, Schieb - Piţigoi, în prima repriză și Tîmbur - D. Radu (Gaşpar), Coadă, Dros (Bot), Coroiu - Ignea (Bâte), Ad. Lazăr - Trip, Ungureanu, Lupu - Piţigoi (Cristodulo), în repriza a doua, timișorenii au învins cu 2-1 echipa din Hunedoara, prin golurile marcate de Mera și Pițigoi.
Emil Tîmbur, ce a evoluat un timp la echipa din Belarus, Torpedo Jodino, se află în pregătire, pentru postul de goalkeeper, cu echipa A.S.U. Politehnica, el fiind de origine basarabean, la fel ca atacantul Artiom Zabun (fost la Sheriff Tiraspol).


Referindu-se la meciul amical jucat în compania echipei din Hunedoara, antrenorul Cosmin Petruescu a declarat: „Jocul cu Hunedoara s-a disputat pe o evidentă stare de oboseală a noastră, fiind, atât final de cantonament, dar mai ales din cauza faptului că de când am început antrenamentele și până acum, până astăzi, băieții n-au avut nici măcar o zi liberă. În toată această perioadă am avut două antrenamente pe zi, iar acest lucru s-a văzut, oarecum, în starea de oboseală, normală, logică și firească, ținând cont de cele enumerate mai sus. Este bine c-am câștigat acest joc, un joc pe care l-am controlat, din punctul meu de vedere, de la un capăt la celălalt. Păcat c-am luat gol pe-o fază fixă, o nesincronizare în ultimul minut de joc, dar este bine că toți cei care-au intrat au făcut-o foarte bine, inclusiv cei patru copii de la grupa de 2003, care s-au pregătit alături de noi și care-au bifat minute bune și-n acest joc”.


Pentru A.S.U. Politehnica Timișoara, acest „amical” a fost cel de-al doilea susținut în această vară, partenera de pregătire fiind urmașa Corvinului, echipă la care a  debutat, ca antrenor, Mircea Lucescu și la care s-au format fotbaliști care-au scris frumoase pagini de istorie pentru fotbalul din România, precum Romulus Gabor, Mircea Rednic, Ioan Andone și regretatul Michael Klein.


Referindu-se la această perioadă de cantonament, antrenorul principal al echipei A.S.U. Politehnica Timișoara, Cosmin Petruescu, a declarat: „Un cantonament foarte reușit, din punctul meu de vedere. Am beneficiat de toate condițiile de care aveam nevoie să ne atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus, începând cu cazarea, alimentația, masa, vitaminizarea, refacerea, terenul de antrenament. Sunt foarte bucuros că n-am avut parte de accidentări, de probleme deosebite. Excepție, doar Artiom Zabun care-a suferit o ușoară întindere la ligamentul de la gleznă (dar nu este nimic grav) și el a absentat două, trei zile din programul echipei. În rest, toți băieții au răspuns foarte bine la comenzi, s-au implicat foarte bine în efort, deși n-a fost un cantonament ușor din punct de vedere al încărcăturii fizice. Mă bucur c-am ieșit cu bine din acest cantonament, cu care am și încheiat perioada pregătitoare. Urmează perioada precompetițională, rezervată jocurilor de verificare. Sperăm să avem rezultate bune, pentru că suntem Politehnica Timișoara și, chiar dacă sunt jocuri de verificare, e foarte important pentru noi să avem moral bun în astfel de jocuri”.


Pentru A.S.U. Politehnica Timișoara va urma un nou meci amical, miercuri, 17 iulie, pe gazonul arenei „Știința” din Timișoara, parteneră de pregătire urmând să fie echipa din cea de-a treia ligă de fotbal a României, A.C.S. Dumbrăvița.

Cornel Seracin
Foto: www.sspolitehnica.ro