Echipa de fotbal Ripensia Timișoara va încheia vineri, 12 iulie, cantonamentul pe plan local, început în data de 2 iulie. Fotbaliștii antrenați de Alexandru Pelici au efectuat câte două antrenamente pe zi, de-a lungul acestui cantonament, iar miercuri, 10 iulie, au susținut primul lor joc amical din această vară. Pe gazonul din Ciarda Roșie, „Ripi” a evoluat înt-un meci în care parteneră de pregătire i-a fost A.S. Avântul Topolovățu Mare, echipă care a încheiat trecutul an competițional în cea de-a V-a ligă a județului Timiș, seria III, pe locul 2 în clasament.


„În primul rând, vreau să le mulțumesc celor de la Topolovățu Mare pentru c-au acceptat să vină să jucăm. Un antrenament bun, suntem pe finalul unui cantonament în care băieții, în primul rând, au lucrat foarte bine din punct de vedere fizic, acumulări fizice care sper să ne ajute în campionat. E important că, aproape toți jucătorii, cu excepția lui Tînc, sunt sănătoși și n-au intervenit probleme. Sperăm ca și la Andrei să nu fie o problemă care să-l țină departe de antrenamente, mult timp. Deja este a doua zi pe care o pierde, și noi ne dorim să fim sănătoși pentru că ne-așteaptă, așa cum am spus-o tot timpul, un campionat foarte, foarte greu.
Un prim joc, ne-a interesat să vedem ce-nțeleg cei nou veniți, din ceea ce ne dorim să joace echipa noastră. Ne bucură faptul c-au și marcat. Sunt jucători care credem noi că pot ajuta și vom vedea dac-am avut dreptate sau nu”, a declarat, la finalul „amicalului”, antrenorul principal al echipei timișorene, Alexandru Pelici.


În primul ei joc amical din această vară, Ripensia Timișoara a arătat foarte mult având ofensiv, reușind să înscrie în poarta partenerei de pregătire, nu mai puțin de 8 goluri.
La pauză, a fost 4-0, prin reușitele lui Albert Voinea (autor a două goluri), Denis Golda și Alexandru Popovici.
În repriza secundă, echipa timișoreană a oferit posbilitatea partenerei să fie mai mult prezentă în apropierea porții apărate de George Păduraru, dar formația din „județ” nu a reușit să introducă mingea în plasa porții Ripensiei.
După aproximativ 25 de minute jucate din partea a doua, Ripensia a reluat marcarea golurilor în poarta formației din Topolovățu Mare, prin Adrian Zaluski (de două ori) și prin Marius Fotescu (de două ori). Astfel, la finalul meciului amical, Ripensia s-a impus clar în fața formației Avântul, 8-0.


Din lotul de anul trecut al echipei Ripensia Timișoara, în anul competițional 2019/2020 nu se va mai regăsi atacantul Constantin Stoica. De curând, pentru echipa timișoreană au semnat contracte doi fotbaliști. Este vorba despre atacantul de 23 ani Marius Fotescu, care anul trecut a jucat pentru Farul Constanța, și mijlocașul Alexandru Neagu, în vârstă de 26 ani, care, în returul trecutei ediții a ligii a doua a evoluat la echipa bucureșteană F.C. Metaloglobus. Cei doi fotbaliști vor rămâne în lotul Ripensiei pentru doi ani (Marius Fotescu) și două sezoane (Alexandru Neagu).
Până la începerea meciurilor oficiale, clubul timișorean va continua să testeze noi jucători pe care, în funcție de pregătirea lor, îi va reține sau nu în lotul cu care va aborda noua ediție a celui de-al doilea eșalon de fotbal al României.


În echipa Ripensiei au fost prezenți pe terenul de joc, în acest prim meci amical, în prima repriză: Dobre - Ad. Popa, Hecsko, Ţiereanu, C. Toma - M. Boldea, Stoi - Popovici, Voinea, Grigore - Golda, iar în repriza a doua: Păduraru - Monea, Burdeţ, Apro, C. Lungu - Dobie, Neagu - Fotescu, Zaluski, Iseini - Staicu.


„Au avut momente în care-au încercat să paseze, au încercat să pună probleme. Au reușit, într-o oarecare măsură...”, a spus antrenorul Alexandru Pelici, referindu-se la fotbaliștii partenerei de pregătire, din acest prim joc amical, Avântul Topolovățu Mare.

Vineri, 12 iulie, cu începere de la ora 10, Ripensia Timișoara va susține un nou meci amical, tot în Ciarda Roșie, parteneră urmând să-i fie echipa C.S.C. Dudeștii Noi, formație ce evoluează în Liga IV, Timiș, care a încheiat trecutul an competițional pe locul 5 în clasamentul acestei ligi și a jucat finala Cupei Românei, faza județeană.
Celelalte partide amicale pe care Ripensia Timișoara le va susține în această vară, se vor desfășura în compania echipelor: C.S.M. Reşiţa (17 iulie), A.C.S. Dumbrăviţa (20 iulie), C.S. Luceafărul Oradea (24 iulie) şi A.C.S. Fortuna Becicherecu Mic (27 iulie).

Cornel Seracin