Campioana României la fotbal în sală, C.S. Informatica Timișoara, a disputat primul ei joc din anul 2019 pe propriul parchet, Sala Sporturilor „Constantin Jude”, împotriva echipei Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Jocul celor două combatante a deschis cea de-a XIV-a etapă a primei ligi de futsal.
În etapa a XIII-a, Informatica Timișoara nu a efectuat deplasarea la Miercurea Ciuc pentru jocul cu localnicii de la Imperial Wet, ca urmare, a pierdut la „masa verde”, 0-5.
În meciul cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, echipa Campioană a aliniat un lot aproape în întregime schimbat față de anul trecut, primul „cinci”, trimis pe parchet de antrenorul principal Daniel Rupa, fiind următorul: Teodor Lungu - Darius Nastai, Valentin Ilaș, Sergiu Gavrilă, Mihnea Toader. C.S. Informatica Timișoara a început acest joc de pe locul 4, cu un total de 24 puncte. Cea mai mare parte dintre tinerii componenți ai Informaticii sunt sportivi sub 19 ani, Informatica Timișoara având în atenție să atace Cupa României si Campionatul National la U19. Doar Darius Nastai și Valentin Ilaș au mai jucat pentru C.S. Informatica în această ediție a primului eșalon de futsal al României.
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, prima Campioană a Românei la fotbal în sală, ediția 2002/2003, avându-l antrenor pe Zoltan Jakab, fostul selecționer al naționalei de fotbal în sală, seniori, a României, a început jocul de pe locul 6, având un total de 21 puncte. Echipa aliniată la startul meciului, pe parchetul de joc, a fost: Andrei Grigoraș - Tamas Miklos, Szecsi Barna, Szabolcs Mánya, Istvan Hadnagy. De remarcat faptul că antrenorul principal al echipei ardelene, Zoltan Jakab, a fost cel de-al doilea selecționer al naționalei de fotbal în sală, seniori, a României, și a reușit pentru prima dată să califice naționala României la un turneu final, cel al Campionatului European 2007, ediție ce s-a disputat în Portugalia. La acel turneu, România a obținut o singură victorie, în fața selecționatei similare a Cehiei, 8-4, Robert Lupu, actualul selecționer al naționalei, fiind marcator a două goluri pentru România, în acel joc.
Meciul dintre C.S. Informatica Timișoara și Futsal Klub Odorheiu Secuiesc a fost unul foarte disputat, cu o echipă a Timișoarei plină de dorința de a apăra trofeele cucerite anul trecut de Robert Lupu și ceilalți coechipieri, și cu o echipă vizitatoare care a mizat, aproape totul, în acest meci, pe cartea ofensivei.
Atacurile oaspeților s-au lovit de o apărare foarte bine așezată a „informaticienilor”, cu un portar, Teodor Lungu, în mare formă, timișoreanul având intervenții foarte bune, limitând astfel proporțiile scorului. Acestor insistențe ofensive ale oaspeților, gazdele le-au răspuns cu contraatacuri curajoase, tinerii sportivi timișoreni de pe parchetul de joc, dovedind mult curaj în fața mult mai experimentaților jucători ardeleni.
Prima acțiune periculoasă la poarta gazdelor poate fi marcată în minutul 8. Kedei Barna, aflat ușor lateral stânga, a expediat mingea peste bara transversală a porții timișorene. La câteva secunde de la această ocazie, Szolt Csala, aflat pe stânga, a prins un șut bun la poarta gazdelor, dar Teodor Lungu a reținut balonul.
Prima ocazie a bănățenilor la poarta echipei ardelene, poate fi consemnată în minutul 11. Sergiu Gavrilă a executat o lovitură liberă, de pe dreapta, a trimis mingea pe spațiul porții adverse, dar portarul Andrei Grigoraș a acordat corner. În minutul 14, Mihnea Toader a reușit să recupereze un balon în preajma buturilor adverse, dar își prelungește mingea și portarul oaspeților a reținut. Mihnea Toader a avut o mare ocazie de a marca, dar mingea trimisă de el de pe stânga, a trecut puțin peste poarta oaspeților.
În minutul 15, oaspeții au deschis scorul, autorul golului fiind Szecsi Barna. Cu câteva secunde înainte de finalul primei reprize, Mihnea Toader a reușit să șuteze pe spațiul porții echipei din Odorhei, dar portarul a acordat corner. La vestiare s-a intrat cu succesul oaspeților, la limită, 0-1.
În minutul 22, Teodor Lungu a reușit să blocheze în două rânduri șuturile lui Szecsi Barna. În minutul 23, Kedei Barna șutează în bara din stânga portarului Lungu, de acolo mingea ieșind în out. În minutul 26, Szecsi Barna a trimis în bara porții timișorene.
În minutul 27, Szecsi Barna a trimis pe spațiul porții adverse, dar Teodor Lungu a acordat corner. Mihnea Toader a irosit o bună ocazie în minutul 28, a scăpat pe stânga, Szabolcs Mánya a încercat să-l oprească, dar sportivul timișorean a reușit să șuteze pe poartă, mingea trecând și pe lângă portarul oaspeților și pe lângă bara din stânga portarului din Odorhei, Andrei Grigoraș.
Sergiu Gavrilă are o incursiune pe dreapta și înaintează spre poarta adversă, îl driblează pe Zsolt Csala, apoi pe Istvan Hadnagy și șutează la poarta oaspeților, dar mingea este deviată în corner, cu piciorul, de portarul echipei din Odorhei. În minutul 32, gazdele reușesc să egaleze. Teodor Lungu a aruncat mingea cu mâna, până la Andrei Grosu, aflat pe flancul stâng, iar sportivul timișorean s-a dus cu mingea la picior până la linia ce marchează out-ul de poartă, fiind marcat de un adversar (Szecsi Barna). Cu toată opoziția adversarului său, Grosu a reușit o pasă bună pentru Darius Nastai, care se afla nemarcat în apropierea porții oaspeților, iar mingea trimisă de Nastai a poposit în poarta adversă, 1-1.
În minutul 36, prin Alpar Csoma și Szecsi Barna, oaspeții lovesc barele porții lui Teodor Lungu, odată cea din stânga portarului timișorean, după care mingea a ricoșat la Barna care a expediat-o în „transversală”.
Cu două minute înainte de finalul jocului, oaspeții au jucat fără portar, preferând un joc extrem de ofensiv. Pe un atac al oaspeților, Valentin Ilaș a recuperat mingea în preajma propriei porți, l-a deschis pe partea dreaptă pe Sergiu Gavrilă, iar acesta a preferat o pasă pe stânga, lui Nicolae Budai, mai bine plasat, dar balonul nu a ajuns la fotbalistul bănățean. Istvan Hadnagy a recuperat un balon în propria jumătate de teren, a plecat spre poarta gazdelor și a reușit să-i paseze lui Tamas Miklos, care a înscris pentru 1-2, în minutul 38, plasând mingea sub bara transversală a porții gazdelor. După primirea golului, gazdele au renunțat la portar și au preferat să joace în „cinci” faza ofensivă, iar Darius Nastai a trimis mingea în bara porții adverse.
Astfel, tinerii sportivi înregimentați în lotul echipei Campioane a României la fotbal în sală au încheiat printr-o evoluție foarte bună primul lor meci în Liga întâi, de-a lungul celor 40 de minute dând dovadă că pot onora palmaresul Informaticii Timișoara. Evoluția bună, chiar spectaculoasă în unele faze (sportivii Informaticii au jucat câteva pase care au produs derută în rândul echipei adverse), a scos în evidență faptul că tânăra echipă de fotbal în sală a Timișoarei poate duce cu bine, până la final, această ediție de campionat.
Din echipa C.S. Informatica Timișoara a lipsit în acest joc, portarul Roberto Voin, suspendat după 4 „galbene” în acest sezon. Roberto Voin a fost în tribunele sălii timișorene, tot aici fiind prezent și selecționerul echipei naționale de fotbal în sală a României, Robert Lupu, dar și fostul finanțator al echipei timișorene, Gabriel Lungu.
Pentru Informatica Timișoara va urma, în 10 februarie, o deplasare la Miercurea Ciuc, acolo unde urmează să susțină un joc din optimile de finală ale Cupei României, împotriva gazdelor de la Imperial Wet Miercurea Ciuc.


Cornel Seracin