Ripensia Timişoara urmează să susţină primul test dificil după ce banca tehnică i-a fost înnoită, echipa în galben-roşu evoluând în cea de-a şaisprezecea etapă a eşalonului secund de fotbal, în deplasare, la Ploieşti, pe gazonul stadionului „Ilie Oană”, împotriva gazdelor de la F.C. Petrolul.
Echipa timişoreană începe acest joc de pe poziţia a şaisprezecea în clasamentul întrecerii şi are, după cincisprezece etape, un total de 14 puncte, 3 victorii, 5 egaluri şi 7 înfrângeri.
Echipa din Ploieşti începe acest joc din postura de ocupantă a locului 4 în clasamentul acestei ediţii a eşalonului secund de fotbal, cu un total de 32 puncte, 10 victorii, două egaluri şi 3 înfrângeri.
Bineînţeles, privind situaţia celor două echipe în clasament (prin locurile ocupate), F.C. Petrolul Ploieşti este echipa favorită, dar Ripensia Timişoara, încă din jocul de pe teren propriu din trecuta etapă, când a remizat cu Fotbal Club Argeş, a arătat un trend ascendant în evoluţia de pe gazon, aşa că, în aceste condiţii, favorita acestei confruntări ar putea să aibă surprize date de ambiţia şi dăruirea fotbaliştilor Ripensiei în jocul de pe gazonul prahovean.


„Suntem înaintea unui meci important, unul în care vreau să ne regăsim constanţa şi să putem bifa, astfel, o nouă victorie, care să ne apropie de cele două locuri promovabile. Nu vom avea o misiune uşoară, pentru că întâlnim un adversar care are în componenţă jucători ce au evoluat în prima ligă, şi mă refer aici la Străuţ, Popovici, Zaluschi sau Mansour, jucători cu o calitate incontenstabilă. În plus, chiar dacă se află jos în clasament, Ripensia a arătat că este o echipă cu potenţial, a făcut meciuri bune la Târgovişte, cu «U.» Cluj, cu F.C. Argeş, şi, cu siguranţă, va veni motivată să-şi vândă cât mai scump pielea pe «Ilie Oană». Să nu omitem nici faptul că, în această săptămână, Alexandru Pelici a preluat echipa timişoreană, iar asta poate aduce un suflu nou şi o ambţiţie suplimentară. Se spune că victoriile aduc victorii, dar la fel de adevărat este şi faptul că fiecare meci este foarte important şi trebuie tratat cu maximă seriozitate. Vrem să dovedim, prin modul în care ne vom bate pentru câştigarea celor trei puncte, că avem continuitate în rezultate, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru echipă. Nu am făcut, poate, cele mai spectaculoase jocuri, dar punctele pe care le-am adunat ne ajută să ne gândim că putem promova, iar asta este cel mai important lucru în acest moment. Sper să vină momentul în care, prin omogenizarea lotului, prin conturarea unor relaţii de joc, să putem oferi şi spectacol, aşa cum ne dorim cu toţii. Dar, încă o dată, susţin ideea că, în acest moment, cele mai importante sunt punctele!” a declarat, potrivit site-ului oficial al echipei prahovene, fcpetrolul.ro, antrenorul ploieştenilor, Octavian Grigore.


Referindu-se la jocul de la Ploieşti, noul antrenor principal al echipei Ripensia Timişoara, Alexandru Pelici, a declarat: „Un prim test de foc, dacă vreți, pe o Arenă foarte frumoasă, unul dintre cele mai frumoase stadioane din România, împotriva unei echipe susținută de un număr important și impresionant de suporteri, o echipă de tradiție a fotbalului românesc (la fel cum este, de altfel și Ripensia), o echipă care-și dorește promovarea în primul eșalon, pentru că are infrastructura pe care să se bazeze pentru accederea în prima ligă. Dar, așa cum știți, fotbalul se reduce la 90 de minute, 11 contra 11, nu mai contează stadioanele, și acest lucru s-a văzut de multe ori când o echipă mai mică sau cu obiectiv mai puțin îndrăzneț, reușește să încurce o echipă cu un obiectiv mult mai mare. Ne dorim să mergem, să fim curajoși, îndrăzneți, să jucăm fotbal. Sperăm să fim inspirați în alcătuirea lotului pentru deplasarea de la Ploiești și inspirați în alegerea primului «11»”.


În acest joc de la Ploieşti, împotriva gazdelor de la F.C. Petrolul, Ripensia Timişoara nu va putea conta pe aportul lui Andrei Dumiter (suspendat, pentru cumul de cartonaşe), Darius Ţieranu, convocat la lotul naţional U19, în vederea pregătirii turneului de calificare pentru Campionatul European de anul viitor şi Marius Toma, accidentat.
Şi din echipa prahoveană lipsesc câteva piese de bază pentru acest joc: Laurenţiu Marinescu, Sebastian Ghinga şi Lucian Cazan.
Confruntarea etapei cu numărul XVI din eşalonul secund de fotbal al României, dintre F.C. Petrolul şi A.F.C. Ripensia Timişoara, va avea loc vineri, 9 noiembrie, cu începere la ora 18.00 şi va putea fi vizionat, în direct, la DigiSport 1 şi TelekomSport 3.


Cornel Seracin