Sâmbătă, 3 noiembrie și duminică, 4 noiembrie, s-au desfășurat la Lugoj și Timișoara două prestigioase competiții de culturism și fitness, care au adunat la startul lor sportivi și sportive din Ungaria, Serbia, Slovacia și România. Este vorba despre concursurile tradiționale, „Classic Florin Teodorescu”, ediția a XIII-a și Cupa „Libertății” - Memorial „Vasile Balmuș”, ediția a XXX-a.

Regalul de culturism și fitness din acest an, a fost deschis la Casa de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, sâmbătă, 3 noiembrie, odată cu întrecerea ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, „Classic Florin Teodorescu”.

Trofeele acestei ediții de la Lugoj au fost câștigate de sportiva Diana Darie (Clubul Sportiv XOX Gym Arad) și de sportivul maghiar Roland Palotai. Arădeanca s-a impus în finala categoriei „Open Bikini Modele” în fața concurentei din Ungaria, Diana Czegledi, iar sportivul maghiar l-a învins în finala categoriei „Open Culturism” pe concurentul, reprezentant al României, Robert Moroșan.

Duminică, 4 noiembrie, pe scena Casei Tineretului din Timișoara, a avut loc cea de-a XXX-a ediție a competiției internaționale de culturism și fitness, Cupa „Libertății” - Memorial „Vasile Balmuș”. Întrecerea s-a încheiat cu succesul culturistului timișorean Adrian Chelba, care a reușit să câștige pentru prima dată în cariera sa, această competiție. 

Printre câștigătorii acestei ediții ai întrecerii internaționale de culturism și fitness de la Timișoara, Cupa „Libertății” - Memorial „Vasile Balmuș”, au fost: la categoria „Bodybuilding classic”, locul întâi a fost câștigat de Norbert Nyutali (Ungaria); la categoria „Open Culturism Seniori”, până la 85 kg, locul 1 a fost câștigat de sportivul Roland Palotai (Ungaria); la categoria „Open Culturism Seniori”, peste 85 kg, locul 1 a fost câștigat de sportivul Adrian Chelba (România); la categoria „Body Fitness”, locul 1 a fost adjudecat de sportiva Nikolette Davidova (Slovacia); la categoria „Open Modele”, până la 166 cm,  locul 1 a fost câștigat de sportiva Andreea Rozsa (Ungaria); la categoria „Open Modele”, peste 166 cm, locul 1 a fost câștigat de Babett Vongsanti, sportivă din Ungaria cu origini thailandeze, care cu o săptămână înaintea competiţiei de la Timişoara a devenit campioană europeană. 

Învingătoarele categoriilor „Open Modele” până la 166 cm și peste 166 cm, au concurat la categoria „Open Modele”, iar câştigătoare a fost Babett Vongsanti, 24 ani, campioană europeană și vicecampioană mondială.

Învingătorii categoriilor „Open Culturism Seniori” până la 85 kg și peste 85 kg, au concurat la categoria „Open Culturism Seniori” categorie care stabilește câștigătorul Cupei „Libertății” - Memorial „Vasile Balmuș”, câștigător fiind sportivul timișorean Adrian Chelba (România), 31 ani, care a început să practice acest sport în urmă cu 11, iar de cinci ani de zile concurează la diferite întreceri de profil.

„Pentru mine a fost doar un simplu test în care-am vrut să pun la punct niște proceduri de încărcare și descărcare. Așa că, pot să zică că, de pe o săptămâna pe alta am decis apariția mea la acest concurs, ceea ce nu-mi pare rău absolut deloc în ciuda faptului că exista varianta să iau orice alt loc. În ultimii trei ani de zile, aici am luat, tot timpul, locul doi. Deci, nu este nimic nou! Lumea competițională are și surprize. Forma mea, în ultimii trei ani de zile, de la an la an s-a îmbunătățit substanțial, așa că, cred c-a venit momentul că pot să zic: reprezint Timișoara, mă antrenez în Timișoara, sunt timișorean și-am reușit să fac tot posibilul să rămână Cupa acasă. Cred că de mai bine de zece ani de zile Cupa n-a rămas în Banat. Cred c-am arătat ce poate Timișoara. Azi, după cum ați văzut, nivelul a fost foarte bun, ca și-n anii trecuți în care s-au prezentat, mai tot timpul, campioni europeni, campioni balcanici , foști campioni mondiali. (...). Drumul meu, de fapt, sau finalul drumului pe anul acesta e, în următoarele două săptămâni să ajung la «mondiale». Acolo era destinația și este destinația pentru mine în 2018, la «mondiale», pentru Cardul Profesionist... . Urmăresc să fiu primul culturist român care ia Cardul Profesionist cu locul întâi, în lumea culturismului masculin”, a declarat sportivul timișorean Adrian Chelba, la finalul concursului internațional de culturism și fitness de la Timișoara.

Adrian Chelba a început să practice culturismul în urmă cu 11 ani, în Anglia (5 ani de zile locuind acolo, după care s-a reîntors în România). În Anglia, după o perioadă, l-a avut antrenor pe celebrul Ricky Welling, singurul profesionist nevăzător din istoria culturismului, participant la Marele Premiu al României (Weider’s Grand Prix of Romania), ediția I, toamna anului 2006, la Timișoara. Adrian Chelba concurează în competiții de culturism, naționale și internaționale de cinci ani, printre reușitele lui numărându-se un loc doi la un „Grand Prix” european de culturism ce s-a desfășurat în Ungaria, un loc 10 (din 18 concurenți) la Cupa Mondială de Culturism și Fitness ce a avut loc anul trecut la Praga. 

„Am fost foarte serios. Am făcut foarte mari sacrificii fizice, financiare și psihice eu, împreună cu familia mea, cu prietena mea, din fonduri minimale, ca să ajung la acest nivel. Este greu să realizezi totul pe forțe proprii dintr-un salar de antrenor competițional sau antrenor personal”, a declarat Adrian Chelba, cu referire la pregătirea sportivă pe care a efectuat-o de-a lungul timpului.  

Acum, ținta principală a culturistului timișorean este îndreptată spre Cupa Mondială de Culturism și Fitness ce se desfășoară peste două săptămâni (22, 23, 24 noiembrie) la Cluj Napoca, întrecere în care Adrian Chelba va reprezenta România, la Categoria Grea (+100 kg.). Pregătirea pentru această întrecere, Adrian Chelba o va efectua în Timișoara, la fel cum a făcut înainte de toate competițiile la care a participat până acum: „Pentru toate concursurile din ultimii ani de zile, m-am pregătit în Timișoara. Aici lucrez, aici mă antrenez, aici locuiesc, sunt din Timișoara”.

Competiția este sponsorizată de Federația Română de Culturism și Fitness, iar municipiul Cluj Napoca a fost desemnat să organizeze această întrecere ca urmare a faptului că, la finalul anului 2017, a fost desemnat Oraş European al Sportului pentru anul 2018. Cupa Mondială de Culturism și Fitness se va desfășura în cea mai mare şi modernă sală din România, Sala Polivalentă din Cluj Napoca, sală cu o capacitate de până la 10.000 de locuri.

La acest eveniment a fost invitat să participe Arnold Schwarzenegger, celebrul culturist și actor american urmând să înmâneze concurenților care obțin locul întâi în această competiție, Cardurile Profesioniste „Pro”, carduri ce permit sportivilor care practică „sportul cu mușchi” să treacă de la amatori la profesionişti.

         

Cornel Seracin