După ce, săptămâna trecută, o mare personalitate a lumii fotbalului din România, liderul echipei Universitatea Craiova, Ilie Balaci (1956-2018), a luat calea cerului, lăsându-ne cu amintirea unor vremuri în care „sportul rege” se juca și se trăia cu mai multă empatie, la mijlocul acestei săptămâni, încă o tragedie a lovit sportul românesc. Patru suporteri ai echipei U.T. Arad au fost implicați într-un accident auto, doi dintre ei, Bogdan Moisi (21 ani) și Bogdan Mihoc (24 ani), decedând, ceilalți doi, fiind răniți.

Astfel, meciul regiunii de vest a României, jocul dintre A.S.U. Politehnica Timișoara și A.F.C. U.T. Arad, contând pentru etapa a XIV-a a eșalonului secund de fotbal, disputat pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu”, a stat sub semnul tristeții ce s-a datorat tragediilor mai sus menționate.

Înainte de începerea jocului, întregul stadion a păstrat un momente de reculegere în memoria celor dispăruți, galeria echipei arădene sosind la Timișoara, în efectiv redus, o parte a ultrașilor din Arad neefectuând deplasarea, fiind copleșiți de tragediile care s-au abătut peste microbiști. 

În fine, momentele omagiale care au avut loc înainte de fluierul de start al jocului, au fost încheiate, iar cele două combatante și-au început disputa pe gazon, cele două galerii păstrând un timp lung de tăcere, după începerea jocului. Un număr mare de spectatori au fost prezenți în tribunele Arenei timișorene, aproximativ 2.500, 3.000, timpul fiind unul însorit, însă vântul a suflat pe toată durata jocului. 

Prima ocazie a aparținut echipei timișorene. După un atac la poarta oaspeților, A.S.U. Politehnica Timișoara a obținut o lovitură de colț. După executarea acestei lovituri de colț, din câteva pase, mingea a ajuns la marginea careului oaspeților, iar aici mingea a fost lovită cu mâna de mijlocașul Mihai Petra. Arbitrul a arătat cartonașul galben, fotbalistului arădean, iar pentru A.S.U. Politehnica a acordat lovitură liberă. De la aproximativ 18 metri de poarta echipei arădene, zonă centrală, Bogdan Bozian a executat, dar mult peste poarta apărată de Miroslav Orlić, goalkeeper-ul echipei arădene. 

După momentele de început de joc, când echipa gazdă s-a aflat mai mult în preajma porții arădene, a urmat momentul oaspeților, care au început să facă incursiuni spre poarta gazdelor, fiind destul de amenințători. Aceste incursiuni au dat rod în minutul 13, atunci când A.F.C. U.T. Arad a deschis scorul. Mijlocașul Andrei Enescu a câștigat duelul cu un adversar, duel ce a avut loc la marginea terenului, pe partea dreaptă, în jumătatea arădeană a terenului, i-a pasat lui Norbert Janos, iar acesta a reușit o cursă, în urma căreia, intrat în careul advers, pe dreapta, a introdus mingea în plasa porții adverse, învingându-l pentru prima dată pe portarul Rareș Murariu care i-a ieșit în întâmpinare, 0-1. Abia după acest moment, galeria echipei gazdă a început să prindă viață, încurajându-și favoriții. 

După marcarea golului, jocul a fost șters, lipsit de ocazii de gol la cele două porți. Totuși, cei care au înscris, au fost tot oaspeții. Adrian Bedea a irosit o minge în jumătatea de teren a oaspeților (a ratat pasa), mingea a intrat în poseia lui Daniel Vădrariu (pe partea stângă), acesta a pasat mai departe, lui Ciprian Rus, care, pe partea stângă, a pătruns în careul advers, a pasat în dreapta, acolo unde se afla Norbert Janos, iar acesta, din marginea careului de 6 metri, a reușit să introducă, pentru a doua oară în acest meci, balonul în plasa porții adverse, 0-2, din minutul 39. 

În minutul 42, Daniel Vădrariu scapă spre poarta lui Rareș Murariu, ajunge în semicercul careului de 16 metri advers, zonă centrală, iar de acolo, trage la firul ierbii, mingea ieșind milimetric pe lângă stâlpul din stânga lui Muraiu.

Repriza întâi s-a încheiat cu o bună ocazie a oaspeților, U.T. Arad irosind desprinderea. În minutul de prelungire, 45+1, mijlocașul Daniel Vădrariu, aflat pe partea dreaptă, chiar la marginea terenul, în jumătatea adversă, centrează în careul de 16 metri a lui A.S.U. Politehnica, iar de acolo, Cristain Costin reia cu capul, aflat într-o poziție destul de incomodă (a fost bine marcat de un adversar), iar execuția cu capul îl evidențiază pe portarul Rareș Murariu, care, cu o paradă, respinge mingea de sub bara transversală, în corner. Imediat după această fază, arbitrul jocului a pus capăt primei reprize, oaspeții intrând la vestiare cu un avantaj de două goluri în fața gazdelor.

Per ansamblu, prima repriză a fost una în care cele două echipe au părut afectate de tragedia care s-a abătut peste fotbalul din România, manifestând lipsa voinței de a face spectacol pe terenul de joc. Dacă gazdele au jucat fără vlagă în această primă repriză, oaspeții au fost pragmatici, reușind să înscrie la puținele ocazii pe care și le-au creat. Totuși, nu ar fi fost o surpriză dacă la pauză, scorul ar fi arătat favorabil echipei arădene, la o diferență de trei sau patru goluri.

În pauza meciului, galeria echipei timișorene a fost salutată de fostul antrenor al team-ului Timișoarei, Dušan Uhrin jr., prezent, după mulți ani, la Arena „Dan Păltinișanu” pentru a vedea acestă dispută a celor două echipe din vestul României.

În repriza a doua, gazdele au ieșit de la vestiare mult mai decise, dar cu trecerea timpului, energia lor a fost epuizată, condiția fizică, se pare, lăsând de dorit. Chiar în primul minut al părții secunde, A.S.U. Politehnica Timișoara a irosit o bună ocazie de a reduce diferența pe tabela de marcaj. Adrian Poparadu, aflat în jumătatea adversă a terenului, în stânga, cu prețul unei acidentări, pasează lui Alexandru Cherecheș, aflat chiar în tușa din stânga, acesta combină cu un coechipier, intră în careul de 16 metri al echipei arădene și, din lateral stânga, trimite la poarta oaspeților, dar portarul vizitatorilor boxează mingea și îndepărtează pericolul.

În minutul 56, după o încercare de atac a oaspeților, mingea a fost recuperată de gazde în propria jumătate de teren, zonă centrală, iar de aici a ajuns până în flancul drept, în jumătatea de teren a oaspeților, la Adrian Bedea, care a centrat în careul de 16 metri advers, lui Gelu Velici, atacantul gazdelor, la aproximativ 10 metri de poarta oaspeților, reia slab cu capul, dar portarul Orlić a prins mingea.

În minutul 62, poartarul Rareș Muraiu a degajat mingea în jumătatea adversă a terenului, mingea a ajuns la Alexandru Cherecheș, pe partea stângă, acesta i-a pasat lui Bogdan Bozian, mijlocașul gazdelor preferând să trimită pe culoar, în careul advers, lui Gelu Velici, care este faultat în suprafața de pedeapsă a echipei din Arad. Arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru A.S.U. Politehnica. Bogdan Bozian a executat penalty-ul, a marcat, iar din minutul 67, gazdele reduc diferența, 1-2. Au fost minute de întrerupere după acordarea loviturii de la 11 metri, fiind accidentați, atât Velici, cât și Paul Copaci și portarul Miroslav Orlić, accidentații necesitând intervenția echipei medicale. 

După marcarea golului, echipa bănățeană s-a aflat mai mult în preajma porții adverse, dar nu a reușit să înscrie și să fie foarte, foarte periculoasă pe faza ofensivă, astfel încât să declanșeze marea bucurie a suporterilor susținători. 

Oaspeții au reluat incursiunile la poarta lui Rareș Murariu. În minutul 83, atac al echipei arădene. Yuri Coulibaly i-a pasat pe partea dreaptă, lui Cristian Costin, acesta îi trimite mingea lui Paul Cubleșan, aflat la marginea careului de 16 metri advers, pe dreapta, Cubleșan a preluat mingea (se pare că a atins balonul cu mâna) și l-a deschis, în careul de 16 metri advers, pe Cristian Costin, care rămâne față în față cu portarul Murariu, acesta ieșindu-i în întâmpinare, dar, preferă să paseze lui Alexandru Pop, aflat într-o popziție mai bună, iar Pop ratează intercepția balonului, care se duce undeva în partea stângă, pericolul fiind îndepărtat de la poarta gazdelor.

În minutul 86, oaspeții și-au mărit diferența și au pecetluit scorul final. După o lovitură de colț executată de gazde, apărarea oaspeților rezolvă oportunitatea de a marca a lui A.S.U. Politehnica, iar mingea ajunge, după ce portarul Orlić o respinge, la Paul Cubleșan, care, din propria jumătate de teren, face o cursă pe dreapta, spre careul advers. Ajuns în preajma careul de 16 metri al timișorenilor, mijlocașul echipei arădene execută un dribling în fața unui adversar și, după un schimb de pase cu Ciprian Rus, căpitanul echipei arădene, Rus rămâne la marginea careului de 6 metri advers, zonă centrală, introducând mingea, pentru a treia oară, în plasa porții lui Rareș Murariu, 1-3.

Ca urmare a întreruperii din minutul 62, arbitrul acestui joc a acordat 5 minute timp suplimentar. Ultima ocazie de a marca în acest meci a aparținut tot echipei arădene, prin Alexandru Pop, care aflat în careul de 16 metri advers, nemarcat, ușor lateral stânga, nu reușește să-l învingă pe portarul Muraiu, care i-a ieșit curajos în întâmpinare, mingea trimisă cu latul de fotbalistul arădean fiind respinsă cu piciorul drept de portarul echipei bănățene. 

Astfel s-a încheiat un meci în care rivalitățile s-au transformat în solidaritate în fața durerii, iar la capătul disputei sportive de pe teren arădenii au plecat cu trei puncte. A.S.U. Politehnica, după ce a traversat un timp fast în această competiție a eșalonului secund, reușind mai multe victorii la rând, iată, în acest meci a arătat că-i este dificil să continue pe aceeași linie, jocul practicat de „Băieții în Ghete” aducând nemulțumiri suporterilor susținători, care, se pare, la finalul disputei cu U.T. Arad, le-ar fi reproșat înfrângerea din acest joc. 

Echipele aliniate pe teren, la fluierul de start, au fost:

A.S.U. Politehnica Timișoara: Rareș Murariu - Dănuț Bilia (Florin Lazea, minutul 80), Ioan Mera (cpt.), Cristian Scutaru (Bogdan Nicolescu, minutul 38), Alexandru Cherecheș - Alin Ignea, Raul Vidrăsan, Adrian Poparadu (Ionuț Plămadă, minutul 85) - Adrian Bedea, Bogdan Bozian, Gelu Velici. Antrenor, Cosmin Petruescu. 

A.F.C. U.T. Arad: Miroslav Orlić - Cristian Costin, Alex Manea, Samba Benga, Paul Copaci (Paul Cubleșan, minutul 67) - Yuri Coulibaly, Andrei Enescu - Norbert Janos (Alexandru Pop, minutul 75), Mihai Petra (Lucian Oprea, minutul 70), Daniel Vădrariu - Ciprian Rus (cpt.). Antrenor, Ionuț Popa. 

Au arbitrat jocul, cu greșeli, Mihai Amorăriței (centru), Doru Lucaciu (asistent), Marius Bălan (asistent). Cartonașe galbene au văzut, de la A.S.U. Politehnica Timișoara, Ioan Mera, Alin Ignea (două), Gelu Velici, Alexandru Cherecheș, de la A.F.C. U.T. Arad, Mihai Petra, Yuri Coulibaly, Norbert Janos, Lucian Oprea. În minutul 88, Alin Ignea, primind cel de-al doilea cartonaș galben, implicit pe cel „roșu”, a fost eliminat de pe terenul de joc, A.S.U. Politehnica Timișoara, încheind meciul în inferioritate numerică. 

La conferința de presă de după meci, antrenorul echipei vizitatoare, Ionuț Popa, a declarat: „Este o victorie care pe mine nu mă bucură, pentru că echipa și galeria trec prin momente extraordinar de grele și, dacă vreți a simplifica totul, o victorie în memoria celor doi Bogdani ai noștri, care au pierit, după un teribil accident și, care astăzi trebuiau să fie în galerie și, poate că și noi, dacă erau ei, aveam o galerie numeroasă și frumoasă. (...). Azi, am câștigat fără drept de apel, pentru că la pauză trebuia să fie vreo patru diferență, iar repriza a doua, ... ne-au călărit cum au putut. Ne-am mai trezit și noi. Am avut câteva «epave» în echipă, în repriza a doua”. În declarațiile de presă, antrenorul echipei din Arad, Ionuț Popa, a ținut să adreseze, prin intermediul presei, salutul său, fostului antrenor al echipei Timișoarei, cehul Dušan Uhrin-jr.: „Îl salut pe Dušan, prin intermediul vostru!”, a rostit antrenorul echipei din Arad. 

Fost antrenor al echipei A.C.S. Politehnica Timișoara, din 2016 până în iarna acestui an, Ionuț Popa, acum antrenor al echipei A.F.C. U.T. Arad, și-a exprimat nemulțumirea față de situația existentă la Arad, fotbaliștii pe care-i antrenează nefiind plătiți de mai mult timp. Pentru că, din sport nu au posibilitatea să câștige, fotbaliștii echipei U.T. Arad se văd nevoiți să lucreze și altceva în afara fotbalului, astfel încât să poată supraviețui, activitatea lor sportivă fiind mult diminuată, astfel. Cu toate acestea, iată, A.F.C. U.T. Arad se află în prima jumătate a clasamentului, ceea ce este de lăudat, date fiind condițiile vitrege prin care echipa trece: „Am trecut de la Timișoara, revoltat, că a fost și aici o altă treabă, și tot ajung la acel dicton sau acel verset, «sărăcia-n fund mă-mpunge, eu tot fug și ea m-ajunge!»... m-am înțeles cu ei (cu jucătorii, nota redactor); de săptămâna viitoare, echipa face numai două antrenamente (marțea și joia), în rest, jucătorii caută să lucreze în altă parte, la muncile câmpului, la tăiat de lemne, la fel și fel de lucruri, construcții (pentru că timpul nu este urât, nu plouă), ca să-și facă rost de bani, pentru că nu am primit salariile, și atunci trebuie să rotunjim. Venim la antrenament de două ori pe săptămână, și la joc. I-am felicitat, c-au venit cu această idee, cei trei căpitani de echipă. Mă supun acestui plan! Nu am treabă, nici cu Primăria, nici cu Consiliul Județean. Nu am treabă cu nimeni. Nu mai am treabă cu nimeni! Eu felicit Primăria pentru tot ceea ce face-n oraș, Consiliul Județean. Îs admirabili oamenii! Eu am treabă cu clubul meu, cu echipa la care-am venit să fac echipă și nu pot să fac echipă, la Arad. Probabil că voi pleca. Asta este tema. Nu pot să fac, plec! (...). Nu se poate! Nu am nimic cu nimeni! Am venit să fac echipă la Arad. Dacă nu pot să fac echipă, mă retrag, cu admirație pentru tot publicul arădean, pentru tot suporterul U.T.-ei, pentru toți oamenii. Mă retrag și nimeni nu mai poate să-mi spună nimic. Salariul, îl plătește Dumnezeu! Ne rugăm lui Dumnezeu...! Când se poate să facă rost de bani, conducerea, atunci primim salariul. O lună, două, trei. Nu facem grevă, nu facem nimic. Venim la antrenament de două ori pe săptămână și venim la joc. N-avem treabă cu nimeni! Dacă putem să ne facem rost de bani în plus, e ciubucul nostru, dacă nu... . Eu mai aștept să se rezolve problema la echipă. Nu plec! Acest tur, vreau să-l termin cu U.T.A., dacă nu mă dă afară conducerea... . Eu la U.T.A. vreau să rămân, să fac echipă! Eu nu pot, toată ziua, să trag de ei, că-s nemulțumiți că n-au salar (dacă mai primesc până la Crăciun un salar...), că-s accidentați, că se dau accidentați, unii, că fac accidentați, alții, că-s accidentați, realmente, alții. Nu pot!” 

Antrenorul echipei A.S.U. Politehnica Timișoara, Cosmin Petruescu, a declarat următoarele, referindu-se la acest meci: „Este foarte greu, la cald, să facem o analiză a jocului. Cu toate acestea, consider că a fost o partidă cu două reprize diametral opuse: o primă repriză care a aparținut oaspeților, ... în repriza a doua, în schimb, am fost echipa care-am condus jocul, am impus ritmul, am reușit să reducem din diferența de pe tabela de scor, am mai avut încă două situații bune de-a marca. Din păcate, nu am reușit să o facem. (...). Din păcate, din punct de vedere mental, n-am reușit să fim la fel de lucizi cum am fost în precedentele două partide disputate împotriva celor de la Ripensia și A.C.S. Am fost ușor copleșiți de importanța acestui joc și acolo am și avut unele scăpări, de nerespectare a anumitor sarcini de joc. Ne-am lăsat provocați, deși nu trebuia să facem acest lucru. Pe lângă înfrângerea pe care-am suferit-o, avem și probleme de lot, cauzate de accidentări sau suspendări, cum este cazul lui Cristi Scutaru, care a ieșit accidentat (a făcut o entorsă în urma unui duel aerian cu-n adversar). Din cele trei schimbări pe care le aveam la dispoziție, una a trebuit s-o facem din motive medicale, celelalte două, am încercat să forțăm mai mult atacul. Avem și suspendarea lui Alin (nu știu din punct de vedere al cartonașelor, nu am o evidență acum, pe moment), dar, în orice caz, am ieșit destul de rău din acest derby, cu UTA. Nu facem, din punctul meu de vedere, o tragedie din această înfrângere, chiar dacă este o înfrângere care ne doare pe toți, dar fiecare o trăiește în felul lui. Este al doilea meci, din cele 7, 8 oficiale pe care le-am disputat în ultima perioadă, în care-am pierdut. Cum ne-a plăcut să fim bucuroși la victorie, trebuie să fim lucizi, să fim calmi și la astfel de înfrângeri, chiar dacă, repet, nu-s niște înfrângeri care să nu lase urme. Important e, cum vom gestiona acest moment, pentru că mai sunt destule etape de jucat și va trebui să ne revenim până la următorul joc pe care-l avem în deplasare, ... . Tot ce pot să vă spun, este că i-am văzut afectați. Am stat mai mult timp cu ei, ca de obicei, în această perioadă (în săptămâna premergătoare jocului). Și-au dorit, foarte mult, o victorie și-un rezultat bun în jocul de astăzi. E normal să fie dezamăgiți, dar va trebui să facem o analiză obiectivă, nu o analiză emoțională bazată strict pe rezultat. Cu siguranță o vom face în perioada următoare. Au fost și momente bune de joc și, important e să facem analiza, atât a lucrurilor bune care s-au făcut, cât și a greșelilor personale și colective care au avut loc în această partidă. Îmi pare rău că n-am reușit, prin rezultat, să-i facem fericiți pe suporteri. Nu știu ce s-a întâmplat după joc, dac-au fost reproșuri din partea suporterilor. Atâta timp cât suntem echipa suporterilor, este normal să-și dorească foarte mult să câștigăm fiecare partidă. Am spus-o și după meciul cu A.C.S., în partidele de până acum, suporterii le-au câștigat pe toate. Noi am fost cei care nu am reușit să ținem pasul cu ei. Dar, în același timp, trebuie să înțeleagă și ei că suntem o echipă în plină reconstrucție. Campionatul este mai puternic decât precedentul, iar noi suntem o echipă în plină reconstrucție. Deviza noastră este: «Obligatoriu, înainte!»”. 

Despre contextul trist în care s-a desfășurat acest meci al vestului, profesorul Cosmin Petruescu a rostit: „Vă dați seama că-n astfel de momente, fotbalul trece în plan secund. Acolo sunt adevăratele tragedii! Poate este o coincidență, sau nu, același lucru s-a întâmplat și-n meciul de la Craiova. De preferat ar fi să nu mai aibă loc astfel de evenimente înaintea competițiilor sportive. Dar, viața merge înainte!”

În urma acestui rezultat, A.S.U. Politehnica Timișoara a rămas pe locul 11 în clasamentul eșalonului secund, având, după paisprezece etape, un total de 20 puncte. Echipa A.F.C. U.T. Arad a adunat 23 puncte, iar după acest succes a urcat în clasament, de pe locul 10, pe locul 8. 

Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timișoara va juca în deplasare, împotriva echipei A.C.S. F.C. Academica Clinceni, echipă ce se află acum pe loc de promovare, cu un total de 30 puncte. Jocul dintre A.C.S. F.C. Academica Clinceni și A.S.U. Politehnica Timișoara va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, cu începere de la ora 11. În etapa a cincisprezecea, A.F.C. U.T. Arad va evolua pe propriul teren, duminică, 4 noiembrie, de la ora 12, împotriva echipei A.S. F.C. Universitatea Cluj. 

   

Cornel Seracin