Pe parchetul sălii sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara s-a desfășurat sâmbătă, 6 octombrie, cu începere de la ora 11, ultimul joc din cadrul etapei a V-a a ligii naționale de handbal masculin, disputa dintre S.C.M. Politehnica Timișoara și C.S. Minaur Baia Mare.

Oaspeții au început bine confruntarea, iar după primele 10 minute conduceau cu 5-2. Scorul a fost deschis de Alexandru Csepreghi, Marius Sadoveac reușind să egaleze în urma unei aruncări de la 7 metri. A urmat un nou gol marcat de Alexandru Csepreghi, după care, din nou oaspeții au înscris, 1-3. A urmat un 7 metri ratat de Marius Sadoveac, portarul oaspeților respingând mingea cu piciorul drept, după care gazdele au irosit o nouă aruncare de la 7 metri. Oaspeții au înscris prin Predrag Vujadinović, 1-4, iar Filip Marjanović a reușit să înscrie cel de-al doilea gol al gazdelor în acest meci, 2-4. Pe un atac al gazdelor, Marius Sadoveac a trimis mingea în bara porții adverse, iar pe atacul lor, oaspeții au marcat prin Vojislav Brajović, 2-5.

Antonio Pribanić a marcat pentru Poli, 3-5, iar Alexandru Csepreghi a readus Minaur în avantaj de trei lungimi, 3-6. Din aruncare de la 7 metri, Marius Sadoveac a înscris, 4-6, iar Vojislav Brajović a punctat pentru 4-7. Portarul Ludovic Varo are o intervenție bună la aruncarea lui Vojislav Brajović, iar din minutul 16, Georgel Haiduc mărește avantajul oaspeților, 4-8. 

Marius Sadoveac, din aruncare de la 7 metri, a înscris pentru Poli, 5-8, iar Georgel Haiduc a readus oaspeții în avantaj la patru lungimi, 5-9. Tânărul portar al oaspeților, Adrian Țenghea, a reușit o bună intervenție la aruncarea lui Marius Sadoveac, după care, la faza următoare, a fost rândul lui Ludovic Varo să aibă o intervenție salvatoare, iar pe atacul lui Poli, Marius Sadoveac a înscris, 6-9.

Prin Predrag Vujadinović, oaspeții au trimis o minge în bara transversală a porții gazdelor, iar la atacul următor, Filip Marjanović a marcat pentru S.C.M. Politehnica Timișoara, 7-9. Oaspeții măresc diferența de scor la trei puncte, prin golul marcat de Robert Nagy, 7-10.

Minaur Baia Mare a rămas două minute în inferioritate numerică, iar Vuk Milošević a punctat de două ori, reducând diferența la doar un punct pe tabela de marcaj, 8-10, 9-10, din minutul 24. A urmat un atac la poarta gazdelor, atac în urma căruia Flavius Cîmpan a fost eliminat temporar pentru un fault comis asupra unui adversar (poate că s-ar fi putut acorda pași la handbalistul oaspeților aflat în atac). În urma acestei faze, a fost acordată aruncare de la 7 metri pentru Minaur Baia Mare, aruncare ratată, portarul echipei bănățene reușind să apere. 

S.C.M. Politehnica Timișoara a reușit să egaleze, 10-10. Oaspeții au trimis mingea în bara transversală, prin Vojislav Brajović, iar, din minutul 26, Robert Nagy a fost eliminat temporar, Minaur evoluând două minute în inferioritate numerică. 

Antonio Pribanić a reușit să marcheze și să aducă, pentru prima dată în acest joc, echipa gazdă în avantaj, 11-10, din minutul 27. Până la încheierea primei reprize, gazdele reușesc să mai înscrie un gol, astfel că, după primele 30 de minute, S.C.M. Politehnica Timișoara conducea cu 12-10.

Prima repriză poate fi considerată una cu un joc dinamic, cu echipa vizitatoare mai inspirată în primele 25 de minute, gazdele dovedindu-se mai puțin inspirate în acest timp, mai ales la aruncările de la 7 metri. Până la finalul jocului, Poli a revenit, apărarea reușind să recupereze tot mai multe mingi, iar în atac, prin jocul cu pivotul, gazdele au reușit să intre la vestiare cu un avantaj de două puncte. 

În repriza a doua, treptat, treptat gazdele au mărit diferența pe tabela de marcaj, 21-16, în minutul 50, iar din minutul 58, 25-20. Oaspeții aveau să mai înscrie trei goluri până la finalul jocului, astfel că, după 60 de minute, S.C.M. Politehnica Timișoara a învins cu 25-23 și a obținut cel de-al treilea succes din această ediție de campionat, după cinci etape fiind neînvinsă. 

Pentru S.C.M. Politehnica Timișoara au marcat în acest joc: Marius Sadoveac (8 goluri), Vuk Milošević (6 goluri), Antonio Pribanić (5 goluri), Miloš Orbović (două goluri), Filip Marjanović (două goluri), Cristian Fenici (un gol), Ludovic Varo (un gol). Pentru S.C. Minaur Baia Mare, cele mai multe goluri au fost marcate, în acest meci, de Alexandru Csepreghi (8 goluri).

La încheierea jocului, antrenorul echipei timișorene, Pero Milošević, a declarat următoarele: „E foarte important că nu ne-a fost frică în momentele dificile, am continuat să jucăm în ritmul nostru și am schimbat din mers sistemul. Pe apărare am stat bine, când ei au riscat și au scos portarul, sau în momentele când am fost în inferioritate și ne-am apărat patru oameni plus unul avansat. Pe atac, am controlat în dese rânduri, prin jocul cu pivotul, dar și pe celelalte părți, chiar dacă am ratat în câteva rânduri de pe extreme, două aruncări de la 7 metri și acțiuni unu la unu. Ne-am distanțat la 4-5 goluri, dar când trebuia să ajungem și la șase goluri avans, am mai făcut unele greșeli. La final, sunt mulțumit pentru că am luptat mereu, Baia Mare a făcut un meci bun, s-a văzut că nu a fost o întâmplare victoria la multe goluri diferență contra celor de la Constanța. Au traversat un bun moment al sezonului și tocmai de aceea sunt mulțumit, pentru că am câștigat în fața unei adversare importante. E într-adevăr o victorie meritată, dar deja pregătim deplasarea următoare la Constanța. Și acolo mergem să jucăm și să câștigăm. Fiecare meci din acest campionat, indiferent că se joacă la București, Călărași sau Constanța, îl pregătim pentru a-l câștiga. Am întâmpinat multe probleme legate de accidentări și de altă natură, am pierdut jucători, dar trebuie să continuăm. Muncim și luptăm de fiecare dată pentru a câștiga.”

Odată cu acest rezultat, S.C.M. Politehnica Timișoara a urcat pe locul 3 în clasamentul ligii „Zimbrilor” și are un total de 11 puncte, cu două puncte mai puțin decât ocupantele primelor două locuri, A.H.C. Potaissa Turda (locul 1) și C.S.M. București (locul 2).

În etapa a V-a a ligii naționale de handbal masculin s-au mai jucat, înregistrându-se rezultatele: A.H.C. Dobrogea Sud-C.S.A. Steaua București 30-25, C.S. Universitatea Suceava-A.H.C. Dunărea Călărași 21-20, C.S.M. Făgăraș-C.S. H.C. Buzău 27-20, C.S.M. Bacău-A.H.C. Potaissa Turda 30-36, C.S.M. Focșani-C.S.M. București 23-23, C.S. Universitatea Cluj-C.S. Dinamo București 28-40.    

Etapa viitoare, S.C.M. Politehnica Timișoara va evolua la Constanța, împotriva echipei locale A.H.C. Dobrogea Sud, sâmbătă, 13 octombrie, cu începere de la ora 17:30. Meciul va fi transmis, în direct, la Tv.R. 1.

      

Cornel Seracin