Doar 20 de goluri am contabilizat în cele 10 meciuri disputate în cea de-a noua rundă a eșalonului secund de fotbal al României, 12 dintre aceste goluri aparținând gazdelor și doar 8, oaspeților. În această situație, media golurilor marcate a fost de două pe meci.

Echipele din fruntea clasamentului s-au întâlnit în localitatea ilfoveană Clinceni, acolo unde, pe gazonul Arenei 1, A.C.S. F.C. Academica Clinceni și C.S. Sportul Snagov au oferit spectatorilor, un singur gol de-a lungul celor 90 de minute ale disputei lor. Prima ocazie a aparținut gazdelor, dar oaspeții au deschis scorul în minutul 77, prin autogolul lui Răzvan Patriche, căpitanul celor din Clinceni introducându-și mingea în propria poartă în încercarea de a degaja, după o centrare a lui Florin Ilie. 

Pe gazonul stadionului „Electrica” din Timișoara, A.C.S. Poli Timișoara a obținut un punct din confruntarea cu echipa ce se afla până la acest meci pe locul trei în clasamentul întrecerii, C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, remizând, la unu, cu echipa antrenată de Adrian Bogoi, studenții antrenați de Ștefan Nanu reușind primul lor punct de când sunt antrenați de fostul fundaș ce a debutat în prima ligă de fotbal la echipa Electroputere Craiova, în anul 1991. 

După un fault comis de timișoreanul Igor Bašić în propriul careu, asupra lui Alexandru Vodă, arbitrul a acordat penalty echipei gorjene, iar George Tudoran a marcat, din minutul 34, oaspeții conduceau la Timișoara. Nu s-a încheiat prima repriză până gazdele nu au reușit egalarea. În minutul 41, Maudo Keita, cu un şut din afara careului advers, în care mingea a mușcat pământul, a egalat situația scorului, 1-1. Cum în repriza a doua nu s-a mai înscris, la finalul celor 90 de minute ale jocului ambele echipe au obținut câte un punct.

Etapa a fost deschisă la Ploiești, pe gazonul stadionului „Ilie Oană”, de meciul ce a avut loc vineri, 27 septembrie, F.C. Petrolul Ploiești-C.S. Aerostar Bacău, dispută în care au fost consemnate cele mai multe goluri, gazdele impunându-se cu 5-0, realizând totodată și scorul acestei runde.

Încă din minutul 1, Antonio Cruceru a deschis scorul, 1-0, iar în minutul 4, Laurenţiu Marinescu avea să stabilească rezultatul la pauză, 2-0. În minutul 59, Jeroen Lumu a mărit avantajul pentru echipa ploieșteană, 3-0, iar în minutele 85 și 90, Laurențiu Marinescu a consfințit rezultatul final al acestei confruntări.

Pe gazonul stadionului „Orășenesc” din Mioveni, cele două echipe vecine în clasament, C.S. Mioveni și A.S. F.C. Universitatea Cluj au încheiat la egalitate, 1-1. Ionuţ Rădescu, în minutul 55, a deschis scorul, pentru oaspeți, egalând, în minutul 67, George Florescu.

Într-un meci jucat duminică, 30 septembrie, Fotbal Club Argeș s-a impus cu 3-0 în fața echipei C.S. Luceafărul Oradea, într-un meci ce a avut loc pe gazonul stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești. Scorul a fost deschis în minutul 28, de Raul Costin, iar în repriza a doua, pentru argeșeni au mai marcat, în minutul 69, Bogdan Vişa și, în minutul 74, Vasile Buhăescu.

Pe gazonul stadionului „Municipal” din Brăila, A.F.C. Chindia Târgovişte a obținut o victorie la limită, 1-0, în fața echipei localnice A.C.S. Dacia Unirea Brăila. Echipa dâmbovițeană a înscris unicul ei gol din acest meci, în minutul 63, prin Cristian Cherchez.

A.F.C. U.T. Arad a furnizat surpriza acestei etape, fiind învinsă pe propriul teren, gazonul stadionului „Motorul”, de echipa ce se zbate în subsolul clasamentului, C.S. Balotești, ambițioasa echipă ilfoveană obținând un prețios 2-0 în fața formației arădene. 

În minutul 56, oaspeții au marcat primul gol în acest joc, prin Marian Gojnea, iar în minutul 63, Vasile Mihai a punctat pentru a doua oară în favoarea Baloteștilor și a consfințit rezultatul final al partidei.

A.S.S.C.S. Farul Constanţa a obținut o victorie la limită pe gazonul stadionului din Techirghiol, în fața echipei A.C.S. Energeticianul. În minutul 12, Momodou Jallow a marcat golul care a adus cel de-al treilea succes al constănțenilor în această ediție a eșalonului secund, 1-0, într-un joc ce a avut loc duminică, 30 septembrie. 

Pe gazonul stadionului din Colentina, două vecine în clasamentul competiției de ligă secundă, s-au întâlnit pentru un meci ce a avut sfârșitul cu un rezultat de egalitate, 1-1. A.S.C. Daco-Getica Bucureşti, echipă ce a retrogradat din prima ligă de fotbal, la încheierea anului competițional trecut și A.S.U. Politehnica Timișoara, echipa suporterilor bănățeni, au oferit celor prezenți la meciul lor, două goluri, unul marcat în minutul 4, de gazde, prin Eugen Nica, iar celălalt, marcat de oaspeți în minutul 51, prin Bogdan Bozian, din lovitură de la 11 metri, după un fault comis de George Călințaru, în propria suprafață de pedeapsă, asupra lui Gelu Velici. Astfel, A.S.U. Politehnica Timișoara a obținut un punct prețios în fața unui adversar dificil, cu experiența primei ligi, „Băieții în Ghete” fiind la cel de-al doilea rezultat de egalitate, consecutiv, după ce, în Cupa României, la finalul celor 90 de minute, au încheiat 1-1 împotriva team-ului ce evoluează în prima ligă, Sepsi Sf. Gheorghe, într-un meci disputat la începutul săptămânii trecute. Odată cu egalul obținut la București, studenții antrenați de Cosmin Petruescu își mențin seria rezultatelor bune, după ce, în etapa trecută, pe propriul gazon au învins 1-0, CS. Mioveni, o echipă din plutonul fruntaș al eșalonului secund.

A.F.C. Ripensia Timișoara a evoluat într-un nou joc pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu”, iar rezultatul final nu i-a fost deloc favorabil, „ripensiștii” bifând minus 4 în clasamentul adevărului. Lipsiți, încă, de un „principal” pe banca tehnică, fotbaliștii echipei bănățene și-au creat multe situații de a înscrie în poarta echipei F.C. Metaloglobus București, dar oaspeții au marcat singurul lor gol din lovitură de la 11 metri, în minutul 71, prin Valentin Ghenovici. Din minutul 61, Ripensia Timișoara a evoluat în 10 jucători, Adrian Zaluski fiind eliminat de pe terenul de joc în urma unui fault comis asupra unui adversar, care i-a adus cel de-al doilea cartonaș galben. Oaspeții nu au încheiat meciul în efectiv complet, Sota Mino primind cartonașul roșu după un fault comis asupra lui Mansour Gueye, în minutul 72. Atacantul lui „Ripi” a intrat în joc în locul lui Alexandru Bădăuță, în minutul 64. Nu au putut evolua pentru Ripensia Timișoara, în acest joc, Adrian Ungureanu (accidentat) şi Marius Toma (suspendat). Așadar, prin înfrângerea suferită în fața echipei F.C. Metaloglobus București, 0-1, la Timișoara, Ripensia coboară în clasamentul competiției și se apropie de zona „nisipurilor mișcătoare”.  

În urma rezultatelor înregistrate în etapa a noua, clasamentul întrecerii se prezintă astfel:

1.  C.S. Sportul Snagov                        - 9 jocuri, 15-4, golaveraj + 11, 23 puncte; 

2.  F.C. Petrolul Ploieşti                       - 9 jocuri, 19-5, golaveraj +14, 19 puncte;

3.  A.C.S. F.C. Academica Clinceni     - 9 jocuri, 22-5, golaveraj +17, 18 puncte;

4.  C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu        - 9 jocuri, 22-11, golaveraj +11, 18 puncte;

5.  Fotbal Club Argeş                          - 9 jocuri, 14-6, golaveraj +8, 18 puncte;

6.  A.F.C. Chindia Târgovişte               - 9 jocuri,  14-9, golaveraj   +5,17 puncte;

7.  C.S. Mioveni                                - 9 jocuri, 15-8, golaveraj +7,  16 puncte;

8.  A.S. F.C. Universitatea Cluj           - 9 jocuri, 16-10, golaveraj +6,16 puncte;

9.  A.F.C. U.T. Arad                          - 9 jocuri, 11-10, golaveraj +1, 13 puncte;

10. A.C.S. Energeticeanul                  - 9 jocuri,  13-14, golaveraj -1,  13 puncte;  

11. A.S.U. Politehnica Timișoara        - 9 jocuri,    8-10, golaveraj - 2, 11 puncte;

12. F.C. Metaloglobus București        - 9 jocuri,    9-16, golaveraj - 7, 11 puncte;

13. A.S.C. Daco-Getica Bucureşti       - 9 jocuri, 13-18, golaveraj -5,  10 puncte;

14. A.S.S.C.S. Farul Constanţa          - 9 jocuri,   15-22, golaveraj -7,  9 puncte;

15. A.F.C. Ripensia Timișoara           - 9 jocuri,   12-19, golaveraj -7, 8 puncte;

16. C.S. Balotești                            - 9 jocuri,      8-15, golaveraj -7, 8 puncte;

17. C.S. Luceafărul Oradea              - 9 jocuri,     8-17, golaveraj -9,  8 puncte;

18. C.S. Aerostar Bacău                   - 9 jocuri,    11-19, golaveraj -8, 7 puncte;

19. A.C.S. Poli Timișoara                  - 9 jocuri, 10-21, golaveraj -11, 5 puncte;

20. A.C.S. Dacia Unirea Brăila           - 9 jocuri,   7-23, golaveraj -16, 4 puncte. 

În clasamenul golgeterilor, după nouă etape, pe primul loc se află Vlad Rusu (A.C.S. Energeticeanul) și Cristian Cherchez (A.F.C. Chindia Târgovişte), 8 goluri fiecare, pe locul doi, Daniel Pârvulescu (C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu) și Ionuț Voicu (A.S.C. Daco-Getica Bucureşti), 7 goluri fiecare, iar pe locul trei, Vasile Buhăescu (Fotbal Club Argeș) și George Tudoran (C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu), 5 goluri fiecare. 

Etapa viitoare, cea de-a zecea, programează jocurile: Fotbal Club Argeș-F.C. Petrolul Ploiești (4 octombrie), C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu-A.F.C. U.T. Arad (5 octombrie), C.S. Balotești-A.C.S. F.C. Academica Clinceni (6 octombrie), F.C. Metaloglobus București-A.C.S. Poli Timișoara (6 octombrie, ora 11), A.F.C. Chindia Târgovişte-A.F.C. Ripensia Timișoara (6 octombrie, ora 11), A.C.S. Energeticeanul-A.C.S. Dacia Unirea Brăila (6 octombrie), C.S. Aerostar Bacău-C.S. Mioveni (6 octombrie), C.S. Luceafărul Oradea-C.S. Sportul Snagov (6 octombrie), A.S.U. Politehnica Timișoara-A.S.S.C.S. Farul Constanţa (6 octombrie, ora 12), A.S. F.C. Universitatea Cluj-A.S.C. Daco-Getica Bucureşti (7 octombrie).

Cornel Seracin