Campioana României la Futsal, C.S. Informatica Timișoara, s-a aflat la startul celei de-a XXXIII-a ediții a UEFA Futsal Champions League (Liga Campionilor UEFA Futsal) și a evoluat în Runda Preliminară, într-un turneu ce s-a desfășurat pe parchetul Sălii Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara. Campionii României au avut adversare în acest turneu, omoloagele din Gibraltar, Lynx F.C. și Turcia, Osmanlispor, încheind pe primul loc Grupa H a turneului, cu un total de 6 puncte (din tot atâtea posibile) și cu un golaveraj pozitiv, plus treisprezece, cincisprezece goluri marcate și două goluri primite. 

După ce, în primul joc al grupei, Informatica a învins cu 9-2, Osmanlispor, în jocul al doilea, cel decisiv, Campionii României la futsal s-au impus cu 6-0 în fața echipei Lynx F.C. Astfel, C.S. Informatica Timișoara a obținut o mare performanță, reușind să se califice, la prima participare într-o cupă europeană, într-o fază superioară a acesteia, arătând că este capabilă să depășească, atât adversarii din teren, cât și problemele materiale cu care se confruntă sportul românesc, probleme care au dus la plecarea câtorva din jucătorii cu care în trecutul an competițional Informatica a obținut tripla izbândă pe plan intern, SuperCupa României, Cupa României și Campionatul. Cu un lot aproape înnoit, cu jucători nou sosiți care s-au acomodat bine cu „veteranii” rămași fideli echipei în alb-violet, C.S. Informatica Timișoara va evolua, în luna octombrie, în Runda Principală a UEFA Futsal Champions League. 

Meciul cu echipa campionană a Gibraltarului a fost început în ofensivă de echipa timișoreană, iar după mai bine de trei minute de joc, Dmytro Bondar șutează pe lângă bara porții apărate de Jose Mari. La un minut de la această ratare, după un corner, mingea a ajuns la Savio Valadares care a trimis de două ori mingea în barele porții lui Jose Mari, mai întâi în bara din stânga, iar apoi în bara transversală.

După șase minute de joc, forța ofensivă a Informaticii Timișoara apare concretizată și pe tabela de scor. Daniel Araújo, brazilianul ajuns la echipa timișoreană în iarna acestui an, a marcat primul gol al meciului, Informatica Timișoara deschizând scorul, 1-0. După încă un minut, același Daniel Araújo a înscris pentru Informatica și a ridicat diferența la 2-0. Nu a trecut un minut de la marcarea celui de-al doilea gol, și Savio Valadares a înscris pentru Informatica Timișoara, distanțând echipa bănățeană la trei goluri de adversara sa, 3-0. 

Până la pauză, Informatica Timișoara avea să mai înscrie un gol, prin Liviu Ruxandari, minutul 11, astfel că, la pauză, Informatica Timișoara conducea Lynx F.C., 4-0. 

În prima repriză, echipa Campioană a Gibraltarului a reușit primul șut amenințător pe poarta Informaticii Timișoara, în minutul 14, atunci când Jose Bernal a expediat un balon la poartă, iar mingea a lovit bara din dreapta portarului Iancu și a ieșit în afara terenul de joc. După marcarea celui de-al patrulea gol al Informaticii, Campionii Românei au mai irosit ocazii de a marca, cea din minutul 15 distingându-se, atunci când Valentin Ilaș a încercat poarta lui Lynx F.C., dar portarul Jose Mari a împiedicat mingea să intre în plasă. 

Începutul reprizei secunde a adus echipa din Gibraltar în situația de a marca. La nici un minut de la începerea rundei secunde, Jose Bernal a pătruns pe stânga, a șutat la poarta Informaticii, dar portarul Campioanei României a acordat lovitură de colț. 

În minutul 23, Denys Ovsiannikov a ratat o bună situație de a marca în poarta lui Lynx F.C., după o pasă primită de pe stânga de la Dmytro Bondar, iar în minutul 24, Savio Valadares și Daniel Araújo irosesc noi oportunități de a majora scorul pentru C.S. Informatica Timișoara. 

Oaspeții au o bună ocazie de a înscrie în minutul 25, atunci când, Edwin Fabian Gama Herrera l-a găsit cu o pasă pe Jose Francisco Gomez „Popo”, aflat în apropierea porții gazdelor, dar, aflat într-o poziție incomodă, „Popo” trimite cu o lovitură de cap, balonul în out de poartă.

În minutul 26, Savio Valadares, după un schimb de pase cu Dumitru „Mimi” Stoica, înscrie spectaculos în poarta lui Jose Mari, 5-0. 

În minutul 27, Edwin Fabian Gama Herrera îl evidențiază pe portarul echipei Informatica Timișoara, nou intratul în poarta gazdelor, Robert Voin, care a respins cu piciorul stâng, mingea expediată de la distanță de jucătorul din Gibraltar și a acordat corner.

În minutul 33, Denys Ovsiannikov a trimis balonul în bara din dreapta portarului Jose Mari, după un șut expediat de pe partea dreaptă a terenului. În minutul 34, Armando Garcia, de la echipa din Gibraltar, a amenințat poarta gazdelor, dar fără rezultat pe tabela de marcaj. 

Ultimul gol al jocului a fost marcat în minutul 36, iar autorul lui a fost Liviu Ruxandari, C.S. Informatica Timișoara impunându-se cu scorul final de 6-0, și, cu un total de 6 puncte, a câștigat Grupa H a rundei preliminare calificându-se în faza următoare, Runda Principală, această fază fiind echivalentă cu grupele Ligii Campionilor Europeni la fotbal pe teren mare.

La startul jocului, pe parchet s-au aflat următorii jucători:

Lynx F.C.: Jose Mari - Ogberahwe Solomon Newton, Edwin Fabian Gama Herrera, Ezequiel Martin (cpt.), Armando Garcia. Antrenor, Nicholas Rodriguez.

C.S. Informatica Timișoara: Vlad Iancu - Nogueira Deco (cpt.), Savio Valadares, Dmytro Bondar, Denys Ovsiannikov. Antrenori, Robert Lupu (principal), Daniel Rupa (secund). 

Disputa a fost arbitrată de Ingo Heemsoth (Germania) și Dario Pezzuto (Italia). 

„Nu a fost o grupă așa grea, dar, în primul rând, cred că noi avem o valoare destul de bună pentru grupa asta preliminară. Suntem la alt nivel și mă bucur de lucrul acesta, că am câștigat, n-am primit gol. Ne bucură mult că ne-am respectat, și e un lucru bun. În continuare vrem să facem performanță și ne bucurăm c-am ieșit din grupa aceasta și suntem foarte serioși. Vrem, în continuare, să jucăm bine în Runda Principală. Acolo va fi cu totul altceva și vrem să face Timișoara să apară bine pe harta Europei. Cred că meciul acesta a fost mai greu. (...). Ne bucurăm că am trecut peste SuperCupă foarte bine. Aveam aceste două obiective, și la început nu știam dacă îndeplinim unuʼ. Acum ne bucurăm de ambele, că suntem calificați și că a venit și SuperCupa. Cred că pentru o echipă nouă și formată într-o lună jumʼate, e cam mult, dar mă bucur enorm că suntem aici”, a declarat la finalul jocului, Robert Lupu, antrenorul principal al echipei C.S. Informatica Timișoara.

„A fost un meci foarte greu și foarte bun, pentru spectatori și pentru noi. Acuma mergem mai departe în UEFA datorită unor jocuri foarte bune acasă. Am făcut antrenament în fiecare zi, ne-am respectat echipa și antrenorul și staff-ul, și astfel am reușit să ne calificăm mai departe. Lucrurile încep să se lege între noi. Acum avem colegi noi în echipă, doi ucrainieni, doi, trei brazilieni și face o echipă, chiar așa nouă, și bună. Mă bucur că suntem singura echipă din România care mergem în Champions League. Doamne ajută, să mergem mai departe și la finalul fazei următoare!”, a declarat la finalul jocului, Savio Valadares, autorul golurilor trei și cinci în acest joc. 

„Cred că a fost un pas pentru noi. Am câștigat primul meci și a fost prima dată când am ajuns la finalul turneului cu șansa de a ne califica. Echipa adversă o privesc ca fiind foarte puternică, cu jucători foarte buni și cu o configurație mai profesionistă decât noi. Cred că ne-a luat cel puțin primele 10-15 minute pentru a recunoaște nivelul de intensitate pe care trebuie să-l punem în meci, și, până atunci, meciul s-a terminat. A fost deja 4-0...”, a declarat, la finalul jocului Nicholas Rodriguez, antrenorul echipei Lynx F.C.

În Runda Principală, C.S. Informatica Timișoara va evolua în Calea B, Grupa 7, alături de echipele, Nikars (Campioana Letoniei), Hohenstein-Ernstthal (Campioana Germaniei) și Rekord Bielsko-Biała (Campioana Poloniei).

„Vom merge în grupa de la Riga, în Letonia, o echipă (Nikars n. red.) care s-a dus tot timpul sus în Champions League și o echipă bună și Campioana Poloniei (...). Dincolo sunt altfel de echipe. Am înțeles că în Germania e plin de brazilieni. Germania deja începe să investească, dar, eu cred că, în grupa cealaltă, dacă vom reuși să ne calificăm, va fi o mare performanță, dar nu suntem favoriți în faza următoare. Noi ne-am calificat deja în grupele Champoins League, practic, acestea care sunt de nivelul real, exact cum ar fi trebuit, ca la teren mare, cam același lucru este și la noi. Suntem fericiți, dar, acolo va fi cu totul altceva. Fiecare meci, dacă vom lua puncte, dacă va fi o calificare, va fi ceva ENORM. Sperăm să avem o prestație bună, în primul rând”, a declarat, la finalul Rundei Preliminare, Robert Lupu, antrenorul principal al campioanei României la futsal, C.S. Informatica Timișoara.

Adversarele echipei C.S. Informatica Timișoara în Runda Principală, Calea B, Grupa 7 au obținut calificarea astfel: echipa campioană a Letoniei s-a calificat direct în această Rundă, fără a susține Runda Preliminară; Campioana Germaniei, Hohenstein-Ernstthal, s-a impus în turneul din Runda Preliminară în Grupa D, după ce a câștigat, 4-2 și 12-0, disputele cu Tirana și Beltfast United și a remizat în ultimul joc al grupei, cu Doukas (Grecia), 3-3. Cu un total de șapte puncte, VFL 05 Hohenstein-Ernstthal a câștigat grupa al cărei turneu s-a desfășurat pe parchetul HOT-Sportzentrum din Hohenstein-Ernstthal, Germania; Campioana Poloniei, Rekord Bielsko-Biała a câștigat turneul rundei preliminare în Grupa G, după trei victorii, 10-1, împotriva echipei Cardiff University, 11-2, împotriva echipei Racing Luxembourg și 2-1, împotriva echipei Varna City, iar un total de 9 puncte a încheiat pe primul loc turneul desfășurat în Sala „Pod Debowcem” din orașul polonez.

În turneul din Runda Principală, C.S. Informatica Timișoara va juca primul meci cu echipa campioană a Germaniei, VFL 05 Hohenstein-Ernstthal, al doilea meci, împotriva echipei campioană a Letoniei, Nikars, iar ultimul joc din Grupa 7 îl va susține împotriva campioanei Poloniei, Rekord Bielsko-Biała. Din fiecare grupă a rundei principale se vor califica, în Runda de Elită, primele două clasate. Jocurile din Runda Principală vor avea loc în luna octombrie.

             

Cornel Seracin