Cea de-a doua etapă a celui de-al doilea eșalon de fotbal al României a găsit echipa Ripensia Timișoara în deplasare, în localitatea bihoreană Sânmartin, unde s-a confruntat cu gazdele de la C.S. Luceafărul Oradea. Ripensia a reușit să se desprindă la două goluri în fața adversarei, după jumătate de oră de joc, 2-0, dar finalul meciului i-a adus un rezultat de egalitate, 2-2.

Gazdele au avut prima ocazie de gol în minutul 9, atunci când Claudiu Codoban a pasat pentru Vasile Popa, care a centrat în mijlocul careului, dar Daniel Paraschiv a reluat pe lângă poarta lui Ștefan Dobre. 

Timișorenii au replicat în minutul 11, atunci când, după un contraatac, Andrei Dumiter a reuşit să surprindă defensiva gazdelor și să deschidă scorul cu un șut plasat de la 4 metri, mingea lovind mai întâi bara, după care a poposit în plasa porții lui Alin Goia.

În minutul 15, Claudiu Codoban a executat o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri de poarta gazdelor, a șutat pe sub zid, pe centrul porții, iar portarul Ripensiei, Ștefan Dobre, a prins mingea. În minutul 19, Vlad Prejmerean a încercat vigilența lui Ștefan Dobre, expediind un șut de la distanță, dar portarul bănățean a respins în corner. 

Ripensia, pe contraatac, a rămas periculoasă, iar apărarea gazdelor a fost surprinsă dând semne de nesiguranță. Astfel, în minutul 30, George Monea a reușit să înscrie cu un șut din careul advers trimis pe sub portarul Goia, Ripensia conducând cu 2-0.

În minutul 35, Vasile Pop a reușit să scape spre poarta oaspeților și să înscrie primul gol al „luceferilor” în acest meci. Cu avantajul Ripensiei, 2-1, s-a intrat la vestiare.

În repriza a doua, gazdele au insistat pe faza ofensivă, dar nu au periclitat poarta lui Ștefan Dobre. În minutul 61, Vasile Pop a obținut o lovitură de la 11 metri, pe care a transformat-o, dar portarul lui „Ripi”, Ștefan Dobre, a fost aproape de a salva golul. 

Gazdele au irosit o bună oportunitate de a marca în minutul 68, dar „diagonala” lui Vasile Pop, de la aproximativ 15 metri de poarta Ripensiei, a fost irosită, portarul Dobre reușind să rețină balonul în doi timpi. 

În minutul 73, fundașul Cătălin Toriște de la Luceafărul Oradea s-a accidentat, iar pentru că antrenorul echipei gazdă, Cristian Lupuț, a efectuat toate schimbările, „luceferii” au fost nevoiți să evolueze în inferioritate numerică până la finalul jocului. Accidentarea fundașului orădean a intervenit după un duel cu atacantul Ripensiei, Mansour Gueye, gazdele considerând că Gueye ar fi trebuit sancționat pentru intervenția sa. 

Bihorenii au trecut prin mari emoții până la finalul jocului, Andrei Dumiter și Alexandru Bădăuță, minutele 84 și 85, irosind bune oportunități de a înscrie pentru Ripensia. 

În al doilea minut de prelungiri, Claudiu Codoban a irosit o bună ocazie de a trece în contul gazdelor toate cele trei puncte. Mijlocașul Luceafărului Oradea l-a „lobat”, de la 45 de metri, pe portarul Dobre, dar mingea a trecut puţin peste bara transversală a porții oaspeților.

Echipele de strat au fost:

C.S. Luceafărul Oradea: Alin Goia - Cătălin Torişte, Cristian Oroș (cpt.), Vlad Opriş, Ionuț Ban - Vlad Prejmerean, Gabriel Preoteasa (Alexandru Dulca, minutul 58) - Vasile Pop, Claudiu Codoban, Paul Mitrică (Răzvan Gunie, minutul 75) - Daniel Paraschiv (Ion Ludușan, minutul 46). Antrenor, Cristian Lupuţ. 

A.F.C. Ripensia Timișoara: Ștefan Dobre - Adrian Popa, Alin Burdeţ, Claudiu Apro, Călin Toma (cpt.) - Marian Anghelina (Marius Toma, minutul 67), Gabriel Stoi - George Monea (Răzvan Cluci, minutul 68), Adrian Ungureanu (Mansour Gueye, minutul 61), Andrei Dumiter - Alexandru Bădăuţă. Antrenor, Ciprian Urican.

Jocul a fost arbitrat de Cristian Codrea (centru), Radu Despa (asistent), Cristian Lucaci (asistent).

Atacantul Mansour Gueye a debutat într-un meci oficial pentru Ripensia Timișoara, în confruntarea ce a avut loc pe gazonul stadionului din Sânmartin. 

La finalul jocului, antrenorul echipei Ripensia Timișoara, lector Ciprian Urican, a declarat următoarele, potrivit site-ului oficial al clubului bănățean, ripensiatimisoara.ro: „A fost un joc bun pentru Liga a II-a, cu acţiuni şi ocazii de ambele părţi. Trebuie apreciat şi efortul pe care l-au făcut jucătorii, din pricina căldurii excesive. Ripensia a făcut, din punctul meu de vedere, o primă repriză bună, a jucat exact ceea ce am vrut. Însă, din nefericire, a doua repriză a fost una slabă. Pe fondul unei automulţumiri, adversarul a preluat iniţiativa şi a egalat. Per total, sunt nemulţumit de prestaţia noastră, dar, vom încerca să reglăm totul săptămâna viitoare. În mod normal, o echipă nu are voie să fie egalată de la două goluri diferenţă. Asta denotă faptul că echipa s-a mulţumit cu puţin. Ceea ce eu nu pot să accept. Sigur, lucrurile bune pe care le-au făcut jucătorii nu pot să le şterg, dar mai avem de lucrat la ceea ce înseamnă atitudinea de învingător. Ca să fiu corect, jocul s-a terminat cu un rezultat echitabil”. 

În urma rezultatului de egalitate, 2-2, în fața echipei C.S. Luceafărul Oradea, Ripensia Timișoara a obținut un punct prețios, iar cu un total de 4 puncte și cu un plus 4 la adevăr, se află, după două etape, pe locul 5 în ierarhia competiției.

Etapa viitoare, echipa în galben-roșu va juca la Timișoara, pe Arena „Dan Păltinișanu”, în compania echipei A.C.S. Poli Timișoara, sâmbătă, 18 august, de la ora 15:30. 

Cornel Seracin 

Foto: www.facebook.com/groups/ripensia