Prima etapă din ediția 2018/2019 a ligii secunde de fotbal a României a început vineri, 3 august, la Târgu Mureș și s-a încheiat duminică, 5 august, la Timișoara. Un total de 23 goluri au fost înscrise în această primă rundă, 17 goluri revenind gazdelor, iar 6, oaspeților. Singurele echipe care au învins în deplasare, în această primă etapă, au fost Ripensia Timișoara, Chindia Târgoviște și Pandurii Lignitul Târgu Jiu, iar C.S. Sportul Snagov a obținut un rezultat nul, 0-0, în deplasare, la Ploiești. În celelalte jocuri, gazdele au obținut victorii, cea mai clară dintre aceste victorii aparținând nou promovatei A.C.S. Energeticianul, care a realizat și scorul etapei, 4-0, în fața echipei Luceafărul Oradea. 

Față de trecuta ediție a competiției, la startul noii ediții a ligii secunde de fotbal nu s-a putut alinia C.S. Afumați. Din lipsa susținerii financiare, echipa ilfoveană nu s-a înscris în competiție, locul ei fiind luat de Metaloglobus București, formația bucureșteană încheind ediția trecută pe loc de retrogradare, fiind prima echipă aflată sub linia retrogradării.

Nicio schimbare, față de anul competițional trecut, în privința promovatelor (în Liga 1) și retrogradatelor (în Liga 3). La finalul ediției 2018/2019 a eșalonului secund de fotbal, echipele care se clasează pe locurile 1 și 2 vor promova direct în Liga 1, iar ocupanta locului 3 va susține un dublu joc de baraj (tur/retur) cu echipa ce se clasează pe locul 6, în clasamentul play-out-ului ligii întâi. Vor retrograda, direct, din Liga a doua, în Liga a treia, ocupantele locurilor 16, 17, 18, 19, 20.

Prima etapă a acestei ediții de eșalon secund a început la Târgu Mureș, pe gazonul stadionului „Transil”, acolo unde, nou promovata A.S. F.C. Universitatea Cluj a învins cu 2-0, F.C. Metaloglobus București. Gazdele au deschis scorul în minutul 38, prin golul marcat de George Florescu, iar în minutul 48, Cristian Gavra a pecetluit rezultatul final al meciului, studenții clujeni obținând primele trei puncte în această ediție a ligii a doua.

Scorul etapei a fost înregistrat la Petroșani, pe gazonul stadionului „Jiul”, acolo unde A.C.S. Energeticianul (fostă A.C.S. Şirineasa), echipă nou promovată, a dispus cu 4-0 de C.S. Luceafărul Oradea. În minutul 27, Cosmin Neagu a deschis scorul, A.C.S. Energeticianul având 1-0. În minutele 30, 90 și 90+1, Vlad Rusu, fostul golgheter al Luceafărului şi al sezonului trecut al eșalonului secund de fotbal, a marcat de încă trei ori, stabilind astfel scorul final.

Pe gazonul stadionului „Aerostar” din Bacău, nou promovata C.S. Aerostar Bacău nu a reușit să țină piept echipei gorjene C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu și a fost nevoită, la capătul celor 90 de minute ale disputei, să se recunoască învinsă, 0-1. Gorjenii au marcat în minutul 83, prin Florin Măicăneanu, trecându-și în cont primele trei puncte în această ediție a ligii secunde.

În „Trivale”, pe gazonul stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești, Fotbal Club Argeș, antrenată de Emil Săndoi, a pășit cu un rezultat pozitiv în noua ediție a ligii secunde, învingând echipa ilfoveană C.S. Balotești. În minutul 2, Andrei Panait a deschis scorul, iar în minutul 27, Daniel Şerbănică a consfințit rezultatul final, Fotbal Club Argeș-C.S. Balotești 2-0. Echipa piteșteană nu are dreptul să promoveze în prima ligă de fotbal, la fel ca și anul competițional trecut, fiindcă actuala sa formă juridică nu-i permite acest lucru. Aparținând de primărie și fiind de drept public, clubul alb-violet are interzis la Liga 1.

Pe gazonul stadionului „Orășenesc” din Mioveni, C.S. Mioveni a dispus cu 2-1 de echipa ilfoveană A.C.S. F.C. Academica Clinceni. Golurile gazdelor au fost marcate de Alexandru Popescu, în minutul 49 și de Valentin Balint, în minutul 85. Oaspeții au marcat prin Bogdan Barbu, în minutul 76. Gazdele au încheiat jocul în inferioritate numerică, autorul golului doi, Valentin Balint, primind cel de-al doilea cartonaș galben în acest joc, implicit pe cel roșu, la un minut după ce a înscris. 

Pe gazonul „Municipalului” din Brăila, A.C.S. Dacia Unirea Brăila nu a reușit să se opună înfrângerii, în fața echipei A.F.C. Ripensia Timișoara, legendara echipă a Banatului reușind, la capătul unei evoluții bune, să se impună la limită, 1-2 și să obțină trei puncte foarte prețioase în urma deplasării lungi pe care a avut-o, până în municipiul situat pe malul stâng al Dunării. 

În minutul 40, George Monea a punctat pentru „Ripi”, 0-1, iar la pauză, echipa bănățeană a intrat cu acest avantaj la vestiare. În repriza secundă, minutul 67, Yuefeng Lü a restabilit egalitatea, 1-1. Gazdele au ratat și o lovitură de la 11 metri, tânărul goalkeeper Ștefan Dobre reușind să apere penalty-ul executat de Liviu Gheorghe, în minutul 71. Claudiu Apro a înscris pentru Ripensia, în minutul 52, dar arbitrul jocului a considerat off-side și a anulat golul.

În minutul 86, Andrei Dumiter a adus cele trei puncte în contul Ripensiei, autorul pasei fiind, la fel ca și la primul gol, Adrian Ungureanu. Andrei Dumiter a mai trimis mingea în bara transversală a porții brăilene, în minutul 81.

În localitatea dobrogeană Ovidiu, pe gazonul stadionului „Central”, A.S.S.C.S. Farul Constanţa a învins cu 4-1 echipa care, la finalul trecutei ediții a primului eșalon de fotbal, a retrogradat în cea de-a doua ligă, A.C.S. Poli Timișoara. Echipa bănățeană, antrenată de fostul internațional Ionel Ganea, a început bine jocul, iar în minutul 34, după o lovitură liberă executată de la aproximativ 18 metri, central, de poarta gazdelor, Octavian Drăghici a înscris pentru A.C.S. Poli, 0-1. În minutul 43, gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după ce arbitrul a considerat că Alin Mutu a comis henț în propria suprafață de pedeapsă. Penalty-ul a fost executat de Alexandru Grigoraş, iar scorul a devenit 1-1. În minutul 65, tot dintr-o lovitură de la 11 metri, ca urmare a unui henț în careu a lui Alin Mutu, Alexandru Grigoraş a adus echipa de la malul mării în avantaj, 2-1. Alexandru Grigoraş a reușit să înscrie încă două goluri în poarta lui A.C.S. Poli, în minutele 76 și 82. Astfel, nou promovata echipa dobrogeană și-a trecut în cont primele trei puncte în această ediție a ligii secunde de fotbal. După ce a comis al doilea henț, Alin Mutu a primit cel de-al doilea cartonaș galben, implicit pe cel roșu și a fost eliminat de pe terenul de joc, A.C.S. Poli fiind nevoită să joace în inferioritate numerică. 

Promovată pe scena celui de-al doilea eșalon de fotbal al României, la capătul trecutei ediții a ligii a treia, A.C.S. Petrolul 52, nu a reușit să înscrie în prima etapă a noii ediții a ligii a doua. Nici oaspeții care au poposit pe gazonul stadionului „Ilie Oană” din Ploiești nu a marcat, astfel că, la finalul celor 90 de minute ale jocului, A.C.S. Petrolul 52 și C.S. Sportul Snagov au încheiat cu scor „alb”, 0-0, prima lor evoluție oficială în anul competițional 2018/2019. De remarcat în acest meci, faptul că, în minutul 89, Alexandru Ciocâlteu, de la echipa gazdă, a primit cel de-al doilea cartonaș galben, ca urmare a unui fault comis asupra unui adversar și a fost eliminat de pe terenul de joc. Astfel, A.C.S. Petrolul 52 a încheiat meciul în inferioritate numerică.

Cealaltă echipă retrogradată, la capătul anului competițional trecut, din Liga 1, în Liga a doua, Juventus București, va juca în această nouă ediție a ligii secunde cu numele schimbat, A.S.C. Daco-Getica Bucureşti. În prima etapă, pe gazonul stadionului „Juventus” din București, A.S.C. Daco-Getica Bucureşti s-a impus în fața echipei A.F.C. U.T. Arad, 2-0, prin golurile marcate de Adrian Voicu, minutul 11 și Raphael Stănescu, minutul 32.

În fine, ultimul joc al rundei inaugurale a întrecerii eșalonului secund, ediția 2018/2019, a avut loc pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu”, între A.S.U. Politehnica Timișoara și A.F.C. Chindia Târgovişte. La capătul unui meci în care gazdele au avut foarte multe ocazii de a marca, dar și o mai bună posesie a balonului, „Băieții în Ghete” au fost învinși, în minutul 90, prin golul reușit de Cristian Cherchez. Astfel, scorul a fost favorabil echipei vizitatoare, 0-1.

La finalul primei etape, sunt 9 echipe care au obținut, fiecare, 3 puncte, două echipe, fiecare câte un punct, iar restul de 9 echipe din liga a doua nu au reușit să dobândească vreun punct după prima etapă. Lider în clasament este A.C.S. Energeticianul, echipa care joacă la Petroșani obținând primul loc datorită golaverajului, plus 4.

Etapa viitoare se joacă meciurile: C.S. Baloteşti-A.C.S. Petrolul 52 (vineri, 10 august), C.S. Luceafărul Oradea-A.F.C. Ripensia Timișoara (sâmbătă, 11 august, ora 11), A.C.S. F.C. Academica Clinceni-A.S.C. Daco-Getica Bucureşti, C.S. Sportul Snagov-CS. Mioveni, F.C. Metaloglobus București-C.S. Aerostar Bacău, A.C.S. Energeticianul-A.S.U. Politehnica Timișoara (sâmbătă, 11 august, ora 11), A.F.C. U.T. Arad-A.S.S.C.S. Farul Constanţa (sâmbătă, 11 august, de la ora 13), C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu-Fotbal Club Argeș (sâmbătă, 11 august, ora 15:30), A.C.S. Poli Timișoara-A.C.S. Dacia Unirea Brăila (duminică, 12 august, ora 13), A.F.C. Chindia Târgoviște-A.S. F.C. Universitatea Cluj (luni, 13 august, ora 18).

Cornel Seracin 

Foto: www.facebook.com/DaciaUnireaBraila1919