Împlinirea celor 60 de ani de la momentul în care Știința Timișoara a câștigat Cupa României, primul ei trofeu național, în iulie 1958, după victora în finală, împotriva echipei Progresul București, 1-0, dar și aniversarea unuia dintre fotbaliștii care atunci au fost în teren, Iosif Leretter, a avut loc în Sala Polivalentă de la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, vineri, 27 iulie 2018. Momentul a fost posibil grație implicării conducerii Universității Politehnica Timișoara, prin Rector-ul, profesor doctor inginer, „Doctor Honoris Causa”, Viorel Aurel Șerban, a Fundației Politehnica, președinte, decan, doctor inginer, Ivan Bogdanov și Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, președinte, economist, Sebastian Novovici. 

Momentul a fost desfășurat în prezența a doi dintre componenții echipei Știința Timișoara de atunci (singurii rămași în viață), Iosif Leretter și Nicolae Diminescu, dar și a sportivilor care au activat pentru gloria sportului timișorean și românesc, în alte discipline sportive, conf. univ. dr. Doina Moț (fostă voleibalistă, selecționată în reprezentativa de volei feminin a României pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Tokio, 1964), Horia Cârlan (reprezentant al baschetului), Zeno Schlett și Mihai Coste (foști voleibaliști de renume pentru Timișoara și România), Ionel Bungău, Ioan Igna etc. La acest moment au fost prezenți jurnaliști, echipa de fotbal A.S.U. Politehnica Timișoara și numeroși invitați.

Anul 1958 a fost unul fast pentru fotbalul bănățean, „sportul rege” din Banat, întărind parcă semnalul, chiar în anul în care istoriografia românească consemnează plecarea trupelor de ocupație sovietică din patrie, că sportul va învinge politica de destrămare a statalității țării, iar sportivii vor desfășura, prin activitatea lor, opoziția față de sistem, pentru ca mult trâmbițata, de către regimul instaurat la finalul celei de-a doua conflagrații mondiale, „revoluții de eliberare...” să nu uzurpe în totaliate puterea națiunii, a României.

Moderatorul acestui moment aniversar a fost jurnalistul Octavian Stăncioiu, care a ținut să amintească, după o bună documentare în presa vremii, componența echipei Știința Timișoara, de-a lungul anului competițional 1957/1958. Potrivit documentației găsite de «Tavi» Stăncioiu, Știința Timișoara avea următoarea componență: Iuliu Boroș, Octavian Brânzei, Petre Cădariu, Ion Ciosescu, Gheorghe Codreanu, Petre Cojereanu (căpitanul echipei, în finala cu Progresul), Petre Curcan, Mircea Enăchescu, Costică Filip, Lucrețiu Florescu, Alfred Fuchs (portarul titular al sezonului), Ilie Gârleanu, Iosif Leretter, Raul Mazăre, Emanoil Mițaru, Simion Moguț, Ion Zbârcea, Cornel Tănase, Ilie Zaharia, Dincă Schileru (antrenor).  

Profesor doctor inginer, Nicolae Neguț a vorbit despre activitatea domnului Iosif Leretter, component al echipei Știința Timișoara, între 1956-1967. În cuvântul domniei sale, profesorul Neguț a spus următoarele referindu-se la Iosif Leretter: „Jocul lui Iosif Leretter, cu ambele picioare, la fel de bun, cu capul, calmul și clarviziunea, precum și viața ordonată, ca sportiv, l-a recomandat ca model pentru jucătorii din acele vremuri, fie ei coechipieri sau adversari. Simpaticul și prietenosul «Loli», nume dat de mama sa când era mic, și rămas peste ani, până în zilele noastre, întruchipează pentru sportivii mai tineri, ceea ce fotbalul actual ar dori să le ofere, adică: eleganța jocului, respectul față de adversari și public, superba sportivitate. În toată activitatea fotbalistică de peste 27 de ani, nu a primit nici un cartonaș roșu. La Timișoara, Iosif Leretter a activat în toate compartimentele echipei Știința, dar oriunde a jucat, în atac, la mijloc sau în apărare, a fost sufletul echipei, omul care avea bagheta de dirijor. Inițial, atacant, și apoi mijlocaș, a îndeplinit, în ambele cazuri, rolul jucătorului coordonator. Iosif Leretter a fost strategul formației, asumându-și și rolul de a distribui mingi prin pase trimise la milimetru, puânând în situații imposibile pe cei mai buni portari ai României. În acest sens, amintim aici, golul înscris de Iosif Leretter în poarta lui Dinamo. Singurul gol al partidei, la București, în ediția '62/'63, Dinamo-Știința 0-1, cu o etapă înaintea încheierii campionatului, când Dinamo a devenit campioană. Atunci, Știința a ocupat locul trei, cu coechipierii lui Iosif Leretter: Manolache, Igna, Remus Lazăr, Mițaru, Mircea Popa, Georgescu, care mi-a fost coleg și era și în lotul național, Tănase, Curcan și Urziceanu”.

Iosif Leretter s-a născut în localitatea Ferdinand (azi, Oțelul Roșu, în județul Caraș Severin), în anul 1933, an în care, Ripensia Timișoara câștiga primul titlu de campioană națională în Regatul României. Copilăria și-a petrecut-o, nu fără lipsă de griji, tatăl său fiind deportat în Uniunea Sovietică, în timpul războiului mondial, iar mama sa a rămas fără loc de muncă. A fost elev la liceul seral, dar, în același timp, a lucrat și în uzină și a participat și la antrenamentele de fotbal. Fotbal a început să joace în localitatea natală. La vârsta de 14 ani, oficial, juca pentru echipa Energia Ferdinand, iar din 1949, de la vârsta de16 ani, a fost legitimat la echipa Metalosport Ferdinand. După un an, la 17 ani neîmpliniți, Iosif Leretter, avându-l antrenor pe Gheorghe Ciolac (fost atacant al Ripensiei Timișoara), avea să debuteze în eșalonul doi al fotbalului românesc. 

Pe lângă cluburile mai sus amintite, Iosif Leretter a mai evoluat și pentru U.T. Arad (între anii 1967-1972, jucând mai mult în defensivă), echipă cu care a câștigat două titluri naționale, la finalul edițiilor de campionat '68-'69 și '69-'70. În toamna anului 1970, Iosif Leretter a pus umărul, în echipa arădeană pentru ca aceasta să poată elimina din turul întâi al Cupei Campionilor Europeni, celebra echipă olandeză, Feyenoord Rotterdam, iar în ediția 1971/1972, când U.T. Arad a jucat în Cupa U.E.F.A. a ajuns până în sferturile de finală ale competiției europene intercluburi. Pentru ceea ce a reușit să realizeze în echipa U.T. Arad, în august 2013, în Sala de Festivități „Ferdinand” a primăriei Arad, Iosif  Leretter a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 80 de ani. 

 Evoluțiile bune de pe terenul de joc i-au dus faima până în București, fiind „curtat” de echipa Dinamo, dar timișoreanul a refuzat să evolueze pentru formația dinamovistă și le-a răspuns celor de la acest club, că: „Decât să joc la voi, mai bine mă împușc!”

Iosif Leretter a fost primul fotbalist din România, care a depășit 300 de meciuri jucate în Divizia „A”. A avut 327 meciuri jucate pe prima scenă de fotbal a țării. În aceste meciuri, Iosif Leretter a marcat 83 de goluri (60 la Știința și 23 la U.T. Arad). 

A fost selecționat în echipele naționale ale României, „B”, de patru ori și odată în naționala „A”. În meciul cu Cehoslovacia din preliminariile Campionatului Mondial, Anglia, 1966, grupa a patra europeană, Iosif Leretter a fost selecționat în naționala României pentru jocul de la Praga, 15 septembrie 1965.

În perioada în care a evoluat pentru Știința Timișoara, Iosif Leretter și-a desăvârșit pregătirea profesională, devenind student și obținând Diploma de Inginer T.C.M., la Facultatea de Mecanică de la Politehnică. Domnul inginer Iosif Leretter a fost, un timp, inginer-șef la Uzinele Mecanice din Timișoara.

Rezultatele deosebite în sportul din România nu au rămas fără ecou, domnul Iosif Leretter fiind deținător al titlului de „Maestru Emerit al Sportului”. 

Rector-ul Universității Politehnica Timișoara, prof. univ. dr. ing. Viorel Șerban, i-a acordat domnului Iosif Leretter, la aniversarea celor 85 de ani de viață, „Diploma de Excelență”. „Această instituție, în întreaga ei istorie, a dat acest semnal, că poți să desfășori o activitate în limitele firescului, dacă nu te abați de la aceste principii de bază care înseamnă echilibru, moderație, pragmatism, respectul tradițiilor (...). De aceea, instituția noastră, de fiecare dată încearcă să pună în valoare ceea ce reușește prin oamenii săi. Nu poți fi o instituție puternică dacă oamenii tăi (prin oamenii tăi însemnând și cei care muncesc zi de zi, dar și cei care, la un momentdat, au fost în existența ta și se desfășoară cu activitatea în lume), nu au valoare. De aceea noi încercăm, nu numai pe linia cercetării, pe linia educației în care, poate că arătăm, mai mult ca oricând, ce puternică instituție suntem, și pe această latură, poate mai puțin cunoscută de unii, culturală și mai mult de alții, sportivă, să arătăm celor din jurul nostru că Politehnica respectă întotdeauna principiile și caută să aducă în față oameni care au reprezentat-o cu cinste. Astăzi avem un asemenea exemplu. Am discutat două ore cu domnul Leretter și am rămas, de-a dreptul, impresionat de modul de a gândi al domniei sale, de valorile pe care, și la această vârstă, mi le-a prezentat ca și condiție sine-qua-non pentru a avea o viață echilibrată, o viață de care să fii mândru. Conducerea Universității Politehnica a considerat ca pentru aceste mari valori să instituie așa numita «Diplomă de Excelență», care alături de «Diploma Doctor Honoris Causa» sunt cele mai importante distincții acordate unor oameni care au făcut istorie pentru Politehnica și care au dus Politehnica în inimile și sufletele atâtor sute de mii de oameni”, a declarat prof. univ. dr. ing. Viorel Șerban, înainte de a-i înmâna domnului Leretter, aniversatul prezent la moment, distincția amintită.

Pentru că soția domnului Leretter l-a susținut în realizarea performanțelor sportive, rector-ul Viorel Șerban i-a înmânat fostului fotbalist al echipei studențești din Timișoara, o frumoasă lucrare de artă, în semn de prețuire pentru doamna Leretter. Lucrarea a fost acordată din partea Politehnicii Timișoara și a maestrului Ștefan Popa Popa’s, artistul bănățean fiind autorul lucrării. La înmânarea acestei piese, prof. univ. dr. ing. Viorel Șerban i-a transmis următoarele sportivului, referindu-se la motivul pentru care i-a acordat lucrarea dedicată soție: „ca dovadă a recunoștinței că v-a fost alături, și performanța dumneavoastră i se datorează grijii care a avut pentru dumneavoastră”. 

Pentru meritele deosebite, domnul inginer Iosif Leretter a fost distins cu o Diplomă și din partea Fundației Politehnica Timișoara, fostul Rector al instituției de învățământ din Timișoara, prof. univ. dr. ing, Ioan Carțiș, înmânându-i Diploma. 

Președintele Fundației Politehnica, dr. ing. Ivan Bogdanov, a vorbit astfel la momentul aniversar dedicat Științei 1958: „Sigur că, am 40 de ani de activitate, la Politehnică, și eu și, reprezint tot ce înseamnă această instituție căreia îi datorăm tot respectul și toată stima, pentru că Politehnica, la Timișoara, înseamnă ceva excepțional de important, și continuăm să sperăm că va fi tot așa, mai departe. În afară de asta, pentru mine, Știința Timișoara și Poli Timișoara a însemnat, practic, toată viața. Eu sunt timișorean, get-beget. M-am născut și am crescut cu Politehnica. Tatăl meu a fost arbitru de fotbal, de carieră... Am trăi cu această echipă, și cu culorile alb-violet. Vreau să spun doar atât, că eu mai țin minte vremea când se spunea, mai în glumă, mai în serios: care-i diferența între Știința Timișoara și Știința Craiova. Răspunsul era așa: Știința Timișoara se compune din doi popi și nouă regi, și Știința Craiova, dintr-un papuc și zece cizme. Acea vreme a însemnat, epocă de glorie și de victorie de mare însemnătate pentru Poli Timișoara de astăzi”. 

Despre performanțele echipei Știința Timișoara, în anul 1958, în campionatul, de atunci, al României și Cupa României, prof. univ. dr. ing. Ioan Carțiș a rememorat următoarele: „... echipa care, în '58, a participat în campionatul României, avea mari șanse și speranțe să obțină titlul. Mi-amintesc că mereu spuneam: „este meciul decisiv!” un joc cu Petrolul Ploiești, care era pe locul întâi, pe Știința. Lume multă, firește, presă și, aveau, pe lângă Marinescu și alții din națională. Aveau un portar care semăna cu Valentin Stănescu, cei care, poate vă amintiți, robust, foarte bun, ager, de toate, și noi forțam, echipa forța, forța și, în ultimele minute marcăm și câștigăm cu 1-0. Sigur că, asta ne-a dat speranțe că luăm și campionatul. După meci, s-a auzit că Sfetcu, portarul ăla extraordinar, a fost bătut de jucători, că din cauza lui a luat golul, deși apărase până atunci foarte multe mingi foarte bine orientate spre poartă. A trecut o vreme, se termina campionatul și trebuia să jucăm la Progresul, două jocuri, meciul de campionat, duminică și joia, meciul de Cupă. ... Politehnica, Știința avea pe atunci o echipă foarte, foarte bine consolidată, omogenă, jucători foarte buni. Unul dintre jucătorii, hai să spunem, emblematici, era Ionică Zbârcea. El juca fundaș de dreapta și știa un singur lucru: piciorul drept și la dreapta până la tușă, nu-l interesa ce se întâmplă în partea cealaltă. La meciul cu Progresul, necazul a fost că se luase o decizie politică prin care anumiți fotbaliști de la diferite cluburi să fie excluși din viața sportivă și să fie trimiși la reeducare, în centre muncitorești. Printre cei care a suferit din cauza asta, a fost și marele nostru stoper Brânzei. Dacă Brânzei era la meciul de campionat, sigur nu pierdeam. A fost trecut Zbârcea. Ionică, săracul de el, lângă Ozon, nu s-a descurcat, dovadă au fost... până la 7. Inspirația antrenorilor de atunci a fost ca Zbârcea să treacă la locul lui și să vină Ghiță «Buf», regretatul Ghiță Codreanu, care era întâi inimă și suflet, și după aceea trup. Era un jucător rudimentar, dar nu știa nimic altceva, nici mamă, nici tată, mingea și..., l-a luat de câteva ori pe Ozon la întrebări, și, de atunci, Ozon s-a potolit. Cădariu, care venise și el de la Electrica, de unde a fost și Brânzei, nu era un vitezist, dar era un jucător de un singur picior, de dreptul, cu un șut foarte bun. S-a nimerit să dea golul, echipa a stăpânit jocul și, uite așa, am ajuns la marea, marea performanță, care peste ani și ani ne va face să ne aducem aminte. Pe parcurs, Politehnica a mai avut multe, multe prezențe în Cupa României, dovadă a faptului că întotdeauna s-a tratat cu multă responsabilitate acest fenomen”.

Un alt fotbalist component al echipei Știința Timișoara, care a evoluat la Știința în jocul din semifinalele Cupei României, din anul 1958, jucat la București (pe teren neutru), împotriva echipei Steagul Roșu, a fost profesorul Nicolae Diminescu, prezent la momentul aniversării de la Politehnică. Cu acest prilej, domnia sa a declarat: „Am debutat în '48, în deschiderea meciului de handbal România-Ungaria (handbal în 11). Am jucat la desculți. Erau treptele: desculț, pitici. Am jucat la desculți cu Coste, cu Drăgan, cu Fuchs, care erau colegi de echipă... Vreau să vă spun ce-a însemnat Timișoara de atunci, fiindcă asta tebuie să se înțeleagă. Timișoara de atunci a însemnat cu totul altceva, decât Timișoara de azi. Era o conlucrare între toate secțiile de sport, începând cu volei-ul... Deci, un formidabil potențial pe care-l avea Timișoara, distribuit în foarte multe spații. Spații care au dispărut. N-am rămas decât cu niște nume, poate, dar cu spațiile, nici vorbă. De aici și faptul că nu se formează suficienți copii care să meragă spre alte discipline. Noi eram pe corso și pe surogat. Pe surogat, dacă mai țineți minte, se afișau rezultatele de la baraj, și toți tremuram să câștige Poli și să intre în Divizie. Am trecut de la C.S.U.T, la Politehnica, la Știința și așa mai departe. Deci, iată, trecerea aceasta pe care-am făcut-o din... și cu niște antrenori formidabili. L-am avut pe Zoli Bacsi, l-am avut pe Bindea, deci, oameni, să zic, de fente și, l-am avut și pe Deheleanu, Dincă Schileru, Mladin și, normal, am debutat în echipa întâia datorită unui accident. Accidentul cu 7-0, când Dincă Schileru a zis: „La revedere, ăștialalți! I-a intră, puștiule!” Dar, înainte de asta am primit primii bocanci de la Boroș, care avea 39 și m-am dus cu ei acas' și m-am culcat bucuros că am acești bocanci. Erau bocanci la ora aia”.

Prezent la momentul aniversării, fiind și unul dintre organizatori, președintele Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, economist, Sebastian Novovici, în scurtul său moment oratoric a rostit, printre altele, următoarele: „Aș dori, în numele suporterilor timișoreni, să le mulțumesc domnilor Iosif Leretter și Nicu Diminescu, pentru tot ce au făcut pentru clubul Poli și, să le înmânez, din partea noastră, din partea Asociației «Druckeria», un mic cadou, un mic cadou simbolic. Este vorba de noul tricou al echipei. Tricoul pe care băieții noștri îl vor purta în următoarele două sezoane, și asta ca un semn, așa, ca o punte peste ani, între trecut și viitor”.

Distinsul profesor Ion V. Ionescu, fost antrenor al echipei Politehnica Timișoara, dar și fotbalist în alb-violet, a apreciat astfel inițiativa de a aniversa cei 60 de ani de la câștigarea Cupei României și a aniversa pe fotbalistul care a evoluat în acea finală, Iosif Leretter: „Inițiativa de a organiza acest eveniment este senzațională, pentru că reconstituie istoria clubului Politehnica, și un club care se dorește, în perspectivă dezvoltat, va trebui să-și cunoască istoria. (...). În acest context grandios al sportului de preformanță din Politehnica, «Loli» Leretter este o figură marcantă. Eu am văzut toate generațiile, începând din '45 încolo (...). Pot spune că, alături de marii jucători din anii primi ai apariției moderne ai clubului, '45, '46, «Loli» este printre cei mai mari. Merită, dacă s-ar constitui, așa, în mod ideal, un grup statuar, alături de alți mari fotbaliști ai Politehnicii. ... Alături de 60 de ani de la câștigarea primei Cupe, gest de mare performanță în istoria clubului, să mai subliniem, în treacăt că, tot în luna iunie, iulie 1948 s-a născut istoria actuală a Politehnicii sportive, prin promovarea în Divizia «A» a acelei generații, nu de aur, de platină, de atunci (...). O generație fantasctică cu jucători internaționali și, care, probabil că au declanșat ideea de performanță, de rezultate, ideea antisistem de pe timpul ăla (și pe timpul ăla aveau un antisistem). Poli a fost întotdeauna, începând de atunci, împotriva fotbalului militarizat, reprezentat atunci de, știm noi cine și de ce, și contra cui”.

Prezent la acest distins moment istoric din palmaresul clubului studențesc timișorean, jurnalistul sportiv Nicolae Secoșan, a declarat următoarele referindu-se la campionatul și Cupa României din anul 1958: „Am plâns, sigur, pe «Republicii», atunci când, după doar 1-0, la pauză, s-a încheiat 7-0 pentru Progresul, dar m-am bucurat foarte, foarte tare, peste numai câteva zile, când pe «23 August», de astă dată, Știința bătea cu 1-0. Rețin că stăteam undeva prin tribuna a doua. «Picu» Cădariu a dat golul în poarta din stânga unde stăteam eu. Mândru sărise pentru a reține mingea, (...). Întoarcerea spre casă a fost minunată. La «Divizia Sport», Radio Timișoara, în Pestalozzi, se află și acum pe panou poza cu eroii de atunci venind în triumf de la gară. Bucuria este aceeași, de a-l vedea aici pe «Loli», de a-l vedea aici pe «Dimi» și de a ne reaminti de toți ceilalți”. În continuare, distinsul comentator sportiv a dat citire unui fragment scris de Iosif Dudaș în cartea intitulată „Timișoara-Leaganul fotbalului românesc”, fragment scris despre Iosif Leretter și a încheiat cuvântul său cu următoarele: „Mulțumesc, «Loly»! Felicitări și, toate cele bune, ție, mulți ani cu bine!”

Ajuns la Timișoara, special pentru acest eveniment, la volanul mașinii personale, din Germania, domnul inginer Iosif Leretter a vorbit astfel la momentul aniversar: „Eu aș da un sfat la tineret: dacă-ți alegi o cale și vrei să înveți și vrei să faci ceva, nu-ți trebuie nici un ajutor. Eu vă dau un exemplu: când eu am venit la Facultate, trei jucători titulari ai lui Poli au fost exmatriculați. Deci, avem un moral «foarte bun», nu!? Deci, era «moșu Mioc» la analiză matematică, care făcea «curățenie» și mi-au spus alți profesori care iubeau sportul «să nu cumva să pui o pilă, ceva, că ești căzut!» Și, atunci, mi-a fost frică și m-am dus și-am dat examenul și am luat 7, care era, vorba aceea, suficient. Bucuria mea cea mare a fost că moșul meu a spus că trebuie să-mi schimb părerea, se poate și sport și școală. Eu atâta aș dori să le spun celor care sunt pe linia de a-ș face un viitor... Eu doresc, la toată lumea, succes și mă bucură faptul că după atâția ani de zile, Politehnica a ajuns la o concluzie din asta de a tranșa cu certitudine și sportul. Eu zic că sportul nu poate să strice. Sportul fortifică. Nu trebuie să mergi să câștigi campionate mondiale sau, eu știu ce. Dar sportul ajută copiii să se dezvolte. Așa că, (...) pentru toată lumea care vrea să facă sport: se poate și sport, se poate și școală. Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit aici!”

Profesorul Mircea Ciugudean a realizat în tinerețe numeroase programe de meci pentru jocurile lui Poli Timișoara, prezent la finala Cupei României din anul 1958, la București, iar mai târziu, timp de aproximativ 12 ani, până în anul 2.000, în componența consiliului administrativ al clubului studențesc, a fost prezent la aniversare și a luat cuvântul, iar la final i-a înmânat sărbătoritului un C.D. cu muzică. În cuvântul domniei sale, prof. univ. dr. ing. Mircea Ciugudean a rostit, printre altele: „Fotbalul de atunci, de pe vremea aceea, nu se compară cu ceea ce este acum. (...). Pe vremea lui Leretter nu se juca așa. Pe vremea lui Leretter se juca direct spre poartă. Dacă dădea o minge la portar, înapoi, erau fluierați din tribună. Dacă s-ar fi jucat cu pase laterale, erau fluierați, din nou, de suporteri. Dacă s-ar fi jucat numai cu simulări... așa ceva nu mai este fotbal, vă spun. Este jenant ce se joacă acum, față de ce s-a jucat în anii aceia '50, '60, și mai târziu. Se juca direct la poartă. Dacă vroiam să câștigăm cu 3-0, trebuia să dăm 27 de acțiuni în careu. Asta era statistica. La 9 acțiuni în careu și șuturi la poartă, ieșea un gol. Asta era statistica la vremea respectivă, făcută de statisticieni pe ani de zile. Deci, vă dați seama, când câștiga Poli cu 3-0, înseamnă că a avut 27 de ocazii”.

La momentul aniversar, au mai luat cuvântul, președintele clubului de fotbal A.S.U. Politehnica Timișoara, domnul Florin Drăgan, fostul fotbalist al echipei Știința Timișoara (coleg de echipă cu Iosif Leretter, între 1964-1967) și U.T. Arad, iar mai târziu arbitru internațional, domnul Ioan Igna și, fratele profesorului Nicolae Diminescu (Diminescu II), Dan Diminescu (Diminescu I). 

Înainte de a se intra în Sala Polivalentă de la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, invitații au poposit în holul Centrului, acolo unde au fost întâmpinați cu o expoziție dedicată momentului ediției 1958 al Cupei României. În acestă expoziție, pe un număr de șase panouri au fost prezentate cele șase jocuri susținute de Știința Timișoara în competiția din acel an. În primul tur (șaisprezecimi de finală), la Arad, Știința Timișoara a jucat cu Metalul Reșița, echipă de care a trecut cu 1-0. În turul doi (optimi de finală), la Arad, Știința Timișoara a învins, 3-0, Minerul Lupeni. În turul trei (sferturi de finală), echipa studențească din Timișoara a depășit, într-un joc susținut la Oradea, Dinamo Cluj, 2-1. În semifinale, la București, Știința Timișoara a trecut de Steagul Roșu, 3-2, iar în finală, Știința a învins Progresul București, cu 1-0, prin golul marcat de Petre Cădariu, în minutul 37. 

Pe un ecran, în expoziție, invitații au putut viziona secvențe filmate de la acea finală, clipul fiind preluat din studiourile Televiziunii Române și fiind singurul film păstrat de la acea finală.

Expoziția a fost realizată, grafic, de Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, iar documentația a fost pusă la dispoziție de Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara.

   

Cornel Seracin