Dacă în primul joc al turneului de baraj pentru promovare/menținere în Liga „Florilor” (prima ligă de handbal feminin a României), echipa de handbal feminin a Timișoarei, S.C.M. Timișoara, s-a impus în fața formației C.S. Universitatea Știința București, timișorencele au fost învinse în cel de-al doilea lor meci susținut pe parchetul sălii polivalente „Măgura” din Cisnădie, de C.S. Universitatea Danubius Galați, echipă ce a încheiat ediția 2017/2018 pe locul 12 în clasamentul primei ligii de handbal feminin a țării, iar în acest turneu joacă pentru a se menține în această ligă și în viitoare ei ediție.

Gălățencele au deschis scorul prin golul marcat de Elena Livrinikj, iar timișorence au egalat prin reușita Sabinei Klimek, 1-1. După acest rezultat, echipa din Galați a preluat conducerea scorului pe tabela de marcaj și nu a mai permis team-ului din Timișoara să egaleze, sau să conducă scorul. Pe toată durata celor 60 de minute de joc, S.C.M. Timișoara nu a condus la scorul general.

S.C.M. Timișoara a avut ocazia revenirii pe tabela de scor, odată cu minutul 15, după ce Sabine Klimek a marcat golul cu numărul 6 al echipei bănățene, gălățencele având avantaj de 3 lungimi, 6-9. Odată ce echipa din Galați a reluat jocul de centrul terenului, acțiunea de atac a formației dunărene s-a încheiat cu aruncarea de pe extrema dreaptă a Andreei Taivan, dar portarul Adriana Mišković a apărat. Pe atacul timișorenecelor, Anca Onicaș a ratat, iar câteva momente mai târziu, la fel avea să facă și Sabine Klimek. La acest scor de 9-6 pentru gălățence, cele două combatante nu au mai înscris timp de aproape 3 minute. La pauză, echipa din Galați conducea cu 14-9.

Începutul celei de-a doua reprize a fost unul favorabil echipei din Timișoara. Diana Predoi a deschis tabela de marcaj în partea a doua, marcând un gol pentru echipa bănățeană, care avea 0-1. Gălățencele au egalat prin Tamara Bokrić, 1-1, în minutul doi al reprizei a doua, iar, după aproape un minut, Sabine Klimek a readus Timișoara în avantaj în repriza a doua, 1-2. După aproximativ un minut, Elena Livrinikj a restabilit egalitatea reprizei, 2-2, iar Alla Sheiko a reușit să înscrie golul prin care echipa din Galați a preluat, pentru prima dată, conducerea în a doua repriză, 3-2 (la scorul general gălățencele conducând, 17-11). 

Diana Predoi a marcat pentru Timișoara, în minutul 36 al jocului, cel de-al 12 gol al echipei ce a evoluat în cea de-a doua ligă de handbal feminin a țării, în ediția 2017/2018, scorul general fiind mai departe favorabil gălățencelor, 17-12 (cu câteva clipe în urmă, Sabine Klimek a ratat o aruncare de la 7 metri).

Elena Livrinikj și Iulia Artean au marcat pentru 18-12 și 19-12, iar din minutul 39 și 48 de secunde, până în minutul 46 și 4 secunde, cele două combatante nu au mai înscris vreun gol, scorul general menținându-se în favoarea echipei dunărene, 19-12.

În minutul 56 al meciului, C.S. Universitatea Danubius Galați a înregistrat cea mai mare diferență de scor în favoarea ei, conducând Timișoara cu 26-15, Andreea Taivan reușind să înscrie golul cu numărul 26 pentru echipa dunăreană. 

În final, scorul a fost favorabil echipei ce a dat dovadă, pe parcursul întregului joc, că are mai multă experiență în disputele cu miză, mai multă maturitate și experiență pe parchetul de evoluție. Astfel, scorul general a fost favorabil echipei din Galați, 27-19. 

Antrenorul principal al echipei bănățene, Lucian Ghiulai, a declarat următoarele la finalul meciului: „S-au văzut diferențele între o echipă ce are rutina Ligii Naționale și o alta venită din eșalonul secund. Nu ne-am apărat atât de bine cum ne așteptam, a fost greu să ținem ritmul și am plătit tribut inclusiv pentru ratări numeroase, inclusiv de la 7 metri. Este foarte greu să promovezi din turneul de baraj, este infernal... Noi nu am venit dintr-un campionat în care să fi întâmpinat probleme cu mai multe echipe și implicit să ne rodăm mai bine ca grup. Nu pot să condamn fetele că nu au vrut să joace, au evoluat cum au știut ele mai bine, le felicit pentru dăruire, dar atenție, avem nevoie de locul 3 la acest turneu. Niciodată nu se știe dacă se înscriu toate echipele, trebuie să fim pregătiți pentru orice, trebuie să ne respectăm puțin și să ne respectăm munca depusă până acum. Psihic, nu stăm prea bine acum, dar avem o zi de pauză în care vom încerca să ieșim din această atmosferă și să ne pregătim pentru jocul de clasament!”

Pentru echipa timișoreană, golurile au fost marcate, în acest al doilea ei meci din turneul de promovare, de handbalistele: Sabine Klimek (7 goluri), Cristina Predoi (3 goluri), Manuela Manda (3 goluri), Diana Predoi (3 goluri), Jelena Marković (un gol), Ioana Rădoi (un gol), Alexandra Muntean (un gol). Pentru echipa din Galați, cele mai multe goluri, în acest joc, au fost marcate de: Elena Livrinikj (8 goluri) și Andreea Taivan (6 goluri).

În urma acestui joc, în clasamentul seriei a doua din barajul de promovare/menținere în Liga „Florilor”, pe primul loc se află acum, C.S. Universitatea Danubius Galați (după un joc), cu 3 puncte, golaveraj pozitiv, +8, iar S.C.M. Timișoara a coborât pe locul doi (după două jocuri), cu 3 puncte,tot cu un golaveraj pozitiv, plus 3. Pe ultimul loc, al treilea din seria a doua a barajului, se află C.S. Universitatea București, zero puncte, după un joc, golaveraj negativ, minus 11.

În seria întâi a barajului, primul loc este ocupat de echipa C.S.M. Slatina (după un joc, 3 puncte), locul doi, C.S. Universitatea Neptul Constanța (după două jocuri, 3 puncte, golaveraj inferior față de echipa de pe locul unu), locul trei, C.S. Dacia Mioveni (după un joc, zero puncte, golaveraj negativ, minus 3).

Sâmbătă, 26 mai 2018, au loc ultimele meciuri din cele două serii ale turneului: în seria întâi, de la ora 16, Dacia Mioveni-C.S.M. Slatina, iar în seria a doua, de la ora 18, C.S. Universitatea Știința București-C.S. Universitatea Danubius Galați. 

Echipele de pe locurile doi și trei din clasamentele celor două serii ale barajului vor mai disputa duminică, 27 mai, câte un joc între ele, după următorul program: locul doi din seria unu cu locul doi din seria a doua, iar locul trei din seria întâi va întâlni locul trei din seria a doua. 

Aceste două meciuri de duminică contează pentru departajarea care se face pentru a se cunoaște precis ordinea finală și eventuala invitare a unei echipe (cea mai bine clasată, după cele două care au ocupat locurile întâi în cele două serii) în prima ligă, dacă o alta din acest eșalon nu mai continuă.

Cornel Seracin

Foto: arhivă ziarultimisoara.ro