B.C. S.C.M. Timişoara şi C.S.M. Steaua „Eximbank” Bucureşti au ajuns la ultimul meci din sferturile de finală ale Ligii Naţionale de Baschet Masculin, disputa urmând să aibă loc în capitală, luni, 14 mai, cu începere de la ora 20.
Până acum, în această fază a campionatului, cele două echipe au disputat patru meciuri, două la Bucureşti şi două la Timişoara. La capătul celor două jocuri de la Bucureşti, Steaua s-a impus în primul joc, 89:67, iar în cel de-al doilea joc, B.C. S.C.M. Timişoara a învins, 79:64.   
În seria celor doua confruntări din „sferturi”, la Timişoara, pe parchetul sălii sporturilor „Constantin Jude”, BC SCM Timișoara s-a impus în primul joc, 89:82, dar, în jocul doi a fost învinsă, 64:74. Astfel, după cele două serii de confruntări, B.C. S.C.M. Timişoara şi C.S.M. Steaua „Eximbank” Bucureşti sunt la egalitate în privinţa rezultatelor obţinute pe parchetul de joc în cele 4 meciuri, 2-2. În aceste condiţii, jocul decisiv, cel care va hotărî echipa calificată în semifinalele Ligii Naţionale de Baschet Masculin, va avea loc la Bucureşti, pe parchetul sălii „Regimentului de Gardă Mihai Viteazu”. Potrivit regulamentului acestei ediţii de campionat, echipa mai bine clasată la finalul primei faze a campionatului are dreptul să dispute un joc mai mult pe propriul parchet în fazele următoare, iar Steaua Bucureşti a încheiat prima fază a întrecerii pe locul 4, în timp ce B.C. S.C.M. Timişoara a încheiat pe 5.

 
„Știm cu toții cât de dure și dificile au fost precedentele patru confruntări, dar ne stă la îndemână să câștigăm. Ne dorim o evoluție consistentă și să avem resursele fizice și nivelul de concentrare la nivel ridicat. Sezonul acesta am câștigat de două ori pe terenul Stelei, așa că putem întoarce calculele hârtiei care o dau cu prima șansă pe Steaua”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul echipei timişorene, potrivit site-ului oficial al bănăţenilor, bc-tm.ro.


„Va fi presiune pe ambele echipe în acest meci. Deja am jucat un meci de totul sau nimic la Timişoara şi am răspuns foarte bine. Acum suntem acasă şi căutăm să continuăm ceea ce am făcut acolo. A fost o serie foarte dură, aşa cum ne-am aşteptat, şi totul depinde acum de ultimul meci. Suntem optimişti înainte de această partidă. Ţinta noastră este să facem cel mai bun meci din punct de vedere defensive din această serie şi să terminăm treaba”, a declarat antrenorul echipei bucureştene, Jukka Toijala, potrivit site-ului totalbashet.ro.


Ultimul joc din sferturile de finală ale campionatului, C.S.M. Steaua „Eximbank” Bucureşti-B.C. S.C.M. Timişoara, poate fi vizionat, în direct, la postul Tv, DigiSport4. Echipa care va învinge la capătul acestui joc, se va califica în semifinalele întrecerii, semifinale ce se vor disputa în perioada 19-30 mai.


Cornel Seracin