Scor egal, 1-1, după două dispute, în sfertul de finală al Ligii Naţionale de Handbal Masculin, între S.C.M. Politehnica Timişoara şi C.S.M. Bucureşti. În primul joc, cel diputat la Bucureşti, S.C.M. Politehnica Timişoara s-a impus la aruncările de la 7 metri, iar în cel de-al doilea, disputat la Timişoara, echipa în alb-violet a fost învinsă la limită, 18-19, după un final cu o greşeală a arbitrului, greşeală care a fost semnalată de clubul bănăţean la F.R.H., dar Comisia Centrală de Disciplină a forului de specialitate a preferat să nu dea curs rejucării celui de-al doilea meci, aşa cum solicita, îndreptăţit, clubul timişorean şi a decis sancţionarea sportivului Chike Okyejewke (C.S.M. Bucureşti) cu suspendare 1 etapă, începând din data de 25 aprilie 2018 şi penalitate 500 lei, cu termen de achitare până în 4 mai 2018, pentru comportare neregulamentară gravă în ultimile 30 secunde de joc, iar Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât suspendarea activităţii sportive pentru o perioadă de 3 luni, a celor doi „cavaleri ai fluierului” care au condus cea de-a doua partidă S.C.M. Politehnica Timişoara-C.S.M. Bucureşti, de la Timişoara, „pentru necunoaşterea sau greşita aplicare a regulilor de joc şi a celorlalte regulamente, influenţând în mod direct rezultatul final al jocului. Sancţiunea se aplică începând cu data de 25.04.2018”. Chike Okyejewke l-a faultat dur pe căpitanul echipei timişorene, Cristian Fenici, accidentându-l grav, în perioada ultimelor 30 de secunde ale disputei, iar potrivit noilor prevederi ale regulamentului se impunea acordarea aruncării de la 7 metri pentru Poli Timişoara.

Căpitanul şi coordonatorul de joc al echipei în alb-violet, Cristi Fenici, a suferit o ruptură a tendonului plantar de la gamba stângă și mai are câteva rupturi parțiale musculare; pentru diagnosticele amintite, handbalistul Politehnicii Timișoara ar trebui să stea în afara parchetului, între patru și șase săptămâni. Cristian Fenici a fost scos pe brațe de coechipierii săi, în finalul tensionat al jocului de la Timişoara, dintre S.C.M. Politehnica Timişoara şi C.S.M. Bucureşti, încheiat cu victoria la limită, în favoarea oaspeţilor. 

Pentru faultul comis, handbalistul Chike Okyejewke a primit cartonaşul roşu (descalificare) şi cartonaşul albastru (raport scris), dar arbitri nu au acordat Politehnicii Timişoara şi aruncarea de la 7 metri care se impunea prin regulament, faza având loc în ultimele 30 de secunde ale confuntării.

Aşadar, în jocul decisiv de la Bucureşti, împotriva C.S.M.-ului, S.C.M. Politehnica Timişoara nu va putea conta pe sprijinul „centru”-lui, Cristian Fenici, accidentat, şi nici pe sprijinul coordonator-ului Vuk Milošević, care nu este încă refăcut total în urma unei accidentări. 

În aceste condiţii, cei doi antrenori ai echipei timişorene, Pero Milošević (principal) şi Attila Horváth (secund) sunt nevoiţi să schimbe aşezarea în teren, „principalul” Pero Milošević promiţând că echipa va lupta la maximum până la ultima şansă de acces în semifinale: „Îmi pare rău că nu avem niciun «centru», trebuie să schimbăm şi în apărare, dar şi în aceste condiţii vom merge să luptăm, cu sistemul nostru de joc am demonstrat de multe ori în acest an că suntem greu de învins. Krsto Milošević va juca pe postul din centru, iar când vom mai avea nevoie îl vom folosi și pe Santeiu, așa cum am făcut în urmă cu doi ani, contra Turdei în finala mică. Avem și alți jucători buni. Cu siguranță nu vom merge într-o deplasare de vacanță, vom lupta chiar dacă C.S.M. e favorită așa cum a fost tot timpul în această confruntare, pentru că au o echipă foarte puternică și posturile bine acoperite. Noi nu avem nimic de pierdut, vom încerca să fim și imprevizibili, însă cu siguranță vă pot spune că vom merge să ne luptăm la maximum”.

Înaintea deplasării la Bucureşti, pentru susţinerea celui de-al treilea joc al sfertului de finală al campionatului, împotriva vicecampioanei României la handbal masculin, C.S.M. Bucureşti, inter stâng-ul echipei S.C.M. Politehnica Timişoara, Krsto Milošević, a declarat următoarele, referindu-se la noul său rol în actuala conjunctură a partidelor eliminatorii: „Vom juca acest meci precum o finală, pentru că e ultima șansă de a merge mai departe. Atmosfera e una bună, de mobilizare, atâta timp cât mai avem o șansă de calificare. Ne pare rău de accidentările lui Cristi Fenici și Vuk Milošević, dar se întâmplă în sport. Le promitem, însă, că vom lupta și pentru ei”.

Ca urmare a accidentării suferite, Cristian Fenici e posibil să lipsească şi de la convocarea echipei naţionale de handbal seniori a României, atunci când, în iunie, „tricolorii” vor întâlni echipa similară a Macedoniei în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2019, Danemarca/Germania.

Echipa bucureşteană este şi ea „montată” pentru un joc decisiv care să o ducă în faza următoare a competiţiei, bucureştenii vizând, la finalul acestei ediţii de campionat, obţinerea titlului naţional. Potrivit site-ului oficial al echipei bucureştene, www.csmbucuresti.ro, pivot-ul Vlad Rotaru a declarat următoarele referindu-se la meciul decisiv împotriva echipei bănăţene: „A fost o săptămână normală, am  muncit tare, vrem să ne luăm revanșa pentru că am pierdut primul meci acasă. (…). Va fi un joc pe muchie de cuțit, trebuie să ne concentrăm mai mult pe final, încât să nu mai avem probleme ca la primul meci acasă. Nu ne dorim prelungiri, există posibilitatea asta, dar vrem să terminăm învingători în timpul regulamentar. În vestiar vorbim doar de titlu, vrem primul titlu din istoria clubului. Este singurul lucru la care ne gândim”.

Inter stâng-ul echipei bucureştene, Robert Militaru, potrivit sursei citate mai sus, a declarat: „Trebuie să ne luăm revanșa în fața suporterilor. Sunt sigur că ne calificăm mai departe. De la începutul campionatulu ne stă gândul doar la titlu și suntem încrezători că-l putem obține. Vom avea cu Timișoara un meci greu, crâncen, dar sper să nu le mai dăm atâtea emoții fanilor și să câștigăm în timpul regulamentar”.

Partida decisivă a sfertului de finală din Liga Naţională de Handbal Masculin, CSM Bucureşti - SCM Politehnica Timişoara, va avea loc sâmbătă, 28 aprilie, cu începere de la ora 16, pe parchetul sălii „Rapid”. Jocul va putea fi vizionat, în direct, la TvR 2.

Cornel Seracin  

Foto: www.facebook.com/scmpolitehnica