Cea de-a XXVII-a etapă a ligii secunde de fotbal a adus un total de 19 goluri marcate în cele 8 meciuri jucate, 13 goluri au înscris gazdele și 6 goluri, oaspeții. La nivelul părții de vârf a clasamentului nu au fost înregistrate modificări, iar singura surpriză din cele opt dispute putând fi considerată cea de la Clinceni, acolo unde Luceafărul Oradea a reușit să câștige trei puncte în fața unei echipe ce gravitează, de etape bune, în preajma podiumului ierarhiei competiției. 

Nu s-au disputat două jocuri, echipele C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare și A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureş desființându-se, iar jocurile lor din această etapă cu C.S. Sportul Snagov și A.F.C. Chindia Târgovişte au fost omologate în favoarea celor două echipe aflate în competiție, cu scorul de 3-0, Snagov și Târgoviște adăugându-și alte trei puncte în clasamentul întrecerii.

Liderul întrecerii, A.F.C. Dunărea 2005 Călăraşi, echipa antrenată de timișoreanul Dan Alexa, a evoluat pe teren propriu, împotriva echipei A.F.C. U.T. Arad și s-a impus la limită împotriva echipei antrenate de Ionuț Popa, arădenii fiind la prima înfrângere de când antrenor le-a devenit Ionuț Popa. Gazdele au deschis scorul în minutul 11, prin reușita lui Valentin Alexandru, 1-0, iar echipa arădeană a ratat, în minutul 35, o lovitură de la 11 metri, acordată de arbitrul întâlnirii ca urmare a unui fault comis în careul Dunării de fundașul gazdelor, Dobrosavlevici, asupra lui Buia. Penalty-ul a fost ratat de Cătălin Hlistei. În minutul 44, Ciprian Rus a mărit diferența pe tabela de marcaj, puctând pentru 2-0. În minutul 75, Marius Curtuiuş a marcat golul echipei din Arad, iar scorul a devenit 2-1. U.T. Arad a încheiat jocul în inferioritate numerică, în minutele de prelungire dictate ca urmare a întreruperilor din timpul disputei, Cătălin Hlistei a primit ce de-al doilea lui cartonaș galben în acest joc și a fost eliminat de pe teren.

Ocupanta locului secund în clasamentul competiției, A.F.C. Hermannstadt, echipa antrenată de timișoreanul Alexandru Pelici, a depășit la limită, 1-0, echipa ce se află în zona „nisipurilor nișcătoare”, C.S. Ştiinţa Miroslava. Unicul gol al partidei a fost înscris de Răzvan Dâlbea, în minutul 19. 

C.S. Afumați a învins, pe propriul teren, echipa C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, formație aflată în zona retrogradării, care luptă să se mențină pe scena celui de-al doilea eșalon de fotbal al țării și în ediția viitoare. Toate cele trei goluri ale meciului s-au înscris în prima repriză. Mai întâi, în minutul 20, Răzvan Patriche a deschis scorul pentru gazde, iar în minutul 33, Răzvan Avram a mărit avantajul gazdelor, 2-0. Oaspeții au marcat golul lor în minutul 45, prin Cosmin Ionică, din lovitură de la 11 metri. Din minutul 64, gazdele au rămas în inferioritate numerică, prin eliminarea din joc, cu cartonaș roșu, a lui Vlad Tudorache, care a comis un fault dur asupra unui adversar. Așadar, C.S. Afumați s-a impus cu 2-1 în fața echipei C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, iar echipa ilfoveană se menține în preajma podiumului clasamentului.

Fotbal Club Argeș a reușit o victorie la limită, 1-0, pe gazonul stadionului „Nicolae Dobrin”, în fața mult mai modestei echipe din Brăila, A.C.S. Dacia Unirea. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 82 de Vasile Buhăescu, iar brăilenii rămân și după această etapă în coada clasamentului competiției. 

A.C.S. F.C. Academica Clinceni a cedat pe propriul teren în această etapă, fiind învinsă cu 1-2 de echipa C.S. Luceafărul Oradea. Iată că, dacă celelalte echipe din a doua jumătatea a clasamentului, chiar din zona „nisipurilor mișcătoare”, au menținut înfrângeri la limită în fața echipelor mai bine cotate, orădenii, aflați în urcare, s-au impus la Clinceni, prelungind astfel agonia gazdelor aflate în cădere. Andrei Tînc, cu o lovitură de cap, a marcat primul gol al meciului în minutul 43, orădenii având avantaj la pauză, 0-1. În minutul 61, la capătul unui contraatac, Alexandru Neacşa a mărit avantajul echipei ardelene, 0-2. În finalul jocului, chiar în minutele de prelungire dictate de arbitrul partidei ca urmare a întreruperilor disputei, în minutul 90+2, Alexandru Popescu a redus diferența și a marcat golul gazdelor, consfințind astfel rezultatul final al meciului.

A.S.U. Politehnica Timișoara nu a mai reușit să repete evoluția bună din etapa restantă, astfel că, la capătul celor 90 de minute ale jocului împotriva echipei C.S. Balotești, disputat pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Buftea, a cedat la limită echipei ilfovene, 1-2. În minutul 21, Deian Sorescu a adus echipa timișoreană în avantaj, 0-1, dar, după aproximativ 10 minute de la începerea reprizei a doua, în minutul 56, Bogdan Marciuc a egalat, 1-1. După alte 10 minute trecute de la egalare, în minutul 66, Claudiu Herea a adus echipa gazdă în avantaj, 2-1, consființind rezultatul final al disputei. În minutul 86 al partidei, echipa timișoreană a solicitat o lovitură de la 11 metri ca urmare a unui fault pe care l-a considerat în careul gazdelor, asupra lui Sorescu, dar arbitrul meciului a decis că infracțiunea s-a produs la marginea careului și a acordat lovitură liberă pentru A.S.U. Politehnica Timișoara, faza fixă rămânând fără rezultat pe tabela de marcaj.

C.S. Mioveni a dispus de A.C.S. Foresta Suceava, pe teren propriu, 2-0. Ambele goluri au fost marcate în repriza a doua. Ionuţ Burnea, cu capul, din 6 metri, a deschis scorul, 1-0, în minutul 50, iar Eduard Florescu a stabilit rezultatul final al disputei de pe gazonul stadionului „Orășenesc” din Mioveni, în minutul 63, 2-0. 

A.F.C. Ripensia Timișoara a pierdut dramatic în deplasarea de la București, împotriva gazdelor de la F.C. Metaloglobus. Jocul s-a disputat pe teren sintetic. Gazdele au dominat prima repriză, reușind un gol în minutul 14 prin Valentin Ghenovici, 1-0. În repriza secundă, Ripensia a avut o evoluție mai bună, doar că, din minutul 62, atacantul și golgheterul echipei timișorene, Ndiaye Mediop a primit al doilea său cartonaș galben în acest meci, după un fault comis asupra unui adversar și a fost eliminat din joc, echipa în galben-roșu fiind nevoită se evolueze în inferioritate numerică. Chiar și în inferioritate numerică, în minutul 88, Andrei Dumiter a reușit golul egalizator, 1-1, dar meciul nu avea să se încheie aici. După înfrângerea la scor din etapa restantă (cea de-a XXIII-a) pe teren propriu, 0-5 în fața echipei A.S.U. Politehnica Timișoara, bucureștenii nu au cedat în jocul contra Ripensiei, echipa antrenată de Alin Chița lovind decisiv în minutele de prelungire, 90+4, prin Valentin Ghenovici, obținând trei puncte in extremis la finalul acestui joc cu Ripensia Timișoara. A.F.C. Ripensia Timișoara a pierdut astfel, 1-2 și a coborât în clasamentul întrecerii, rămânând la un îngrijorător minus 10 în clasamentul adevărului.

După încheierea celei de-a XXVII-a etape, clasamentul ligii secunde de fotbal este următorul:

 

1. A.F.C. Dunărea Călăraşi                  27 jocuri, 54-19, golaveraj +35, 65 puncte

2. A.F.C. Hermannstadt                      27 jocuri, 42-11, golaveraj +31, 62 puncte

3. A.F.C. Chindia Târgoviște                27 jocuri, 57-17, golaveraj +40, 58 puncte

4. C.S. Afumați                                  27 jocuri, 36-21, golaveraj +15, 48 puncte

5. Fotbal Club Argeș                          27 jocuri, 39-24, golaveraj +15, 46 puncte

6. A.C.S. F.C. Academica Clinceni       27 jocuri, 43-34, golaveraj +9, 46 puncte  

7. A.S.U. Politehnica Timișoara          27 jocuri, 39-31, golaveraj +8, 41 puncte

8. C.S. Mioveni                                27 jocuri, 39-35, golaveraj +4, 35 puncte

9. C.S. Sportul Snagov                     26 jocuri, 24-23, golaveraj +1, 34 puncte

10. C.S. Luceafărul Oradea               27 jocuri, 43-44, golaveraj -1, 34 puncte

11. A.F.C. Ripensia Timișoara           27 jocuri, 52-40, golaveraj +11, 32 puncte

12. A.F.C. U.T. Arad                        27 jocuri, 34-36, golaveraj -2, 31 puncte

13. A.F.C. A.S.A. Târgu Mureş          27 jocuri, 38-55, golaveraj -17, 31 puncte

14. F.C. Metaloglobus                     27 jocuri, 25-38, golaveraj -13, 30 puncte

15. C.S. Baloteşti                            26 jocuri, 33-51, golaveraj -18, 27 puncte

16. C.S. Ştiinţa Miroslava                27 jocuri, 30-53, golaveraj -23, 27 puncte

17. A.C.S. Foresta Suceava             27 jocuri, 24-67, golaveraj -43, 27 puncte

18. C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu   26 jocuri, 32-44, golaveraj -12, 24 puncte

19. A.C.S. Dacia Unirea Brăila          26 jocuri, 50-53, golaveraj -3, 22 puncte

20. C.S. F.C. Olimpia Satu Mare       27 jocuri, 19-57, golaveraj -38, -42 puncte

 

În clasamentul golgheterilor, pe primul loc se află atacantul echipei A.F.C. Ripensia Timișoara, Ndiaye Mediop, cu 18 goluri, urmat, pe locul 2, de Valentin Alexandru (Dunărea Călărași), 17 goluri și, pe locul 3, Vlad Rusu (C.S. Luceafărul Oradea), 16 goluri.

Etapa viitoare se va desfășura după următorul program: C.S. Sportul Snagov-Fotbal Club Argeş (5 aprilie, ora 17), A.C.S. Dacia Unirea Brăila-A.F.C. Chindia Târgovişte (5 aprilie, ora 17), A.F.C. Ripensia Timișoara-A.C.S. F.C. Academica Clinceni (6 aprilie, ora 11), C.S. Luceafărul Oradea-C.S. Mioveni (6 aprilie, ora 11), C.S. Ştiinţa Miroslava-C.S. Balotești (6 aprilie, ora 11), C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu-A.F.C. Dunărea 2005 Călăraşi (6 aprilie, ora 14), A.S.U. Politehnica Timișoara-C.S. Afumați (6 aprilie, ora 15), A.C.S. Foresta Suceava-A.F.C. Hermannstadt (6 aprilie, ora 16). F.C. Metaloglobus Bucureşti și A.F.C. U.T. Arad au primit omologarea rezultatelor cu echipele retrase din întrecere, A.F.C. A.S.A. Târgu Mureş și C.S. F.C. Olimpia Satu Mare, cu 3-0 și au dobândit încă trei puncte în clasament. 

Cornel Seracin