A.F.C. Ripensia Timișoara a înregistrat o evoluție bună pe gazonul arenei din Ciarda Roșie, împotriva echipei A.F.C. Chindia Târgoviște, dar, la capătul celor 90 de minute ale disputei, echipa în galben-roșu a fost nevoită să se recunoască învinsă de ocupanta locului trei în clasament, oaspeții obținând cele trei puncte după 2-3. Jocul a contat pentru etapa a XXVI-a a ligii secunde de fotbal, ambele echipe depunând eforturi consistente să desfășoare un joc care să onoreze sportul rege și să mulțumească spectatorii prezenți în tribune, terenul moale, dar bine curățat de zăpadă, fiind un adversar în plus pentru cele două combatante ce au evoluat în această confruntare.

În declarația sa de după joc, antrenorul echipei timișorene, fostul internațional Paul Codrea, a spus, referindu-se la pregătirea terenului de joc: „Mulțumim, întâi, clubului, că a reușit să curețe terenul, de zăpadă, și meciul s-a disputat în condiții cât de cât optime. Terenul, într-adevăr, a fost greu, dar era și normal să fie așa”.

În cea mai mare parte a lui, jocul a fost dinamic, cele două echipe desfășurând un spectacol agreabil pe gazon. Ripensia Timișoara a avut un bun joc de pase, fotbaliștii antrenați de Paul Codrea având, în câteva rânduri, oportunitatea să arate că au învățat să combine pe spații restrânse, în așa fel încât să disloce echipa adversă.

Prima ocazie a meciului a înregistrat-o Ripensia Timișoara. Totul a început după o combinație pe un spațiu de suprafață restrânsă, pe partea stângă. Mediop a primit mingea, a pasat lui Ungureanu, din nou Mediop, care a pasat lui Călin Toma, acesta mai departe a trimis la Ungureanu, iar Ungureanu, în încercarea sa de a pătrunde spre careul advers, a fost întâmpinat de Ciobotariu care a acordat out de margine. Ungureanu a executat, până la Costel Zurbagiu, iar mijlocașul timișorean a centrat de pe stânga, în careul advers, acolo unde se afla Mediop, dar mingea a fost reținută de portarul Popescu. Faza s-a petrecut în minutul 2.

În minutul 4, oaspeții au avut prima lor ocazie în acest joc. Florea a executat o aruncare de la margine (de pe stânga), până în careul adevers, la un coechipier care a trimis mai departe la Nisipeanu aflat în careul timișorean, dar Apro a intervenit și a acordat corner. De pe stânga, Cherchez a bătut corner-ul, în careu, portarul Contra a boxat în corner. Același Cherchez a executat, în careu, iar de aici, Morariu a lovit balonul cu capul, iar mingea a poposit în brațele portarului Ripensiei, Mario Contra. 

În minutul 9, Burdeț l-a faultat pe Florea în preajma careului de 16 metri al Ripensiei, zonă centrală. Arbitrul a acordat lovitură liberă pentru oaspeți, a executat Liviu Mihai, cu dreptul, pe lângă zid, dar și pe lângă stâlpul din dreapta portarului timișorean.  

În minutul 11 a avut loc deschiderea scorului. Adrian Ungureanu a intrat în posesia balonului în zona centrală a terenului advers, a pasat pe partea stângă lui Călin Toma, acesta a făcut o incursiune în apărarea adversă și a centrat în careu, lui Adrian Ungureanu. Mijlocașul timișorean a trimis la poarta adversă, portarul a respins, mingea i-a revenit, a tras, din nou, într-un adversar, din nou mingea i-a revenit și a șutat din careul mic (din unghi de pe stânga), introducând mingea în plasa porții adverse, 1-0.

După un minut, oaspeții au egalat. Liviu Mihai a ridicat un balon în careul advers, mingea a ajuns pe partea stângă, la Crinel Stoica, aflat în careul de 16 metri al Ripensiei, acesta a pasat mai departe la Florea, care, se pare, dintr-o suspectă poziție de off-side nesemnalizată de arbitrul jocului, de lângă Bocșan, a trimis mingea în plasa porții adverse, în stânga lui Mario Contra, 1-1.

În minutul 13, Ripensia a revenit în avantaj. Gazdele au repus mingea în joc, și, din câteva pase au reușit să intre în careul de 16 metri advers. Mediop a fost în terenul oaspeților, a executat un dribling, i-a pasat în careul de 16 metri advers, lui Cosmin Mînecan, dar Mădălin Martac a intervenit pe traiectoria balonul și a deviat până pe partea stângă, la Alexandru Bădăuță, care a tras la poarta lui Popescu, la colțul scurt, din 7 metri, portarul a respins cu un plonjon, mingea a ajuns în stânga careului mic, la Mediop, care aflat în spatele lui Ilie Morariu, a efectuat un salt peste acesta și, cu capul, a trimis mingea în colțul lung al portarului Iustin Popescu. O execuție de marcă a lui Mediop, iar scorul a devenit 2-1. Cu acest gol, atacantul Ripensiei a bifat cel de-al optsprezecelea său gol pentru echipa în galben-roșu, consolidându-și astfel primul loc în clasamentul golgheterilor întrecerii.

În minutul 22, arbitri jocului au anulat un gol oaspeților pe motiv de off-side. Liviu Mihai a trimis în careul advers, la Daniel Florea, care a trimis lui Dumitru Rogoveanu, afla în poziție clară de off-side. Florea a protestat pentru această decizie, dar arbitri au rămas intransigenți în decizia lor.

În minutul 25, Mediop a primit o pasă bună în preajma careului advers (lateral stânga), de la Bădăuță, aflat în jumătatea proprie de teren. Atacantul Ripensiei s-a descurcat bine cu adversarul său în preajmă, Marian Vătavu și a șutat la poarta adversă, la colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă. 

În minutul 29, oaspeții au recuperat un balon în propria jumătate de teren, și, din două pase au ajuns în careul (pe dreapta) Ripensiei. Aflat la aproximativ 14 metri (zonă centrală) de poarta echipei timișorene, George Cherchez a șutat, dar mingea a fost respinsă de un fotbalist al lui Ripensia, pericolul fiind îndepărtat.

În minutul 32, Mediop a șutat pe jos, din marginea careului (zonă centrală) de 16 metri advers, dar portarul a reținut.

În minutul 36, Florea l-a deschis în careul de 16 metri advers pe Rogoveanu, acesta a căzut în suprafața de pedeapsă adversă, dar arbitrul a făcut semn că adversarul său din această fază, fundașul Cristian Bocșan, a jucat mingea corect. 

În minutul 38, oaspeții au egalat. Cherchez a pasat pe stânga lui Martac care, de la marginea careului de 16 metri advers l-a deschis în careu pe Stoica, acesta, cu capul, nemarcat, de la 6 metri, a introdus balonul în stânga portarului Contra, mingea lovind și bara porții timișorene înainte de a poposi în plasa gazdelor, 2-2.

În minutul 42, Cherchez a intrat în posesia balonul, la aproximativ 25 metri (zonă centrală) de poarta Ripensiei și a încercat să-l deschidă în careul de 16 metri advers pe Liviu Mihai, dar mingea a fost deviată din traiectoria ei de Alin Burdeț și a ajuns în careul Ripensiei, pe stânga, la Stoica, care a încercat să-l surprindă pe Contra, ușor ieșit din poartă, cu un șut lobat, dar portarul timișorenilor a prins mingea în doi timpi. La pauză, scorul era egal, 2-2.

În minutul 47, oaspeții au irosit o bună ocazie de a marca după o centrare de pe partea stângă, în careul Ripensiei, dar portarul Contra a intrevenit.

În minutul 50, Adrian Ungureanu, aflat pe partea stângă a careului advers, a trimis mingea pe sus, în stânga portarului Popescu, în out de poartă. 

În minutul 61, Mediop, aflat pe dreapta, a primt o pasă bună, a intrat în careu, dar oaspeții au acordat corner. În același minut, tot Mediop a fost în atac în careul advers, a căzut cu mingea la picior, dar arbitrul a acordat balonul oaspeților. Una din deciziile controversate din arbitrajul acestui joc. 

În minutul 63, oaspeții au irosit o bună ocazie de gol, iar în minutul 65, după o lovitură de colț executată la poarta echipei târgoviștene de Adrian Ungureanu, aflat în careul advers, Alexandru Bădăuță a trimis pe lângă stâlpul din dreapta portarului Popescu. 

În minutul 67, Mediop a expediat un șut la poarta oaspeților, de la aproximativ 30 de metri, dar mingea a trecut în afara cadrului porții. În minutul 72, Ungureanu a șutat peste poarta adversă de la aproximativ 25 de metri. 

În  minutul 76, oaspeții au preluat, pentru prima dată în acest joc, conducerea scorului. Mădălin Martac a înscris din centrul careului echipei timișorene, cu un șut plasat, 2-3. 

Finalul jocului a găsit echipa timișoreană în ofensivă, dar fără vreun rezultat pe tabela de scor, ultimul fluier al arbitrului de centru consemnând rezultatul favorabil oaspeților, 2-3. 

Echipele de start au fost:

A.F.C. Ripensia Timișoara: Mario Contra - Adrian Popa (cpt.), Alin Burdeţ, Cristian Bocşan, Claudiu Apro (Andrei Dumiter, minutul 78), Călin Toma - Adrian Ungureanu (Laurențiu Tudor, minutul 83), Costel Zurbagiu, Cosmin Mânecan (Gabriel Stoi, minutul 69) - Alexandru Bădăuţă, Ndiaye Mediop. Antrenor, Paul Codrea. 

A.F.C. Chindia Târgoviște: Iustin Popescu - Denis Ciobotariu, Ovidiu Morariu, Marian Vătavu, Mădălin Martac - Alin Nisipeanu (Sergiu Jurj, minutul 67), Dumitru Rogoveanu, Liviu Mihai, Crinel Stoica - Daniel Florea (Cristian Neguţ, minutul 72), George Cherchez - cpt. (Alin Pencea, minutul 85). Antrenor, Nicolae Croitoru.

Au arbitrat, cu greșeli, Sergiu Popa (central), Cristian Lucaci (asistent), Radu Despa (asistent). 

La finalul meciului, antrenorul echipei bănățene, Paul Codrea, a declarat: „Din păcate am venit aici să povestim de o înfrângere, în condiții în care, sincer, cred că și egalul ne era cam strâmb. Cred că puteam, chiar să câștigăm. Din păcate, ăsta e fotbalul. Poate a fost echipa mai pragmatică, dar, pe teren, pot să zic că sunt foarte, foarte mulțumit de băieți, chiar dacă am pierdut. Cred că e cel mai bun meci al nostru din această parte. Suntem o echipă nou promovată, avem mult de muncit. A fost greu de muncit săptămâna asta. N-am putut să ne antrenăm din cauza condițiilor meteo. Am făcut doar un antrenament pe teren mare, restul, la sintetic sau la sală. A fost destul de greu de pregăti acest meci, mai ales că jucam împotriva echipei Chindia Târgoviște, dar eu zic că, pe teren, băieții s-au descurcat bine, au făcut un meci bun. Ne-a lipsit doar golul în repriza a doua, deși am avut patru, cinci situații de a marca. Scopul nostru este să creștem de la meci la meci. E clar că, dacă faci puncte cu Chindia e un bonus. Punctele noastre trebuie să le aducem de la adversarii noștri direcți. Sperăm, săptămâna viitoare, să nu pierdem la Metaloglobus, acolo unde ne așteaptă un meci direct cu o contracandidată, dar, dacă vom juca la fel ca și astăzi, eu zic că șansele noastre sunt destul de bune. Sperăm, prin evoluția de astăzi, să câștigăm un pic de încredere, chiar dacă am pierdut și, să repetăm același joc în meciul de acolo”.

Antrenorul echipei târgoviștene, Nicolae Croitoru, a declarat următoarele după meci: „A fost un joc dificil, pe un teren dificil, un adversar bun, care ne-a pus astăzi de multe ori în dificultate. Să ne bucurăm că am avut puterea să rămânem în joc. Am revenit de fiecare dată și, în final, am reușit să câștigăm. Au avut câteva oportunități, cred, după ce am reușit să facem diferența 3-2”. Despre evoluția echipei gazdă, în jocul împotriva team-ului pe care-l antrenează, Croitoru a spus: „Au urcat cu toate liniile, au avut și câteva faze fixe unde ne-au pus probleme, dar, repet, este bine că în repriza a doua nu am avut decât două sau trei situații clare și e bine că am reușit să înscriem.  Din păcate, trăim periculos. Sperăm ca, pe măsură ce trece timpul, să rezolvăm problemele care sunt în jocul nostru. Sperăm ca și vremea să ne permită să facem lucrul ăsta, pentru că, și noi, la fel ca marea majoritate a echipelor, avem probleme din punct de vedere al pregătirii. Vremea nu ne permite”. 

Victorios și în urmă cu o lună, la Timișoara, împotriva echipei A.S.U. Politehnica, tot la limită, 2-1, după ce Chindia a fost condusă, Nicolae Croitoru a spus, comparând evoluțiile celor două timișorene, „cred că Ripensia ne-a pus mult mai mult în dificultate decât A.S.U. Poli”. 

Cea mai bună evoluție de pe terenul de joc, din team-ul Timișoarei, în acest meci, a avut-o mijlocașul Adrian Ungureanu, care a declarat următoarele la finalul disputei: „Din păcate pentru noi, o nouă înfrângere. Cred că, azi, de câștigat au avut doar spectatorii și telespectatorii. Echipa oaspete, cred că a profitat de naivitatea noastră, și, poate, de lipsa noastră de experiență la acest nivel, prin faptul că ne-am hazardat prea mult în atac. Nu am știut să ținem de rezultat. Am condus de două ori și nu am fost atenți. La acest nivel, iată că te pedepsesc micile erori”. 

Referindu-se la evoluția de pe terenul moale din Ciarda Roșie, mijlocașul Ripensiei a mai spus: „Bineînțeles că starea terenului a avut o influență în joc. Ne-am simțit, mai ales la pauză, încărcați, puțin obosiți. Nu poți să fii 100% în condițiile astea. Efortul e dublu, practic”.

Despre jocul din viitoarea etapă, Ungureanu a declarat: „Mergem la Metaloglobus să recuperăm. Sper să reușim să câștigăm, nu să luăm un punct, pentru că, la celelalte nou promovate, în deplasare, am pierdut, dar ar trebui să venim cu puncte de la această formație, mai ales că jucăm pe un teren sintetic. Eu zic că pe noi ne avantajează acest lucru”.

În urma rezultatului din această etapă, A.F.C. Ripensia Timișoara a rămas cu 29 puncte în clasamentul întrecerii și a coborât în ierarhia competiției. Etapa viitoare, A.F.C. Ripensia Timișoara va evolua în deplasare, împotriva echipei F.C. Metaloglobus București. Jocul va avea loc sâmbătă, 31 martie.

Până atunci, odată cu desfășurarea etapa a XXIII-a, etapă amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile jocului cu balonul rotund, din 27 și 28 martie, Ripensia Timișoara va obține încă trei puncte în clasamentul competiției, jocul cu A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureş fiind omologat favorabil Ripensiei, 3-0, ca urmare a desființării clubului ardelean și dezafilierii lui de la F.R.F. Deci, Ripensia Timișoara va avea încă trei puncte adăugate la zestrea de 29 de până acum, un total de 32 puncte.

 

Cornel Seracin