În cea de-a XXIV-a etapă a ligii secunde de fotbal a României, A.S.U. Politehnica Timişoara a evoluat într-un nou meci pe propriul teren, Arena „Ştiinţa”, în faţa unui număr impresionant de suporteri, aproximativ 1.500, galeria echipe timişorene, întreaga asistenţă, încurajându-şi cu multă sportivitate favoriţi, transmiţându-le elanul neceasar victoriei.
„Băieţii în Ghete” au răspuns pozitiv pe gazon, arătând multă voinţă pentru victorie şi atitudine în joc, pentru a mulţumi publicul spectator, dar, din păcate, cele trei puncte nu au putut fi câştigate pentru a rămâne la Timişoara, jocul celor două echipe încheindu-se la egalitate, 2-2.
Echipa vizitatoare, o echipă bine clădită, cu mulţi fotbalişti tineri în lot, dar şi cu câteva lipsuri datorită unor accidentaţi, antrenată de fostul fotbalist (fundaş) al Politehnici A.E.K. Timişoara din perioada 2002-2005, Ilie Poenaru, s-a dovedit un adversar foarte ambiţios în a-şi apăra şansa, evoluând în ritmul unei echipe care şi-a dorit mult să învingă, dar putinţa ei a fost limitată de echipa în alb-violet. Trei buni fotbalişti la şuturile de la distanţă, în lotul echipei din Clinceni, în acest meci, Andrei Răuţă, Paul Paţurcă şi Bogdan Barbu, despre care antrenorul Poenaru a declarat următoarele la finalul jocului, „sunt nişte jucători cu calitate, sunt nişte jucători foarte inteligenţi care pot face diferenţa în orice moment”, au periclitat în mai multe rânduri poarta lui Bozoancă, aflat într-o zi bună în acest joc.
Antrenorul echipei din Clinceni, fostul fundaş al lui Poli A.E.K. Timişoara, a ţinut, la conferinţa de presă de la sfârşitul jocului să-şi amintească de perioada când a evoluat la Timişoara şi a rostit următoarele: „În primul rând mă bucur şi vă salut, în acelaşi timp, că m-am reîntors, să spun aşa, acasă, după trei ani, trei ani jumătate petrecuţi aici, unde m-am simţit senzaţional şi, cred că a fost cea mai frumoasă perioada a mea de fotbalist şi mă refer la publicul care a rămas în continuare un public minunat”.
Înaintea fluierului de start, jucătorii celor două echipe şi publicul prezent la meci au ţinut un moment de reculegere în memoria celui care a fost Nicu Cârstov, zis „Elicopter”, unul dintre cei mai reprezentativi suporteri polişti, decedat în această săptămână.


Prima mare ocazie de gol a avut loc în minutul 2 al meciului, atunci când Paul Paţurcă, aflat la aproximativ 20 metri de poarta gazdelor, uşor lateral dreapta, a prins un şut puternic pe poarta lui Bozoancă, dar portarul echipei timişorene a acordat corner, în urma unei intervenţii spectaculoase.
A urmat o ratare a echipei timişorene, în minutul 4, portarul Gabriel Ureche reuşind să prindă mingea, iar în minutul 6, A.S.U. Politehnica Timişoara a deschis scorul. Deian Sorescu a primit foarte bine o „diagonală” de la un coechipier, a pornit o cursă, urmărit fiind de căpitanul Costin Gheorghe, pe partea dreaptă, a intrat în careul de 16 metri advers şi a trimis mingea în plasă, în dreapta (la colţul lung) portarului Gabriel Ureche, deschizând astfel scorul, 1-0.
În minutul 20, echipa timişoreană a irosit o bună ocazie de a-şi majora avantajul pe tabela de scor. După o lovitură de colţ executată în careu de Deian Sorescu, minge a fost respinsă  din apropierea liniei porţii lui Gabriel Ureche, de un apărător al Clinceniului.
A urmat egalarea, în minutul 31. Oaspeţii au pus presiune pe poarta gazdelor, iar echipa timişoreană a ezitat să respingă mingea din apropierea zonei periculoase. Fotbaliştii lui A.S.U. Politehnica au executat câteva lufturi şi nu au reuşit respingerea balonului, invitând, parcă, pe oaspeţii să şuteze la poarta apărată de Bozoancă. Paul Paţurcă a reuşit să-l fenteze, la 25 metri de poarta lui Bozoancă, pe Raul Krausz, şi-a creat un culoar favorabil de pătrundere, după care, de la aproximativ 20 de metri de poarta lui A.S.U. Politehnica, din zonă centrală, a expediat un şut puternic pe spaţiul porţii lui Bozoancă şi a trimis mingea în plasă, în dreapta portarului echipei timişorene, înfrângându-l pentru prima dată în acest joc, 1-1.
Până la finalul reprizei întâi, echipa timişoreană şi-a creat câteva bune ocazii de a prelua conducerea pe tabela de scor, dar nu a reuşit să introducă mingea în plasa porţii adverse. La pauză, scorul a fost consemnat egal, 1-1.


Repriza secundă a început în nota de dominare a echipei timişorene, care s-a avântat spre poarta Clinceniului în dorinţa de a marca cât mai repede golul desprinderii. În minutul 49, Ionuţ Plămadă a expediat un şut bun la poarta lui Gabriel Ureche, dar mingea expediată de la aproximativ 20 metri de poarta oaspeţilor, uşor lateral stânga, a trecut peste spaţiul porţii vizitatorilor. În minutul 51, Alin Ignea a şutat pe jos din afara careului de 16 metri advers, din lateral dreapta, dar portarul echipei din Clinceni a prins mingea. În minutul 65, Deian Sorescu, aflat la paroximativ 20 metri de spaţiul porţii adverse, a expediat un şut bun, dar portarul Gabriel Ureche s-a remarcat printr-o intervenţie spectaculosă şi a acordat lovitură de colţ. 
În minutul 70, scorul devine favorabil, din nou, echipei timişorene. După un fault în careul de 16 metri al oaspeţilor, comis asupra lui Ionuţ Plămadă, arbitrul jocului a arătat punctul cu var pentru A.S.U. Politehnica Timişoara. Deian Sorescu a executat lovitura de la 11 metri, în dreapta portarului oaspeţilor şi a înscris, 2-1.
În minutul 79, arbitrul jocului a considerat că Andrei Răuţă a fost faultat în careul de 16 metri al echipei timişorene, de către Raul Krausz şi astfel echipa din Clinceni a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. A executat Bogdan Barbu, în stânga portarului Bozoancă, golkeeper-ul echipei timişorene a sărit în dreapta, iar scorul a devenit, din nou, egal, 2-2.
În minutul 84, căpitanul Ioan Mera a prins un şut bun la buturile oaspeţilor, de la aproximativ 25 metri de poarta acestora, uşor lateral stânga, dar mingea a trecut mult pe lângă poarta Clinceniului.
În minutul 87, oaspeţii au irosit o bună ocazie de a marca, după un şut de la aproximativ 25 metri de poarta lui A.S.U. Politehnica, de pe partea stângă, dar portarul echipei timişorene a reuşit să acorde corner.
Echipa timişoreană a forţat desprinderea în ultimele minute ale jocului, dar mingea nu a mai fost introdusă în poarta Clinceniului. Ioan Mera a căzut în careul advers, dar arbitrul jocului a considerat că fotbalistul lui A.S.U. Politehnica Timişoara a simulat şi i-a acordat cel de-al doilea cartonaş galben, eliminându-l de pe suprafaţa de joc, în minutul 90+2 al jocului. Astfel, A.S.U. Politehnica Timişoara a încheiat meciul în inferioritate numerică, iar oaspeţii au executat o ultimă lovitură liberă la poarta lui Bozoancă, în minutul 90+3, lovitură liberă rămasă fără urmări pe tabela de marcaj.
Aşadar, disputa s-a încheiat nedecis, 2-2, rezultatul reflectând evoluţia celor două echipe, ambele dorindu-şi cele trei puncte, dar, în final, a învins... echilibrul.


La conferinţa de presă de la finalul jocului, antrenorul echipei timişorene, Bogdan Andone, a fost foarte scurt în declaraţii, mulţumindu-se să transmită următorul mesaj: „Nu vreau să comentez absolut nimic. Vreau să felicit echipa oaspete pentru joc şi echipa mea, echipa noastră, pentru atitudinea care a avut-o. A avut o atitudine extraordinară, şi-au dorit până la final şi merită felicitări din tot sufletul. N-am ce să le reproşez, absolut nimic, băieţilor, şi aici mă opresc cu orice comentarii, că nu vreau să intru în alte detalii”.


Despre jocul echipei pe care o antrenează, Ilie Poenaru a declarat următoarele: „Despre meci, ce pot să vă spun? A fost un meci bun, să zicem, care a avut calitate. Un meci de luptă, pentru că suprafaţa nu ne-a permis să ne exprimăm aşa cum ne doream, dar, ce mă bucur, şi-i felicit pe jucătorii mei, pentru că au reuşit să revină de fiecare dată când am fost conduşi şi am reuşit să revenim. Suntem bine, suntem pe un drum bun, nu pierdem, şi asta e cel mai important, că nu pierdem. O luăm de la meci la meci, trebuie să creştem de la meci la meci, să devenim din ce în ce mai buni. Obiectivul nostru nu e neapărat un loc anume. Vrem să rămânem cât mai sus în clasament, dar vrem să creştem ca joc, să creştem aceşti copii, pentru că avem în componenţă numai jucători de 19, 20 de ani, exceptând câţiva, căci trebuie să îmbinăm şi cu experienţa, dar noi avem un obiectiv al nostru, al vestiarului, eu şi cu jucătorii mei, pe care nu vreau să-l spun. Dacă reuşim să-l realizăm bine, dacă nu, nu e nicio problemă. Noi trebuie să jucăm fotbal, asta trebuie să facem”.
Despre ce l-a impresionat cel mai mult în jocul echipei A.S.U. Politehnica Timişoara, antrenorul Clinceniului a rostit: „Ei m-au impresionat, în primul rând, prin atitudinea lor. Au avut atitudine, au fost destul de agresivi. Ca şi joc, poate sunt lipsit de modestie, dar nu ne-au pus foarte multe probleme, mai ales că noi ştiam foarte bine ceea ce vor face. I-am studiat foarte bine şi ştiam că joacă mult la margine, vin cu centrări din zonele laterale, pe minge lungă şi tot timplul câştigau mingea a doua şi puneau presiune pe centrul porţii. Dar, mi-a plăcut atitudinea lor, mi-a plăcut organizarea lor foarte bună. Sunt foarte bine organizaţi, dar sunt foarte agresivi şi este o echipă incomodă, o echipă grea, greu de desfăcut. În rest, vreau să-mi văd mai mult de echipa mea”.


La fluierul de start al arbitrului de centru, cele două echipe au avut următoarea componenţă pe terenul de joc:
A.S.U. Politehnica Timişoara: Cosmin Bozoancă – Dănuţ Bilia, Ioan Mera (cpt.), Cristian Scutaru, Carol Taub – Marko Giuricici (Ionuţ Coadă, minutul 78), Raul Krausz, Alin Ignea – Deian Sorescu, Olivier Lusamba (Ionuţ Plămadă, minutul 46), Cornel Predescu (Vasile Nicolae, minutul 59). Antrenor, Bogdan Andone.
A.C.S. F.C. Academica Clinceni: Gabriel Ureche - Florin Achim, Andrei Răuţă, Cătălin Găină, Mihai Dobrescu – Paul Paţurcă, Bogdan Barbu - Costin Gheorghe-cpt. (Sabin Moldovan, minutul 75), Gheorghe Gliga (Vlad Mihalcea, minutul 61), Alexandru Popescu – Andrei Blejdea (Mario Mihai, minutul 79). Antrenor, Ilie Poenaru.
Meciul a fost arbitrat de, Mircea Ardelean (centru), Romică Bîrdeş (asistent), Gheorghiţă Bălan (asistent).
După primul punct obţinut de A.S.U. Politehnica Timişoara în anul 2018, echipa suporterilor bănăţeni se află pe locul 7 în clasamentul competiţiei, adunând un total de 37 puncte. Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timişoara va evolua în deplasare, împotriva echipei C.S. Mioveni, luni, 19 martie, de la ora 18, într-un meci care închide etapa cu numărul XXV. 


Cornel Seracin