Cea de-a XVII-a etapă a diviziei „A”, a adus în seria B, pe parchetul sălii Universității de Vest din Timişoara, confruntarea dintre C.S. Universitatea de Vest Timişoara şi A.C.S. Crişul Chişineu-Criş, un meci frumos, plin de antren, la capătul căruia handbalistele universitare timişorene s-au impus cu scorul final de 32-26 (la pauză, 17-14).


Prima repriză a disputei a fost, într-o primă perioadă, destul de echilibrată, cele două echipe succedându-se pe rând la conducerea scorului. Roxana Boldor a deschis scorul pentru echipa vizitatoare, Mădălina Istrate a egalat, 1-1. Mirela Morariu a trimis mingea în bara porții timișorene, după care echipa timișoreană a marcat pentru 2-1, iar Mădălina Istrate a mărit avantajul gazdelor, 3-1. Lucreția Vartolomei a redus diferența, 3-2, iar Alina Marin a refăcut două puncte între Timișoara și Chișineu-Criș, 4-2.
Vizitatoarele revin și reușesc să egaleze. Mai întâi Roxana Boldor înscrie pentru 4-3, apoi, pe atacul timișorencelor, portarul vizitatoarelor, Noemi Salata, a reușit să respingă o aruncare a Mădălinei Istrate, iar pe faza de atac a vizitatoarelor, antrenoarea-jucătoare a Crișului, Dorina Cherecheș, a egalat, 4-4.
Din aruncare de la 7 metri, Carla Puta a readus gazdele în avantaj, 5-4. Vizitatoarele au egalat, iar prin Adnana Pop, au preluat conducerea, 5-6. Carla Senciuc a egalat, 6-6. Vizitatoarele au trimis mingea din nou în bară, prin Ligia Put, după care și gazdele au avut o bară. Crișul a marcat, 6-7, după care, prin Ligia Put a început să se distanțeze, 6-8. Carla Puta și Mădălina Istrate au readus egalitatea pe tabela de scor, 8-8, dar vizitatoarele au înscris pentru 8-9, iar prin aruncarea de la 7 metri, transformată de Roxana Boldor, au adus din nou două puncte diferență la scor, 8-10.
Două handbaliste din echipa Crișului sunt eliminate temporar, vizitatoarele fiind nevoite să evolueze în 5 timp de două minute. Carla Puta din acțiune și din aruncare de la 7 metri a egalat scorul, 10-10. Alina Cioriciu a marcat pentru 11-10 și 12-10. Așadar, din minutul 22, gazdele preluau conducerea scorului, iar din acest moment nu au mai cedat vizitatoarelor conducerea pe tabela de marcaj.
La pauză s-a intrat cu avantajul echipei timișorene, 17-14, la capătul unei prime reprize în care am consemnat nu mai puțin de 4 aruncări în barele porților. A fost o primă repriză în care portarii celor două echipe s-au remarcat prin intervenții bune, cele mai multe puncte din repriză apraținând Carlei Puta, 8 goluri.


În repriza secundă, vizitatoarele au lăsat impresia că sunt decise să revină. Au marcat primul gol al reprizei, prin Ligia Put, 17-15, dar timișorencele, prin aruncarea de la 7 metri reușită de Alina Marin și prin golul din acțiune marcat de Mădălina Istrate au ridicat scorul în favoarea lor la 19-15.
Andreea Mirică a înscris pentru Crișul, 19-16, iar Carla Senciuc a marcat pentru 20-16. Ligia Put a înscris, 20-17, după care Carla Puta a trimis mingea în bara porții adverse, iar pe atacul vizitatoarelor, Romina Petrușe a marcat pentru 20-18.
Menționăm o intervenție a portarului gazdelor, Slavica Racar, la aruncarea Ligiei Put, după care, Carla Senciuc a marcat pentru desprinderea Timișoarei, 21-18, iar Andreea Mirică a făcut 21-19, Carla Puta readucând diferența de trei puncte, 22-19. Din nou, Slavica Racar are o bună intervenție la aruncarea Rominei Petrușe, iar Ligia Put a trimis mingea în bara porții adverse.
Vizitatoarele au marcat prin Roxana Boldor, 22-20, iar portarul Crișului a respins cu piciorul o minge aruncată de Carla Puta, după care gazdele își trec în dreptul ratărilor încă o bară.
Din aruncare de la 7 metri, Carla Puta a făcut 23-20, iar la aruncarea handbalistei Roxana Boldor, Slavica Racar (foto) a avut o nouă intervenție salvatoare. Din minutul 45 al jocului, Carla Puta a readus diferența de patru puncte pe tabela de marcaj, 24-20. Vizitatoarele au revenit la două puncte în spatele gazdelor prin aruncarea de la 7 metri reușită de Roxana Boldor și printr-un nou gol reușit din acțiune al Mirelei Morariu, 24-22.
Vizitatoarele continuă atacurile la poarta echipei timișorene, dar mingea a fost interceptată de Mădălina Istrate care a plecat solitară spre poarta Crișului și, ajunsă față în față cu Noemi Salata, portarul Crișului apără aruncarea Mădălinei Istrate.
Florina Biro a marcat pentru 25-22, iar Mirela Morariu pentru 25-23. Carla Puta a mărit avantajul gazdelor, 26-23, vizitatoarele au marcat, 26-24, dar Florina Biro a refăcut diferența de trei puncte, 27-24.
Penultimul gol al vizitatoarelor în acest joc a fost marcat de Ligia Put, 27-25, iar ultimul, în finalul meciului, de Mirela Morariu.
De la scorul de 27-25, gazdele au început să fie tot mai sigure de succes. Carla Puta a marcat din aruncare de la 7 metri, 28-25, Mădălina Istrate, Alina Marin și Carla Puta a ridicat scorul la 31-25. Mădălina Istrate a înscris ultimul gol din acest meci pentru Timișoara, 32-25. A lipsit în acest meci din echipa timişoreană, datorită unei accidentări, Adriana Durac.
Așadar, cu rezultatul final de 32-26, C.S. Universitatea de Vest Timişoara a obținut primul succes în 2018, o victorie de moral în fața echipei A.C.S. Crişul Chişineu-Criş și, cu un total de 15 puncte, se află pe locul 10 în clasamentul seriei de vest a diviziei „A” de handbal feminin. De remarcat că, prin retragerea a două echipe din întrecere, S.C. Mureș Tg. Mureș și K.S.E. Tg. Secuiesc, echipa timișoreană a mai pierdut câteva puncte ce au fost obținute în fața acestor echipe.


La finalul acestui meci, antrenorul echipei timișorene, prof. Sorinel Voicu, a declarat următoarele: „Meciul pentru noi era un meci ca oricare, dar dorinţa era mare de a câştiga, nu numai ca să ne luăm revanşa de la meciul tur, dar, pur şi simplu echipa să crească din nou în încredere. Punctul forte al echipei a fost astăzi apărare şi echipa în general, care s-a descurcat şi au ascultat ceea ce li s-a cerut şi a fost aplicat bine în practică, pentru că ele sunt fete care îşi văd de treabă, se antrenează, dar rămâne de văzut motivaţia la momentul jocului”.


Handbalista internațională, antrenor-jucător al echipei Crișul Chișineu-Criș, Mihaela Dorina Cherecheș, ne-a declarat următoarele la finalul meciului: „A fost un meci cu suişuri şi coborâşuri. Am avut o primă parte în care am mers mai bine. Apoi, pe fondul câtorva greşeli, unde am rămas în patru (acolo, zic eu, că s-au cam distanţat adversarele), noi conduceam atunci şi, cred că de acolo n-am mai reuşit să revenim peste adversare. Multe greşeli care ne-au costat, ne-au costat şi, dacă nu le comiteam, cred că puteam să facem şi noi un rezultat bun astăzi, dar, pe greşelile noastre, adversarul a fost peste noi şi.... Cred că am avut şi momente bune de apărare în acea primă parte, dar şi pe atac. Pot să zic că am avut atunci câteva momente bune în apărare şi am ţinut adversarul la distanţă. Echipa gazdă, consider că a avut multe aruncări de afară şi aceste aruncări au intrat bine, iar portarii noştri nu au reuşit să prindă mingile aruncate. Adversarele au avut și un pivot în formă”.


Handbalista internațională, Alina Marin, acum în lotul echipei C.S. Universitatea de Vest Timişoara, ne-a declarat următoarele la finalul disputei de pe parchet: „N-am putea spune că-i revanşă. Acolo ne-am luptat şi ne-am jucat şansele. Aşa a fost să fie, într-adevăr, am pierdut. Ne-am dorit ca orice meci de acasă să-l câştigăm. C-am luptat, poate mai mult ca Aradul, şi aşa s-a văzut, asta e, dar nu a fost o revanşă. Nu pot să spun că am avut pe una anume dintre adversarele de azi, mai dificilă. Întotdeauna au alternat, când în exrema stângă, când în centru, când inter-ul dreapta, la un moment dat şi portarul şi-a făcut bine treaba. Au alternat. Apărarea cred că a fost cel mai greu adversar al nostru, dar cred c-am făcut faţă cu brio. Punctul forte al Timişoarei a fost apărarea şi ne-a ajutat şi poarta de data asta. Sper să avem parte de victorii, tot timpul acasă. E foarte frumos în faţa publicului să învingi, din păcate, publicul nu a fost prea numeros astăzi”.


Marcatorele echipei timișorene, în acest meci, au fost, Carla Puta (14 goluri), Mădălina Istrate (8 goluri), Carla Senciuc (3 goluri), Alina Marin (3 goluri), Florina Biro (două goluri), Alina Cioriciu (două goluri). Din echipa Crișul, cele mai multe goluri au fost marcate de Roxana Boldor (7) și Ligia Put (6).
Etapa viitoare C.S. Universitatea de Vest Timișoara va evolua în deplasare, împotriva echipei C.S. Dacia Mioveni, sâmbătă, 24 februarie.


Cornel Seracin